Partenerul ei i-a cerut să-și dea fiica spre adopție
O mamă a apelat la o rețea de socializare pentru a povesti prin ce trece de când bărbatul cu care are o relație de 10 luni i-a cerut să-și dea fetița spre adopție. Inițial, a crezut că a întâlnit partenerul ideal, cu o situație financiară stabilă și pe care se putea baza. În schimb, acesta a adus în discuție adopția copilului ei, aducând ca argument faptul că fetița provenea dintr-o relație în afara căsătoriei, că nu avea nicio relație cu tatăl ei biologic și, potrivit „kidspot.com.au”, precizând că el „nu merită să aibă de-a face cu așa ceva”.
Femeia a dezvăluit, așa cum reiese din sursa citată, că nu își va da niciodată copilul spre adopție și a adăugat că fiica sa, în vârstă de 3 ani, s-a atașat de acel bărbat: „Fetița mea este nevinovată, nu a făcut nimic rău, s-a atașat de el, iar faptul că vrea să scape de ea este șocant, demonstrând că nu-i pasă de copilul meu”.
Ca să o convingă să accepte să-și dea fiica spre adopție, partenerul de cuplu i-a propus mamei ca micuța să fie adoptată de o persoană apropiată, astfel încât să o poată vizita când dorește. Mai mult decât atât, i-a explicat că numai în aceste condiții va accepta ca relația dintre ei să devină mai serioasă. Conform „Reddit” și sursei menționate, bărbatul a venit cu următoarele propuneri: „Mi-a sugerat să o rog pe sora mea sau pe un alt membru al familiei mele, în care am încredere, să-mi adopte fetița, astfel încât o pot vedea, chiar dacă nu zi de zi. Mi-a zis că, dacă nu aș fi avut un copil, și-ar fi luat un angajament serios și ar fi început o nouă viață alături de mine. În momentul de față sunt în stare de șoc, mă simt aproape ca și cum o persoană dragă mie ar fi murit”.
După șocul suferit în urma propunerii bărbatului de lângă ea, a insistat asupra ideii că nu va accepta să-și dea fiica spre adopție și că speră, în schimb, ca acesta să fie de acord cu prezența fetiței în viața lor: „Încă mai sper să îl pot convinge să-mi accepte fiica și să rămână alături de mine, dar în momentul de față mă simt ca prinsă între ciocan și nicovală”.
A fost aspru criticată în mediul online
Femeia care nu s-a ferit să dezvăluie că partenerul de cuplu i-a cerut să-și dea copilul spre adopție pentru a avea o relație serioasă cu ea a fost criticată în mediul online. Descoperă câteva comentarii în acest sens pe „Reddit”:
- „Îl întâlnisem pe cel pe care îl crezusem dragostea vieții mele. Avea abilități de comunicare, era foarte atractiv etc. Dacă mi-ar cere vreodată să îmi dau copilul, l-aș lovi până l-aș face praf. Faptul că această femeie mai vrea să rămână alături de un asemenea om după ceea ce i-a cerut spune multe despre ea, din păcate. Chiar trebuie să-ți ridici standardele”;
- „Dacă acesta este bărbatul de vis pentru tine, înseamnă că trebuie să-ți mai crești puțin aspirațiile”;
- „Ce am citit aici? Vrei să-l convingi să-ți accepte fiica, iar ea va fi condamnată la o viață de abuz, de alienare și la abandon. Cred că ai nevoie de terapie intensivă”;
- „Ce fel de persoană este cea care ia în calcul să rămână lângă un bărbat care își dorește ca fiica ei să fie dată spre adopție? Cum mai poți să spui că este un „partener de vis”, iar el se gândește să-ți dai copilul spre adopție? Crezi că poți să schimbi o persoană sociopată datorită dragostei?? Nu, nu vei reuși...”;
- „Ai de gând să ții lângă tine un bărbat care te va părăsi cu prima ocazie? Așa ceva arată ce fel de mamă ești. Ai de gând să-i permiți unui astfel de bărbat să se apropie chiar și pentru o clipă de copilul tău? Protejează-ți copilul!”
M-am despărțit de partenerul meu pentru că nu a reușit să-mi iubească și copiii
Bărbatul care a adus în discuție adopția a fost și el criticat
Numeroși utilizatori de „Reddit” nu s-au abținut să nu-i atragă atenția celei care și-a spus povestea asupra bărbatului de lângă ea. În aceste condiții, a fost sfătuită să-l părăsească pe acesta, așa cum se poate sesiza și din comentariile de mai jos, regăsite în sursa citată:
- „Este clar că acest bărbat nu poate fi „partenerul tău de vis”. Nu numai că nu-ți iubește copilul, dar vrea și să-ți distrugă viața. Este dezgustător ceea ce a spus. Depășește orice limite”;
- „Acest individ nu este un „vis”, este un monstru. Faptul că iei în calcul să mai rămâi alături de el te transformă și pe tine într-un monstru. Sunteți dezgustători!”;
- „Până de curând, ai crezut că acestui tip îi păsa de fiica ta. Te-ai îndrăgostit de personajul pe care el l-a „jucat” în ultimele 10 luni, nu de bărbatul care este el de fapt. Nu poți să mai ai încredere în nimic din ceea ce îți va spune”;
- „Iată un semnal de alarmă. Am impresia că acest bărbat este narcisist și, probabil, are și trăsăturile unui partener abuzator. De asemenea, cred că el a făcut tot ce a vrut ea ca să o „aibă la mână” și apoi să-i arunce în față adopția copilului ei. Această femeie trebuie să se trezească la realitate și să-și găsească un bărbat care nu este atât de josnic”;
- „Sub nicio formă nu este un partener ideal. Faptul că s-a priceput să comunice și să fie amabil în public timp de 10 luni nu înseamnă nimic. El vrea oricum să scape de copilul tău. Un partener ideal este cel care te iubește, care îți va iubi și copilul și căruia îi va păsa de amândoi. Ce ai de făcut acum? Să-l părăsești pe acest ticălos și să-ți vezi de viață”.
Surse foto: istockphoto.com, Image by Freepik
Surse articol: kidspot.com.au, reddit.com