Mi-am pierdut libertatea înainte să o am. Am trecut de la a fi copil la a crește un copil

Acest lucru a durat vreo 6-7 ani, timp în care la fiecare șase luni, ne intoceam mereu acasă. Probabil că vă gândiți ce legătură are asta cu faptul că am devenit mamă la 16 ani. Ei bine, tocmai fiindcă stăteam foarte puțin pe acasă, încercam să îmi fac prieteni foarte repede și ajungeam să petrec zile întregi cu ei, fiindcă nu știam dacă aveam să îi mai văd vreodată. Așa l-am cunoscut pe actualul meu soț, Nathan. Aveam doar 13 ani, iar el 15 când un prieten comun ne-a făcut cunoștință. 

Foto: lovewhatmatters.com

Între timp, eu și Nathan am început să ne cunoaștem mai bine și să devenim prieteni foarte buni. Din păcate, în acel an, m-am mutat in străinătate și nu am mai ținut legătură cu nimeni de acasă, nici măcar cu Nathan. Timp de aproximativ un an nu am știut nimic unul de celălalt. Când m-am întors pentru prima dată în America, Nathan și cu mine am ajuns să reluăm legătura si sa petrecem din ce in ce mai mult timp impreuna. În august 2019, am început liceul iar la câteva săptămâni după primul semestru, viața mea s-a schimbat complet.

Am simțit că ceva nu e în regulă și am visat de câteva ori că eram însărcinată, dar nu am dat importanță acestui lucru. Nu mi-am pus problema că as fi putut fi gravidă, fiindca un medic îmi spusese de curând că, din cauza unor probleme hormonale, nu voi putea avea niciodată un copil. Sigur, nu m-am culcat nicio clipa pe o ureche si nu m-am bazat pe acest lucru, deoarece inca eram tanara, iar medicii se mai pot insela in astfel de privinte. Cu toate acestea, nu mi-a picat deloc bine cand am auzit ca as putea sa nu devin mama. Întotdeauna am știut că îmi doresc o familie a mea. Bineînțeles, asta mai târziu în viață, nu în adolescență.

Mi-am pierdut libertatea înainte să o am. Am trecut de la a fi copil la a crește un copil

Într-o zi, după ce am trecut prin mai multe stari neobisnuite pentru mine pana atunci, am hotărât să fac un test de sarcină. La doar cateva secunde au apărut ambele liniuțe, semn că sunt însărcinată. Eu am fost în stare de șoc absolut. Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă a fost să caut „mame adolescente” pe YouTube. Stigmatul din spatele părinților adolescenți este cam același, în care toată lumea a renunțat la liceu și nu au mai facut nimic cu viața lor. Iar eu nu voiam decât să găsesc o dovadă că lucrurile nu stau întotdeauna așa. 

Revenind la testul de sarcină pozitiv, mi-a luat mai bine de o săptămână să-i dau vestea lui Nathan, pentru că nu eram împreună de foarte mult timp. Primul meu gând a fost că o să se sperie și că o să mă părăsească. Eram atât de fericiți împreună și mi-a fost teamă să-i spun fiindcă eram convinsă că se va schimba. Am ajuns să aștept atât de mult încât prietenul meu cel mai bun mi-a spus că dacă nu-i dau eu vestea, o va face el. I-am spus lui Nathan câteva săptămâni mai târziu că e posibil să fiu însărcinată. Am făcut un alt test cu el și a ieșit pozitiv. Amândoi am stat în tăcere pentru un minut. Deși speriat, Nathan era inițial fericit la gândul că va avea o familie și făcea tot ce putea să mă asigure că totul va fi bine. Eu eram încă în negare totală, chiar și după câteva săptămâni. Am stabilit o programare mai târziu în acea zi pentru o ecografie. În acest moment, în afară de prietenul meu Cory, eram încă singurii care știau că vom deveni părinți.

Din cauza vârstei mele, motivul vizitei la medic era încă trecut pe asigurare, așa că tata putea să-l vadă. Nu eram încă pregătită să-i spun tatălui meu că va fi bunic și nu voiam ca el să își dea seama în felul acesta. Așa că, în mod ironic, am sunat spunând că am nevoie de un control ginecologic de rutină. Nathan și cu mine am mers amândoi la programare și au spus că trebuie să-mi facă un test de sarcină. După ce au ieșit din salon, i-am spus lui Nathan să rămână cu mine, pentru că nu știam cum aveam să primesc vestea. Îmi amintesc fața asistentei când s-a uitat la amândoi și a spus: „Ei bine, o să aveți un copil. Dar presupun că știați deja despre asta, nu-i așa?”. Mi-a spus despre toate opțiunile mele și am făcut o altă programare pentru o ecografie, mai târziu, în acea săptămână.

Foto: lovewhatmatters.com

Din momentul în care am aflat că sunt însărcinată, avortul nu a fost nicio clipă o opțiune. Știam că atunci când ești activ din punct de vedere sexual și nu te protejezi e posibil să apară o sarcină și am vrut să-mi asum acest lucru. La următoarea programare, câteva săptămâni mai târziu, am aflat că aveam puțin peste 8 săptămâni de sarcină. În acel moment, am știut că trebuie să-mi anunț familia, iar Nathan, la rândul său, trebuia să-i spună familiei sale. El a fost cel care și anunțat primul părinții, dar el avea 18 ani la vremea respectivă, așa că aceștia au primit vestea mai bine decât au făcut-o ai mei. Au fost cu toții șocați și oarecum dezamăgiți, dar nimeni nu a fost foarte supărat. Am impresia că acest lucru se datorează faptului că el era mai în vârstă și mai responsabil. Eu aveam 16 ani totuși. Eram doar un copil care urma să crească alt copil.

Cel mai mult mi-a fost teamă să-i spun tatălui meu, pentru că țineam foarte mult la părerea lui. Niciodată nu am luat cele mai bune decizii în adolescență (evident) și nu am vrut să-l dezamăgesc mai mult decât o făcusem deja. Îmi amintesc că l-am sunat într-o seară și ceva din tonul vocii sale mi-a dat impresia că era deja supărat pe mine din cine știe ce motiv. Am inventat imediat o scuză și am închis telefonul. După aceea, am început să plâng în hohote și să îi spun mamei mele că nu pot să-i dau vestea. Am implorat-o să mă ajute să-i spun. Privind în urmă, nu a fost decizia corectă, dar la momentul respectiv, așa a decurs totul.

Mama l-a sunat și i-a spus când eram lângă ea, iar eu îl auzeam țipând prin telefon. Era foarte furios și, de asemenea, în stare de șoc, ca toată lumea de altfel. Habar nu avea cine era tatăl, pentru că nici măcar nu i-l pomenisem pe Nathan până în acel moment. După câteva luni, toată lumea a acceptat realitatea și m-a susținut.
Am ținut absolut totul în secret la școală. Au început să apară zvonuri, dar nu aveam mulți prieteni, în afară de una sau două persoane. Nu vorbeam cu nimeni din clasa mea. Nu am avut burtică până mai târziu, așa că nu a fost greu să ascund sarcina până în perioada noiembrie/decembrie. Am purtat hanorace și haine largi pentru a încerca să îmi acopăr burtica. Credeam că o ascund perfect, dar uitându-mă la poze, era destul de evidentă. Am terminat semestrul și am intrat online la începutul anului 2020, în timpul celui de-al doilea semestru.

Foto: lovewhatmatters.com

Mai făcusem până atunci școala online, așa că a fost destul de normal pentru mine. Am ajuns să dau teste la o grămadă de materii și am reușit să absolv cu două luni înainte de a împlini 17 ani. Sarcina a fost foarte grea pentru mine din punct de vedere emoțional. Din punct de vedere fizic nu a fost prea rău, m-am luptat doar cu multe dureri de spate. Am stat în casă cea mai mare parte a sarcinii și am urât să ies, mai ales în orașul meu, pentru că toată lumea cunoștea pe toată lumea.

Nathan și cu mine am făcut o excursie la plajă pe 12 martie, cu o lună înainte de data la care trebuia să vină pe lume Avery. Plaja este la aproximativ o oră și jumătate de vechea noastră casă, așa că a fost o excursie de o zi. Îmi amintesc că am avut dureri de spate îngrozitoare în timp ce eram acolo, dar nu m-am gândit la nimic. Aveam de gând să aduc vorba despre asta la întâlnirea cu medicul nostru de a doua zi. A doua zi a venit, iar medicii au verificat dacă eram dilatată. Au aflat că aveam 4 cm și că eram în travaliu activ.

Pe 13 martie 2020, după aproximativ 21 de ore, Avery a venit pe lume. După naștere a fost deosebit de greu, deoarece atunci a început nebunia COVID. Eram speriați de lumea din jurul nostru.

Foto: lovewhatmatters.com

Ne-am mutat din Alabama/Florida în Nebraska și ne-am început viața pe cont propriu. A fost atât de greu când locuiam cu mama mea, pentru că simțeam că, deși aveam grijă de copilul meu, eram încă un copil. Acum, că suntem independenți fizic și financiar, este fost uimitor. Bineînțeles, pe parcurs apar unele provocări și a trebuit să facem multe sacrificii. Amândoi am fost nevoiți să sacrificăm „experiența universitară” și capacitatea de a fi independenți pe cont propriu. Cea mai grea parte pentru mine a fost să-mi pierd libertatea înainte de a o avea vreodată.

Într-o clipă am trecut de la a fi un copil fără independență la a crește un copil. Mentalitatea mea a trebuit să se schimbe complet și a trebuit să mă maturizez extrem de repede. Dar a meritat. Dacă aș putea să dau un sfat unei mame adolescente, acesta ar fi acela că totul o să se rezolve și că o să fie bine. Când am rămas însărcinată, am crezut că viața mea s-a terminat și că asta a fost pentru mine. Aveam impresia că libertatea mea s-a sfârșit odată ce voi deveni mamă. Ei bine, acest lucru a fost departe de a fi adevărat. Da, vor fi sacrificii pe care va trebui să le faci, dar totul va merita cu vârf și îndesat.

Foto: lovewhatmatters.com

Cred cu tărie că totul se întâmplă cu un motiv, iar familia mea este un prim exemplu în acest sens. Viața mea nu a decurs așa cum am crezut că va decurge, dar nu aș schimba-o pentru nimic în lume.

Articol tradus și adaptat după un material publicat pe site-ul lovewhatmatters.com.