Ruxandra Dogaru a povestit pe Facebook cum atât ea, fetița și soțul a fost testați pozitiv cu COVID-19 și au făcut o formă severă a bolii. Femeia spune că a inițial, când a descoperit că fetiță să este răgușită, s-a gândit că este vorba despre o răceală banală sau de vreo boală a copilăriei. Lucrurile, însă, s-au complicat: micuța a fost diagnosticată cu viroză și supusă testului COVID, împreună cu tatăl ei. Între timp, medicii au recomandat să i se administreze fetiței ibuprofen și panadol.
Foto: www.facebook.com/thedogars
După ce li s-a confirmat că cea mică și tatăl ei au fost testați pozitiv cu noul coronavirus, a urmat un adevărat coșmar la Spitalul Municipal din Săcele, județul Brașov. Într-o postare pe Facebook, mămica Ruxandra Dogaru a povestit clipele de coșmar și chinurile prin care a trecut fetiță ei de când a fost internată în spital, dar mai ales înțepăturile pentru analize și branule care au făcut-o pe fetiță să urle de durere, urlete care au sfâșiat inima mamei. Femeia a vorbit și despre condițiile din spital, despre mâncarea proastă și nesățioasă și povestește cu dimineața, ea și fetița primeau câte un cub mic de unt și unul de gem, insuficiente pentru a le stăpâni foamea.
Mai jos redăm întreaga postare a Ruxandrei, care a ținut să le transmită un mesaj celor care nu cred nici măcar acum în existența bolii.
”Jurnal Covid cu un copil. Va scriu de pe un pat din Spitalul Municipal Săcele din salonul izolator 2 copii, secția Pediatrie. Doresc să împărtășesc cu voi una dintre cele mai neplăcute experiențe din viață mea. Exact acum o săptămâna fetiță noastră de 1 an și 10 luni și soțul au fost testați pozitiv cu virusul Sars Cov 2. Era 13.10.2020 ora 12:30 și lumea mi s-a prăbușit.
Ziua 1
Totul a debutat joi noaptea, pe 08.10.2020, seară înainte de culcare mi s-a părut că are vocea schimbată, părea răgușită. Era a treia săptămâna de creșă și m-am gândit: “Eh, bolile copilăriei, era de așteptat”. Pe la 2 noaptea Eva avea deja febra 39.2. Mi-am trezit soțul, i-am dat o doză de Panadol și ne-am culcat la loc. Pe durata nopții, a început să aibă probleme de respirație din cauza secretiilor nazale și îi schimbăm poziția la 30 minute pentru a se putea odihni.
Ziua 2
Dimineața am continuat cu panadol. După aproximativ 8h, febra reapărea. Așadar, am descis să mergem la clinică Regina Maria, la urgențe, în Brașov. I-au administrat un supozitor novocalmin, i-au luat analize de sânge, au consultat-o și mi-au recomandat nurofen din 8 în 8h, timp de 2 zile, vitamina C de la Secom, o doză/zi, 3-5 zile și spray cu apă de mare pentru nas, aspirare și 2 picături de vibrocil în fiecare nara timp de 5 zile. A primit diagnosticul de viroză și am primit recomandarea să alternez panadol și nurofen, în caz de nevoie și să facem testul Covid. Pe durata zilei de vineri și soțul a început să facă febra, să aibă dureri musculare și durere în gât. Când plecăm de la clinică îmi spunea că se simte din ce în ce mai rău. M-am gândit că e doar o viroză și că pe un fond imunitar slăbit, a luat-o și el. Eu nu prezentăm deloc simptome.
Citește și: ”Te prefaci!” Asta i-au spus medicii unei fetițe de 6 ani care a fost apoi diagnosticată cu cancer
Ziua 3&4
Am urmat tratamentul vineri seară, sâmbătă iar duminică la prânz când Eva nu a mai primit nurofen, a făcut iar febra 38.2 și atunci am decis să sunăm la 112. Am oferit toate informațiile necesare și ne-au spus că vor veni să ne ia pentru testare. Ambulanță a ajuns în max. 30 min, ne-am urcat toți în ea și am plecat spre Spitalul Județean, secția Boli Infecțioase unde Eva și soțul au fost testați. Mi-au spus că dacă ei vor fi testați pozitiv, probabil voi fi și eu testată ulterior. Mi-au recomandat să continui cu nurofen și panadol alternativ până primim rezultatele. Urmă să sunăm la un nr. special la DSP a doua zi, luni sau cel târziu marți dimineață. Zis și făcut. Ambulanță ne-a adus acasă și ne-am izolat. Am continuat cu tratamentul Evei, soțul s-a tratat cu Coldrex, decasept și a băut ceaiuri.
Ziua 5&6
Luni testele nu erau gata, am sunat marți după 12 și ne-au confirmat că sunt testați pozitiv și că trebuie să sunăm la 112 dacă ne simțim rău sau să ne izolăm la domiciliu 14 zile. În tot acest timp, Eva avea febra care tot reapărea, avea muci și începuse să tușească. Am decis să sun la 112 pentru a o consulta cineva și pentru a-i schimbă tratamentul care nu dădea rezultat. Cei de pe ambulanță au fost prompți, au ajuns repede și ne-au luat iar la Spitalul Județean, Secția de Boli infecțioase pentru un consult. Atunci au decis că Eva trebuie internată pentru că tușește și are nevoie să fie monitorizată, soțul a rămas acasă, simptomele se ameliorasera deși mirosul dispăruse. Din păcate, în Brașov nu mai aveau deloc locuri și ne-au transportat cu ambulanță la Spitalul Municipal din Săcele. Când am ajuns mi-au spus că nici aici nu mai au locuri dar că vor încerca să reorganizeze un salon. Când am ajuns, se insera, era frig și Eva adormise în ambulanță și mă gândeam “Cum e posibil așa ceva? De ce mi se întâmplă mie, nouă? Oară când vom pleca de aici?” Mintea îmi era blocată pe întrebări fără răspuns și o priveam pe Eva cum doarme și îmi spuneam că trebuie să fiu puternică, pentru ea! Mă bucurăm că nu aveam simptome și că pot avea grijă de ea. Am decis să port masca pe toată durata șederii, până îmi vor face testul și îmi vor spune rezultatul. Spitalul este curat, proaspăt renovat însă costumele albe ale doctorilor, asistenților și infirmierilor, măștile și cele 5 perechi de mănuși pe care le poartă te înspăimântă și te fac să realizezi că nu se joacă nimeni de-a boală. Copiii din centre de plasament fără părinți și posibilități de a primi pachet, te fac să realizezi că în viață nu e vorba despre telefoane scumpe și restaurante fancy. Am adormit, lângă Eva, în același pat îngust. Eu pe 15 cm, ea pe restul. Ea să fie bine, să doarmă, să nu simtă greul de aici, atât îmi doream.
Ziua 7
Trezirea se da la 6 dimineața, vine o asistentă și o infirmieră și încep verificările: saturație, temperatura, tensiune, se iau analizele la sânge și îmi iau și mie testul. Saturatia Evei era 94, dacă scade sub 93 e problematic. Eu am avut 97 și în următoarele zile a crescut până la 99. Pentru Eva a urmat momentul chinuitor cu pusul branulei, eu o țineam de picioare, infirmieră de cap, eu de o mâna iar asistenta încerca să îi găsescă o venă unde să o înțepe. Au început strigătele de ajutor “Mama, mama!!!”, lacrimile i se scurgeau pe obraz și eu mă simțeam neputincioasă. Nu reușeam să o liniștesc cu nimic... Au reușit să o înțepe însă sângele nu curgea, se coagula foarte tare. Au resuit să recoleteze puțin pentru analize. Soțul era acasă și a început să tușească mai tare, încă făcea frisoane și avea stare febrilă, 37.8. A chemat ambulanță și l-au dus la Boli Infecțioase la Spitalul Județean din Brașov unde l-au internat. Era seară și mă gândeam “Cum am putut să cred că era doar o viroză?” Mă invinovateam și îmi doream să dau timpul înapoi și să îmi dau seama ce am făcut greșit de am ajuns aici. Eva a avut un scaun și nu mi-am dat seama, ciudat! Atunci am realizat că e posibil să îmi fi pierdut mirosul. Am mirosit un parfum și nu am simțit nimic...nu a durat mult și a intrat asistenta: “Dogaru Ruxandra?” Spun: “Da, eu sunt”, din tocul ușii îmi spune “A venit testul, pozitiv”, am mulțumit politicos și m-am așezat pe pat în timp ce îmi dădeam masca jos...Știam că sunt șanse mari să fiu pozitivă dar îmi doream să nu am simptome să pot să fiu în stare să am grijă de Eva și să fiu veselă pentru ea, deși a fi vesel în spital e o utopie. Că o naivă, m-am bucurat că am scăpat de masca și că nu mai dorm cu ea și sperăm să nu îmi fie mai rău. Au venit și analizele Evei la sânge, valori multe peste cele normale și au hotărât să îi pună perfuzie pentru că i se coagula sângele foarte tare. Urmă să aibă perfuzii 3 zile, perfuzii care durau 12h fiecare, apoi alte analize și dacă valorile nu scădeau urmau anticoagulante. I-au administrat tratament cu nurofen, panadol, sirop de gât la 4h și perfuzii pentru hidratare.
A venit iar noaptea...A dormit cu perfuzia la mâna iar eu cu grijă să țînă mâna corect pentru a curge perfuzia.
Următorele zile
Ne-au trezit iar verificările de la 6, totul ok dar nu grozav, Eva încă făcea febra. M-am trezit cu o durere mare în gât, mă durea când înghițeam și nu numai, mă luase încă din timpul nopții. Așa durere în gât nu mai simțisem până atunci. Mă ustură și nasul că și cum aș fi făcut spălături nazale cu apă cu clor. Era clar, începuseră simptomele să apară. Micul dejun vine la 9:30, iar ea cerea deja de mâncare de la 7. Am amăgit-o cu biscuiți și pufuleți. În aceeași zi, Costin mi-a dat o comandă online cu diverse cumpărături, era clar că avem de stat. Am luat câteva lucruri care se pot ține la temperatura camerei, nu ai frigider în camera, nici televizor, asta dacă cumva te gândești că ești la hotel. Costin tusea rău, au început să îi administreze anticoagulante prin injecții în burtă dimineață și seară, Kaletra, Plaquenil, ulterior Cefort prin perfuzie și dexametazona. Eu am început să primesc augmentin la 12h, eubiotic de 2 ori pe zi, paracetamol de 2 ori pe zi, decasept de 3 ori pe zi. Eva pe lângă cele deja menționate a început să primească și antibiotic Eritromicina și eubiotic. Tratamentul se dădea la ore fixe. Nu se ține cont că doarme copilul sau că e miezul nopții, nici dacă acceptă pe cale orală, cu apă sau ceai sau în lapte. E treaba ta cum te descurci. Nu condamn, spun doar că nu e ușor. Pe holuri e gălăgie, luminile sunt mereu aprinse iar ușile au geam pentru a fi verificat din când în când. La geamuri nu ai perdele, draperii sau jaluzele, în salon nu ești singur și nu poți obligă pe nimeni să facă liniște pentru că al tău copil vrea să doarmă. Toate astea se acumulează și ajungi să te bucuri când adoarme și să fii frustrat când după 15 min trebuie să îți trezești copilul să îi dai antibioticul pe care îl vomită indiferent cum încerci să i-l administrezi. Realitatea este că e foarte greu, greu ce te epuizează iar cine crede că e ușor, e naiv! Mâncarea e sub orice critică, dar e o lecție bună de viață. Dimineață la 9:30 am primit un cub de unt și unul de gem, Eva la fel. La prânz, la ora 14:00 primești o supă, un fel de zeamă lungă cu tăieței sau fasole verde și un felul doi care nu arată niciodată grozav: mazăre cu carne de porc fiart, piure fără sare și pui fiert. Eva la prânz a primit într-o zi fasole cu cârnați. Copil de 1 an și 10 luni... fasole cu cârnați!?! Nu mă așteptăm la risotto dar parcă nici chiar așa. I-am dat un iaurt sau am preferat să îi fac un biberon. Cină vine la 18:30 și am primit de la mămăligă cu smântână și brânză până la o cutie de pate. Cutie care trebuia să îmi țînă de foame până a doua zi la 9:30 dimineață. Mi-am făcut o supă la plic cu apă fierbinte de la chiuvetă din camera. Evei i s-a schimbat în fiecare zi branula, din cauza febrei i se spărgeau venele. A treia zi, au înțepat-o de 15 ori în 3 etape, începuse să se deshidrateze deja și avea nevoie de perfuzie urgent. Nu au reușit, Eva are vânătăi peste tot la mâini și picioare și rămăsese că varianta branula în frunte. La ultimele încercări de a pune branula la picioare, am simțit că voi ceda curând, nu mai puteam îndură plânsul ei și rugămințile și atâta sânge și atâta vată cu spirt și ace peste tot în pat. I-am spus colegei de camera că simt cum mă prăbușesc emoțional.
Citește și: De ce un băiețel de 5 ani bolnav de cancer i-a spus mamei lui “îmi pare rău” când i-a murit în brațe
Asistenta a vorbit cu doctorul de garda și au decis să o lase așa în acea noapte și să încerce a doua zi. Între timp, a început să aibă scaune moi din cauze deshidratării și a intrat pe tratament cu săruri de rehidratare, smecta și hidrasec. Următoarea zi au încercat iar, deja nu mai vedeau venele din cauza vanatailor și am mers într-un laborator unde au înțepat-o într-un deget pentru un minim de analize. Am scăpat. În aceeași zi, am început să am grețuri destul de puternice și o durere mare de cap. Mi-au pus 2 perfuzii și am continuat tratamentul. Costin tusea din ce în ce mai rău, avea dureri de abdomen de la atâta tuse, încă făcea febra și frisoane noaptea. Toți eram rău și sperăm doar să nu fie mai rău de atât. Când ești jos, te întrebi oare cât de jos te poți duce și speri să nu ajungi acolo! M-am gândit că Dumnezeu nu ne da lupte mai grele decât putem noi duce și m-am rugat seară pentru Eva și pentru noi. Am făcut toți raze la plămâni. În timp ce mergeam cu Eva în brațe, era adormită și s-a trezit și mi-a zis cu o voce moale “acasă”. A fost a doua oară când am simțit că mi se prăbușește lumea. Îngerul meu își dorea să mergem acasă iar eu nu puteam să fac nimic în sensul asta. Am continuat să merg și am strâns-o în brațe și i-am zis că mai e puțin până ajungem acasă. Mi-am înghițit lacrimile și am mers mai departe.
După 7 zile, ne-am externat pe proprie răspundere. Eva nu mai avea deloc simptome doar scaune moi dar fără să aibă vreo bacterie, i-au luat proba și din scaun. Eu încă tuseam dar nu foarte rău și am decis să continui tratamentul acasă. Eram înafara oricărui pericol și am decis să stăm în carantină acasă și să lăsăm patul unui alt copil infectat. Peste tot în țară, locurile din spitale sunt la limita. În ziua externării mi-am făcut bagajul încă de dimineață de la 10, ambulanță a venit la ora 22:00 când copilul adormise. Singură ambulanță disponibilă plecase cu un copil cu o operație pe cord, cu diabet și covid la Sibiu. Am așteptat să se întoarcă. Ne-a adus acasă, domnul de pe ambulanță a fost amabil și ne-a ajutat cu bagajele până la lift.
Am ajuns acasă... dar tati nu era și casă era goală și infectată cu nenorocitul asta de virus. Ne-am făcut o baie bună și am dormit neîntoarse cu gândul la tati, la soțul meu care era încă în spital. Încerc să fiu optimistă, să rămân puternică și să zâmbesc deși sufletul meu e rupt în bucăți pentru că toți am trecut prin această experiență traumatizantă deși am fost cei mai precauți dintre toți cunoscuții noștri.
Covid nu te întreabă dacă crezi sau nu în el, covid nu te întreabă câți ani ai, nici dacă ai chef sau timp sau putere? Covid vine, te izbește puternic de un perete, te pune la colț și îți arată cât de slab ești. Nu te îndoi de el, s-ar putea să îți pară rău!”
Urmareste-ne pe Google News
