Greșelile părinților care distrug copiii pe viață
Iată ce mărturisec câțiva părinți:
1. Refuză să creadă că al lor copil poate greși. Cunosc câțiva oameni care greșesc constant, iar părinții lor sunt fie total apatici, fie indiferent de situație învinovățesc celălalt copil sau consideră că există vreun fel de conspirație împotriva propriului copil.
2. Cedează atunci când copilul cere ceva în mod obsesiv sau are o criză de tantrum. Dar nu este vorba de o cedare ocazională pentru a menține o oarecare atmosferă liniștită într-un loc public, ci de fiecare dată. Un caz concret: am găsit o bancnotă pe jos când aveam 9 ani și eram cu fiica vecinului în vârstă de 4-5 ani care a devenit geloasă și mi-a cerut să i-o dau ei. Am refuzat, iar ea a alergat la mama sa supărată și plângând. Femeia a încercat să îi explice că eu am găsit banii, așa că erau ai mei, dar o singură dată, căci apoi a scos o bancotă identică din geantă și a aruncat-o pe jos când fiica sa era întoarsă cu spatele pentru a o putea găsi. Acel copil era un coșmar cu o definiție denaturată de corectitudine.
3. Nu își lasă copilul să se exprime. Părinții mei s-au chinuit cu mine, dar au ajuns să fie părinți elicopter. Nu aveam voie să port tricouri cu personaje din desene animate (pentru că erau copilărești) sau cu imprimeuri florale (pentru că erau de bătrâni). Drept urmare am fost îmbrăcată ca și cum aveam 30 de ani pentru cea mai mare parte a vieții. La fiecare zi de naștere a colegilor eram îmbrăcată într-un mod mult prea formal, iar ca adult nu știu ce este potrivit să port în funcție de ocazie. Pot spune că simțul meu estetic este cu adevărat interesant.
4. Fac dificilă împărtășirea diverselor lucruri. Mama mea întotdeauna o ia razna când îi spun ceva, iar apoi ca mecanism defensiv râde de orice i-aș fi zis. De exemplu, mi-am schimbat specializarea de la master de la poliție la criminalistică și mi-a răspuns că oricum nu îmi doream să fiu polițist pentru că sunt prea sensibil. Și în plus aș fi arătat stupid plângând în uniformă.
5. Transformă sexul și anatomia sexuală în subiect tabu. Părinții care refuză să vorbească cu copiii despre aceste subiecte pe care le consideră jenante le fac un mare deserviciu. De exemplu, fiul meu s-a trezit ieri cu durere îngrozitoare în testicule, iar la spital am aflat că suferă de torsiune testiculară. Medicul a reușit să intervină și și-a revenit rapid, dar mi-a spus că ultimele 3 cazuri similare au necesitat îndepărtarea testiculului deoarece au ajuns prea târziu. Toți erau adolescenți și le-a fost prea jenă să vorbească cu părinții. Nu fă asta copilului tău! Îl poate costa părți importante din corp.
6. Le rănești sentimentele. Copiii tăi își vor aminti toate situațiile în care le-ai rănit sentimentele și apoi ai încercat să pretinzi că nu s-a întâmplat nimic. Fie vor deveni niște tâmpiți, fie vor supracompensa și se vor simți responsabili pentru orice funcționează greșit deoarece stabilești un exemplu oribil.
7. Îți folosești copiii pentru a-ți refula diverse sentimente. Mama mea îmi povestea mereu tot ce mergea prost în viața ei. Mi-a povestit despre problemele ei cu tatăl meu. Mă făcea să mă simt inconfortabil, așa că îi recomand mereu să apeleze la un ajutor profesionist, ceea ce a și făcut de o vreme, dar nu în mod constnat.
8. Îl bați și urli chiar și atunci când face o greșeală banală. Îmi amintesc să am spart fără să vreau un geam când aveam 5 ani și am spus adevărul. Am fost lovit la fund destul de puternic și trimis în camera mea. Ce am învățat? Că dacă minți vei reuși să scapi de probleme. Am fost un copil destul de necinstit în anii care au urmat acestui incident.
9. Îți compari copilul cu alți copii, în special frați/surori. Niciunui copil nu îi place să audă De ce nu poți să fii mai mult ca X sau Y? Are un efect devastator. Copilul tău nu este în niciun caz ca X sau Y, nu va fi niciodată. Ajută-l în schimb să se împace cu felul propriu de a fi. Dacă procedezi astfel nu vei reuși decât să determini copilul să se compare constant cu alte persoane. Părinții mei aveau o tendință de a mă compara cu fratele mai mic, ceea ce în mod evident a avut un impact negativ asupra stimei de sine a lui.
10. Nu îi iei niciodată apărarea. Părinții nu trebuie să rezolve orice încurcătură a copilului, dar ar trebui să fie aproape de copiii lor atunci când sunt agresați. Este dificil pentru copii să aibă încredere în părinți dacă nu pot fi siguri că există cineva care să îi susțină necondiționat.
11. Îți antrenezi copilul să fie preș de șters pe jos. Atunci când ai 5 ani și ți se spune să renunți la orice activitate și să execuți orice îți spune părintele sau un adult adult să faci nu pare ieșit din comun. Însă extrem de mulți părinți continuă să aplice aceeași tactică și cu un copil adolescent pentru că le este mai convenabil să aibă niște copii supuși, care nu ies din cuvântul lor. Din păcate, atunci când cresc ajung să fie niște adulți ușor de dominat, care nu sunt capabili să-și susțină punctul de vedere sau să-și afirme propriile dorințe.
12. Nu recunoști când greșești. Este de fapt extrem de dificil să recunoști când greșești și să nu încerci să creezi scuze, dar acest lucru poate avea un impact negativ asupra copiilor. În astfel de situații copiii cresc simțindu-se ca și cum trebuie să se apere în mod constant și/sau simțindu-se ca și cum nu pot/nu ar trebui să facă acest lucru.
13. Nu acorzi libertate unui adolescent. Cu toate acestea, dacă îi oferi prea multă libertate încât anulezi din viața sa orice rol parental nu dai dovadă de aptitudini bune de părinte. Într-un final copilul tău va încerca să ia decizii importante în viață fără vreo îndrumare reală și ajunge să își distrugă viața.
14. Invadezi intimitatea copilului. Mama, ca și mulți alți părinți, obișnuia să îmi citească mesajele de pe telefon uneori și să mă întrebe despre ele. Nu m-am simțit niciodată confortabil să îmi încui camera pentru că era o atitudine pe care o încadra drept furie sau răzbunare. Nu am realizat nici măcar că este normal să ciocăni la ușă. Mi-a cam dat peste cap noțiunea de intimitate în relații. Chiar nu mi-am dat seama că este greșit să îți bagi prea mult nasul în chestiuni care nu te privesc.
15. Nu respecți copilul ca individ ale cărui sentimente sunt la fel de importante. Atât de mulți adulți își privesc copiii dintr-o perspectivă de adult. Știm prea bine că problemele lor nu sunt atât de grave, iar activitățile nu sunt nici presante de timp sau importante, dar copiii nu privesc în același mod, iar sentimentele lor nu sunt mai puțin valide decât cele ale adulților. Atunci când anulezi dorința unui copil de a păstra ceva intim nu îl înveți decât că nu contează dacă știi ce i-a scris prietenului său, îl înveți că nu îi consideri sentimentele importante.
Citește și: Greselile parintilor care distrug stima de sine a copilului
Surse: http://mysticalraven.com; www.rebelcircus.com; www.cracked.com
Urmareste-ne pe Google News
