Copilul meu este perfect ... psihologul explică de ce nu este bine să idolatrizăm copilul

Greșeala de a dori copilul perfect

În societatea modernă părinții nu concep de cele mai mult ori să audă lucruri negative despre copiii lor, chiar dacă acestea sunt izvorâte din intenții bune. Adevărul doare, dar dacă suntem capabili să ascultăm cu inima și cu mintea deschisă, multe beneficii vor apărea și vom putea interveni înainte ca o situație să degenereze în mod iremediabil. De altfel, este mai ușor să ajuți un copil cu probleme, decât să repari un adult (concluzie la care au ajuns majoritatea specialiștilor în psihiatrie și psihologie infantilă).

Conform terapeutului în psihologia copilului și a familiei Michele Kambolis "perfecționismul reprezintă o încercare de a controla circumstanțele care îi stânjenesc pe copii. Pentru perfecționist, acest control conferă o alinare pe termen scurt. Deși oamenii de succes sunt motivați de dorința de a excela, un perfecționist ajunge motivat de teama de eșec și de dorința de a fi acceptat, iar greșelile sunt privite drept dovezi că nu este suficient de bun. Anxietatea repezintă fundamentul problemei și se pară că ereditatea joacă un rol semnificatov în acest sens." Psihologul Simon Sherry de la Universitatea Dalhousie din Halifax subliniază faptul că cei mici pot internaliza presiunea de a fi perfecți ce provine de la părinți și de la societate.

Un copil adoră senzația pe care i-o conferă un părinte ce-l idolatrizează. Întregul univers pare centrat în jurul său, iar fericirea sa este și fericirea părintelui. Dintr-un exces de zel acesta îl va copleși cu dovezi de dragoste și afecțiune, dar și cadouri, uitând că un copil trebuie iubit și nu venerat. Prețul pe care ajunge însă să-l plătească este unul extrem de scump; copilul nu realizează că trebuie să mențină pe termen lung aprobarea continuă a părinților și într-un final va renunța la propria identitate pentru a se conforma și pentru a deveni apoi un adult care să fie mai departe adorat. Acest piedestal îl va distrage de la ceea ce dorește și de la ceea ce are nevoie în viață, ajungând în final să conducă la relații dificile sau lipsite de substanță la maturitate și, nu în ultimul rând, la transformarea sa într-un părinte perfecționist.

Sfatul specialistului 

Doamna Elisabeta Putere psiholog, psihoterapeut și trainer coach http://psihologdeurgenta.ro, https://www.facebook.com/psihologdeurgenta/ a avut amabilitatea de a ne oferi următoarele informații despre greșeala de a-ți considera copilul pefect:

Unii părinți să își supraprotejeze copiii, în tot ceea ce privește aspectele negative ale vieții. Ferind copilul de orice fel de întâmplare, de orice situație pe care el nu o agrează, desigur că părintele cade în extrema exagerării, ceea ce nu face altceva decât să pregătească viitorilor adulți terenul propice pentru o existență plină de frustrări. Desigur, intențiile părinților sunt cele mai bune, dar copiii ar putea avea de suferit din pricina unei exagerate îngăduințe, a unei exagerate protecții. Accentuând latura de iubire, părinții devin sufocanți, hiperprotectivi, în timp ce copilul se transformă în centrul preocupărilor părinților lui. Dar atunci când îți transformi copilul în centrul propriului tău univers, aratându-i că pământul se rotește în jurul lui, nu faci altceva decât să îi hrănești o atitudine egoistă. Copiii trebuie iubiți, nicidecum idolatrizați.

Idolatrizarea se manifestă și prin expresii de genul: „ești motivul pentru care trăiesc", „ești lumina ochilor mei",„ești odorul meu", „pentru tine fac toate acestea",„pentru tine fac atâta efort, ca să-ți fie bine mai târziu". Desigur, aceasta este o atitudine contraproductivă. Plasând copilul în centrul atenției întreaga familie îi va îndeplini dorințele cu sfințenie. În acest fel apar copiii răsfățați care, de fapt, sunt niște mici tirani. Plecând din familia de origine ei intră în propria viață de adulți cu ideea fermă că toată lumea trebuie să le facă pe plac, într-un mod indiscutabil. Și această atitudine o vor avea mai ales față de persoanele de sex opus cu care vor dori să stabilească relații erotico-sexuale. Dezamăgirea nu întârzie să apară în momentul în care oamenii îi vor refuza, îi vor respinge. Poate că vor fi cazuri când li se va spune direct că sunt niște alintați, niște răsfățați. Este posibil ca în acele momente să înțeleagă faptul că nimeni nu este obligat să satisfacă dorințele nimănui și că totul este o chestiune de voință, de alegere bazată pe discernământ. Acesta este momentul în care putem concluziona că parinții nu i-au educat pe acei copii într-o manieră adecvată. Adultul, fostul copil idolatrizat și răsfățat, va fi nevoit să își modifice viziunea față de propria persoană, dar și atitudinea față de sine, față de persoane și față de relațiile interumane. Învață-l pe copilul tău ce înseamnă să ofere, nu doar să primească!

Este de preferat să ai un copil care știe să se confrunte cu problemele imperfecțiunii, decât să evolueze, sub îndrumarea ta, ca părinte, într-un adult incapabil să se adapteze la situațiile realității înconjurătoare. De aceea este bine ca, atunci când greșește, să îl critici; critica este constructivă dacă știi să o faci cu responsabilitate, cu blândețe, dar și cu fermitate.

O altă problemă rezidă în faptul că anumiți părinți atribuie visele lor propriilor copii. Nu transorma reușitele copiilor în reușitele tale; nu-ți asuma succesul lui; nu-ți asuma meritele pentru ceea ce face el; nu-l obliga să facă ceea ce tu nu ai putut să faci, cu toate că ți-ai dorit. Dă-i libertatea de a alege și susține-l în ceea ce vrea să facă. Pe de altă parte, oricât de multe încercări ar face, părinții nu pot să își armonizeze în totalitate programul de muncă cu programul copilului. În momentul în care i-ai impune un orar prea strict, s-ar putea naște riscul să fie prea sufocant pentru copil. Dacă copiii devin un motiv de mândrie personală, ei vor fi investiți de părinte cu un destin precis și le vor adresa cuvinte, expresii de genul următor: „trebuie să te faci pianist", „trebuie să urmezi cariera mea", „trebuie sa devii cineva în viață". Repet, oferiți-le libertatea de a alege! Libertatea este un cadou imens, pe care puțini părinți sunt în stare să-l ofere copiilor lor.

Copiii, la orice vârstă au nevoie de părinți care să le arate, să le impună reguli, care să-i îndrume și mai apoi au nevoie de prietenia părintească. Dacă îți dorești să fii un părinte "modern", să fii prieten cu copilul tău, de fapt vrei să îți satisfaci nevoia proprie de a fi aprobat, acceptat. În acest caz nu se pune problema că el, copilul ar avea nevoie de afecțiune, de socializare sau de prietenie din partea ta.

Pentru a fi un părinte echilibrat trebuie să îți asumi atât bucuriile, cât și greutățile legate de educația copilului.
Învață copilul să se păzească singur; desigur, trebuie să stai cu ochii pe el, nu trebuie lăsat de capul lui, dar siguranța copilului este o condiție obligatore și totodată importantă.

Fiecare copil este unic. De aceea, comparațiile cu alți copii sunt total inutile. În acest caz se pot naște una din două situații: fie că te transformi într-un părinte frustrat și veșnic nemulțumit, fie nu vei înceta să îți idolatrizezi odorul. În același timp, nici copilului nu-i prind bine prea multe critici, dar nici prea multe laude. De educația primită de la părinți depinde în mare parte succesul lui în viață. Orice copil are calități pe care tu, ca părinte i le vei scoate în evidență și are defecte pe care i le vei corecta.

Abordarea psihologică a relațiilor părinți-copii, indiferent de vârsta acestora, se poate realiza atât din perspectiva părinților, cât și din cea a copiilor. Un psihoterapeut subtil va înțelege punctele de vedere ale ambelor părți și va găsi soluțiile cele mai bune.

Mulțumim doamnei Elisabeta Putere pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.

Surse: 

www.huffingtonpost.com; www.goodtherapy.org; www.todaysparent.com