- Tatuaje ce constau într-o simplă inițială a numelui copilului
- Tatuaje pentru părinți cu numele copilului desenat artistic
- Tatuaje cu diverse coordonate și cu data de naștere a copilului
- Tatuaje cu portretul copilului
- Tatuaje pentru părinți cu amprenta copilului
- Tatuaje pentru părinți cu desenele copiilor
- Tatuaje pentru părinți cu scrisul copiilor
- Tatuaje cu desene animate
- Tatuaje realizate pe baza a tot felul de simboluri
Tatuaje ce constau într-o simplă inițială a numelui copilului
Așa cum se vede și din imaginile de mai jos,mămicile preferă modelul de tatuaje cu inițiale.
O inițială mică,precum cea a lui Adele, poate arăta foarte bine în spatelui lobului urechilor.
Tot bine va arăta și un tatuaj cu inițiala așezată fie pe un deget, fie pe încheietura mâinii.
Dacă vreți să vă tatuați o inițială mai mare, aceasta poate fi pusă într-un loc mai puțin vizibil.
În schimb, dacă vă doriți ca ea să fie observată cât mai mult, amplasați-o astfel:
Celor care le plac tatuajele cu inițiale mai complicate, pot alege cu încredere această variantă.
De pildă, o inițială va putea fi accesorizată cu o inimă sau cu niște steluțe.
Nu în ultimul rând, iată un tatuaj cu o inițială și cu două detalii simple, dar de efect.
Tatuaje pentru părinți cu numele copilului desenat artistic
Orice părinte își dorește să-și simtă copilul aproape.
Iată cum o mamă și un tată au decis, amândoi, să-și tatueze numele fiicei lor pe braț.
Alți părinți cred că este suficient să-și tatueze numele copilului lor cu caractere asiatice.
Pentru alții, numele copilului lor poate fi redat și pe niște simple cuburi colorate și suprapuse.
Probabil că nici nu v-ați gândit până acum că numele micuților voștri poate fi reprezentat și sub forma unei cardiograme stilizate.
Dragostea dintre părinți și copii este infinită, așa că puteți opta și pentru niște tatuaje sub formă de infinit.
Ce poate fi mai potrivit pentru reprezentarea iubirii decât inimile? Iată de ce merită să vă tatuați numele copilului/copiilor vostru/voștri sub forma unor inimi, mai simple sau mai complicate.
Dacă vă plac lucrurile simple, care să nu iasă prea tare în evidență, oricare dintre următoarele 3 modele de tatuaje vă poate fi pe plac .
Acestea pot fi plasate în locuri mai vizibile, precum cele două modele.
Din contră, pot fi ascunse, precum acesta.
În schimb, dacă sunteți adepta formelor mai complicate, cu detalii de tot felul, nu vă sfiiți să recurgeți la oricare dintre variantele de tatuaje de mai jos.
Tot un model de tatuaj ceva mai complicat, dar plasat într-un loc nu întotdeauna vizibil, este următorul.
Nu mai puțin inedit va arăta și următorul tatuaj, ce conține o pasăre stilizată.
Întrucât vara se apropie, îndrăzniți să puneți o pată de culoare și pe tatuajul tău. În plus, poți să-l completezi și cu data nașterii copilului.
În afara inimilor, dragostea se poate arăta și prin intermediul florilor. Acest tată nu a stat pe gânduri în a-și arăta dragostea pentru fiica sa printr-un tatuaj cu numele acesteia, înconjurat de niște trandafiri.
Cine a zis că numele copilului nu poate fi căutat și printre stele? Dacă ai un băiețel, cu siguranță că un tatuaj cu stele și cu o rachetă îl va încânta teribil, iar tu vei simți că îl ai mereu în preajmă.
Tatuaje cu diverse coordonate și cu data de naștere a copilului
Chiar și unele staruri sunt adeptele unor tatuaje ce reprezintă diverse coordonate geografice.
Inspiră-te și tu de la ele și fă-ți un tatuaj de acest tip.
Un astfel de tatuaj nu va arăta deloc rău dacă îl vei dezvălui de sub mânecile unei bluze sau rochii.
Fără probleme, poate fi vizibil și din partea superioară a spatelui, din regiunea cefei.
Dacă ești adepta unui look îndrăzneț, un tatuaj cu data nașterii copilului tău poate fi reprezentat ca în imaginea de mai jos.
Un tătic nonconformist va fi încântat să-și tatueze pe laba piciorului coordonate (poate legate de nașterea copilului său).
Pentru cele care adoră încă personajele de desene animate, un tatuaj cu Bambi, în care să fie inclusă și data nașterii copilului, poate fi alegerea ideală.
Tatuaje cu portretul copilului
Acest tip de tatuaje pentru părinți sunt la mare căutare și constituie adesea adevărate opere de artă.
Tăticii care vor mereu să-și vadă copilașii își pot face oricare dintre modelele de tatuaje de mai jos.
O mămică într-adevăr îndrăzneață nu va ezita să-și tatueze chiar și pe gambă chipul copilului ei.
Tatuaje pentru părinți cu amprenta copilului
Orice lucru provenit de la copilul nostru ni se pare frumos, chiar și amprentele sale (fie că sunt amprente digitale, fie că sunt urme de pălmuțe sau de tălpițe). Așa că nimic nu ne oprește să ni le reprezentăm inclusiv prin intermediul unor tatuaje.
Cine iubește culorile vii își poate face un tatuaj simplu, dar de efect, precum cel din următoarea imagine.
Pălmuțele copilului nostru sunt mereu drăgălașe, ceea ce ne determină să le vrem mereu în preajma noastră.
Și, de ce nu, pălmuța copilului poate să stea fără probleme și pe mâna ocrotitoare a mamei.
Tălpițele de copil sunt și ele adorabile și își pot găsi orice loc pentru a le avea întotdeauna cu noi. Tăticii vor adora să le aibă inclusiv la pieptul lor.
Sau vor opta să le țină pe brațul lor ocrotitor, alături de o pălmuță.
Nici pe spatele unui tătic o tălpiță de „pitic" nu va sta tocmai rău!
Cu adevărat spectaculos va fi însă dacă vei alege modelul de tatuaj de mai jos, care prezintă niște tălpițe-fluturași.
În mod sigur că nu v-ați gândit că amprentele digitale pot fi și stilizate, inclusiv în formă de inimă.
Tot sub formă de inimioară pot fi și amprente mici, colorate și așezate într-un loc mai mult sau mai puțin vizibil.
Tatuaje pentru părinți cu desenele copiilor
Ca părinți, suntem încântați de orice desen al copilului nostru, oricât de ciudat sau de caraghios ar fi. Acest lucru poate fi un bun motiv pentru a decide, la un moment dat, să ne facem un tatuaj inspirat din desenele sale.
O căsuță făcută cu naivitatea unui copil este ceva unic și poate fi reprezentată fără probleme și pe un tatuaj.
Copiilor le place să deseneze și omuleți. Haideți să-i imităm și noi, dar prin intermediul unui tatuaj.
Uneori, oamenii desenați de copii par monstruleți. Nu are importanță, tot îi vom vrea alături de noi! .
Desigur, copiii adoră să deseneze și inimioare. Iar o îmbinare între omuleți și inimioare poate fi ceva special!
Ca mămici, suntem pur și simplu „topite" când puiuții noștri nu ne spun direct „te iubesc, mama!” , dar ne scriu și ne desenează o inimioară. Deci avem o motivație în plus să alegem un model de tatuaj simplu, dar care ne va fi foarte drag.
Citește și: Adorabil! David Beckham si-a facut un nou tatuaj, inspirat de un desen al fetitei lui de 4 ani
Tatuaje pentru părinți cu scrisul copiilor
Primele litere sau cuvinte scrise de copilul nostru sunt o amintire pe care o vom păstra toată viața. Ne va fi mai ușor să facem acest lucru dacă le vom reprezenta și sub forma unor tatuaje.
Iar dacă ai noștri copii ne declară și că ne iubesc, alături de surpriza de a ne scrie, vom fi mai mult decât încântați!
Tatuaje cu desene animate
Cei care vor să-și bucure micuții, dar și să reîntoarcă în universul minunat al copilăriei, au la dispoziție numeroase variante de tatuaje cu personaje din desene animate. Fie că este vorba de unele mai vechi, fie că este vorba de unele mai noi, fiecare au farmecul lor și pot constitui niște tatuaje pentru părinți, dar foarte îndrăgite și de copii.
Cine nu își aduce aminte cu drag minunatele personaje din desenul animat „Bambi"? Așa că vă propunem un model de tatuaj cu simpaticele păsărele, prietenele căpriorului.
Ursuleții sunt și ei protagoniști în numeroase desene animate. Pot fi prezenți fără probleme și pe tatuajele tale, la fel ca în imaginile de mai jos.
Dar de elefănțelul Dumbo vă mai amintiți? Iată-l și pe el pe un tatuaj.
Câțiva cățeluși din „101 Dalmațieni" pot zâmbi și ei veseli de pe un tatuaj al unei mămici, ca să nu mai vorbim de căpușoarele de Minnie, care se vor „simți” minunat dacă vor fi văzute de cât mai mulți copii!
Fetițele vor fi mai mult decât încântate să o revadă pe Micuța Sirenă.
Dar vor fi de-a dreptul fascinate să fie mereu în preajma unuia dintre cele mai cunoscute personaje din „Frozen" sau să reintre în atmosfera mirifică a regatului Arendelle.
Tatuaje realizate pe baza a tot felul de simboluri
Adesea, în spatele tatuajelor pe care alegem să le avem se ascund numeroase simboluri.
Nu fac excepție nici modelele de tatuaje pentru părinți de mai jos. Să aflăm ce semnificație ar putea avea ele, raportându-ne la relația părinte-copil.
Odată ce devenim părinți, legătura cu copilul nostru este cea mai puternică și cea mai frumoasă legătură din lume. Dacă vrem ca acest lucru să fie și mai vizibil, putem opta pentru un tatuaj ce imită, de exemplu, un semn particular al micuțului.
Ca mămici, ne dorim să fim mereu puternice și alături de copilul nostru. Din acest motiv vom fi atrase să ne facem un tatuaj cu o mică turmă de elefanți.
Dobândirea statutului de mamă a adus o schimbare majoră în viața noastră, iar copilul nostru va reprezenta de acum înainte reperul luminos al existenței noastre. Mai mult decât atât, apariția sa a adus în viața noastră magie și puritate.
Când ne gândim la micuțul nostru, este imposibil să nu-l asociem cu cea mai pură dragoste.
Din nou, revenim la ideea pe care tocmai am menționat-o: copilul este o ființă pură, ce trebuie protejată, care ne-a transformat viața din toate punctele de vedere .
În concluzie, legătura părinte -copil este unică și deosebit de puternică, fie că o privim din perpectiva de mamă , fie din cea de tată.
Se întâmplă însă, uneori, ca tatuajele noastre să aibă simboluri mai dificil de descifrat, precum cel din imaginea de mai jos.
Citește și:8 Obiceiuri zilnice care intaresc legatura parinte-copil
Voi mai știți și alte modele interesante de tatuaje pentru părinți?
Surse:
www.enkivillage.com; www.psychologytoday.com; www.popsugar.com; www.tattoosymbolism.blogspot.ro; www.tatring.com; www.whats-your-sign.com
Surse poze:
www.media2.popsugar-assets.com