Exemple de situații rușinoase și stânjenitoare în care părinții și-au pus copiii
Pornindu-se de la o postare de pe Twitter, numeroase persoane adulte au hotărât să împărtășească unele dintre cele mai rușinoase și stânjenitoare momente pe care le-au trăit în copilărie din pricina părinților. Fie că momentele respective au fost create de mame, fie că au fost create de tați sau de ambii părinți, acestea au generat situații nu tocmai plăcute, inclusiv în fața persoanelor străine. Cu toate acestea, persoanele respective se amuză pe seama momentelor penibile din copilărie sau adolescență și, de aceea, le-au inclus în postări de pe Twitter precum sunt și cele de mai jos, disponibile pe site-ul „boredpanda.com”:
„Sora mea obișnuia mereu să aibă la ea un rucsac. În acest context, i-am spus mamei mele că îl avea la ea ca să poată să fure role de hârtie igienică din restaurante. Într-o seară, eram împreună cu ele într-un restaurant, sora mea s-a dus la toaletă, și-a luat rucsacul cu ea, iar mama noastră a strigat: „Să nu iei hârtie igienică de acolo”- Irene;
„Într-o zi, eram la supermarket împreună cu tatăl meu și cu sora mea. Tata nu a stat pe gânduri și, la un moment dat, l-am auzit cum striga către sora mea, care avea 13 ani pe atunci și o întreba dacă vrea „din acelea cu aripioare”- Clodagh Murphy;
„Care este cel mai stânjenitor lucru pe care ți l-au făcut părinții tăi? În cazul meu, pot spune că, aflând că mă aflam într-un club punk, mama mea a venit acolo și m-a târât pur și simplu acasă. Aveam 16 ani. În plus, eram solistul formației din acel club”- Nick Harvey;
„Mama mea i-a spus proprietarului pensiunii în care stăteam în vacanță că ne simțisem foarte bine vizitând Auschwitz. De fapt, era vorba despre Alcatraz”- Sophie Gadd;
„Părinții mei au uitaseră că aveam serbare cu costume la școală, așa că m-au luat acasă la prânz și m-au îmbrăcat ca pe...o fetiță. Mi-au pus rochie, pantofi cu toc, m-au machiat și mi-au dat și o beretă! Arătam precum o prostituată ieftină. Și acum am coșmaruri când mă gândesc la acea zi”- Jim Pennington;
„Doi copii aveau interdicție să mai utilizeze bombe mirositoare într-un centru comercial. De fapt, erau „vânturile” mamei mele. Eram toți patru în lift când mama mea a avut iar gaze. Simțeam că ne sufocam în lift, iar personalul de la securitate începuse să facă verificări”- Rachel Turnham;
„I-am zis mamei că eu și prietenele mele obișnuiam să punem bani în bustiere ca să nu mai avem nevoie de genți. Atunci, ea a mărturisit că nu poate face așa ceva întrucât nu poartă bustieră și și-a ridicat bluza în plină stradă strigând „wow!”- Mitten d'Amour;
„Era „Seara Părinților” la școala în care învățam. Aveam 13 ani. Tatăl meu a întâlnit-o pe profesoara mea de franceză. Nu își dădea seama ce fel de accent folosea aceasta. I-am zis că vorbea în franceză. Ulterior, tatăl meu s-a dus la ea și i-a zis, vorbind rar, dar cu vocea ridicată: „Tu. Vorbești. Engleză. Foarte. Bine”- Beau Beaumont;
„În perioada în care eram adolescentă și îmi invitam prietenii acasă, tata cobora dezbrăcat scările și striga în gura mare: „Nu credeți că a venit timpul să plecați?”. După aceea, dându-și seama că era dezbrăcat, trântea ușa și bătea apoi în ea. S-a întâmplat așa de mai multe ori”- Legs;
„Eram înnebunită după un băiat din oraș. De aceea, m-am machiat, folosind ruj și rimel. Mama a venit la târgul pe care îl vizitam împreună cu acel băiat și cu alți prieteni, a luat un șervețel și m-a șters pe față”- Dolly;
„Când tatăl meu a primit un raport de la școală legat de mine, în care se menționa că eram zâmbitoare și oricând o prezență agreabilă, el s-a apucat să scrie următorul mesaj pe grupul de părinți: „Sunteți siguri că nu ați confundat-o pe fiica mea cu altcineva?”- Kate S.;
„Pe când ne aflam în vacanță în Malta, tatăl meu a dus toată familia la „o plimbare”. După două ore eram epuizați, ne-am rătăcit și, în plus, am observat că deasupra noastră se roteau elicoptere negre, cu semnal luminos și am auzit apoi „vă aflați într-o zonă militarizată”- David Gutteridge;
„Eram în vacanță în Irlanda, la un pub și, la un moment dat, din toaletă s-a auzit vocea tatălui meu cântând piese din repertoriul Beatles. Toată lumea din pub cânta și dansa în timp ce tata cânta continuu. Inițial, am crezut că era cel mai penibil moment din viața mea, dar după aceea am fost mândră de tatăl meu”- Chris Jennings;
„Era noapte și mă distram într-un club. Tocmai când „rupeam” ringul de dans, DJ-ul s-a oprit brusc și a făcut următorul anunț: „Helen, a dat telefon mama ta și trebuie să pleci acasă”- Miss Konstantine;
„Când aveam 11 ani, am plecat de acasă și am fugit către autobuzul școlar fără haină pe mine, chiar dacă era la limita înghețului. Odată ce autobuzul pornise, credeam că am ieșit victorios însă, la un moment dat, am văzut că tatăl meu era cu mașina și ajunsese din urmă autobuzul, s-a oprit în fața acestuia și a venit apoi la mine ca să-mi dea haina”- Marcus Mitchell;
„Eram cu mama mea la piață, la cumpărături și am văzut acolo și un bărbat în scaun cu rotile, care ținea în mână o cutie. Mama mea s-a grăbit să arunce în cutie 20 de penny, dar apoi și-a dat seama că, de fapt, era vorba despre o cutie de Coca-Cola, iar acel bărbat nu cerșea”- Snowbeasty.
Tu ai trecut vreodată prin momente stânjenitoare și rușinoase din cauza părinților tăi?
Surse foto: istockphoto.com, Image by pressfoto on Freepik
Surse articol: boredpanda.com