Bunicii vor primi 650 de lei de stat dacă își cresc nepoții

Bunicii vor primi 650 de lei de stat dacă își cresc nepoții

Andrada Popa

Bunicii ar putea foarte curând să primească indemnizație de creștere a nepoților. Mai precis, potrivit unui proiect de lege adoptat tacit, luni, de Senat, o sumă de 650 de lei pe lună va fi alocată bunicilor care își vor crește nepoții în vârstă de până la 2, respectiv 3 ani, ai cărui părinţi s-au întors la locul de muncă.

indemnizatie buniciPotrivit unui proiect de lege trecut tacit de Senat, bunicii ar putea sa primească 650 de lei indemnizaţie dacă își îngrijesc nepoţii în vârstă de până la 2, respectiv 3 ani, dacă părinții copiilor s-au întors la locul de muncă. Iniţiatorii proiectului de lege susțin că un copil este mai bine crescut de un membru al familiei, decât la creșă sau la grădiniță.

Bunicii trebuie să prezinte la dosarul de indemnizație, care se depune la primăria orașului de domiciliu, următoarele documente: actul de identitate al solicitantului şi certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul, acte doveditoare ale calităţii de bunic al copilului respectiv şi acordul scris al părinţilor.

Senatul a fost prima Cameră sesizată, iar for decizional este Camera Deputaţilor. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie apoi promulgată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial.

Surse: Hotnews, Digi24, Avocatnet.ro

Articolul urmator
Generația "Sandwich". Cum își împart timpul oamenii care își cresc copiii și au grijă de părinții lor vârstnici
Generația "Sandwich". Cum își împart timpul oamenii care își cresc copiii și au grijă de părinții lor vârstnici

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bunicii care au grijă de nepoții lor ar putea primi o indemnizație până la 1.500 de lei pe lună
    Bunicii care au grijă de nepoții lor ar putea primi o indemnizație până la 1.500 de lei pe lună

    Bunicii care își îngrijesc nepoții ar putea primi o indemnizație de până la 1.500 de lei, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților....

    Alocațiile copiilor cresc de la 1 ianuarie! Cei cu vârste între 2 și 18 ani vor primi 12 lei în plus
    Alocațiile copiilor cresc de la 1 ianuarie! Cei cu vârste între 2 și 18 ani vor primi 12 lei în plus

    Începând cu 1 ianurarie 2023, alocațiile de stat ale copiilor în cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani vor crește cu 5,1%. Asta înseamnă că se vor...

    Femeile sau cuplurile care nu pot face copii vor primi ajutor de la stat în valoare de până la 15.000 de lei
    Femeile sau cuplurile care nu pot face copii vor primi ajutor de la stat în valoare de până la 15.000 de lei

    Începând din luna decembrie, Guvernul va acorda câte 15.000 de lei celor care au nevoie de fertilizare în vitro. Anunțul a fost făcut ieri, de ministrul Familiei,...

    Câte 500 de lei pentru sute de mii de elevi. Când vor primi aceștia voucherele sociale
    Câte 500 de lei pentru sute de mii de elevi. Când vor primi aceștia voucherele sociale

    Atât Ministerul Educației, cât și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, au precizat că și în acest an școlar continuă acordarea voucherelor sociale...

    Peste 3600 de familii au fost grav afectate de inundații. Ce ajutor vor primi de la stat
    Peste 3600 de familii au fost grav afectate de inundații. Ce ajutor vor primi de la stat

    Cele peste 3500 de familii grav afectate de inundațiile care s-au năpustit asupra gospodăriilor din județul Galați vor primi ajutor de la stat. Și patronul FCSB, Gigi Becali, cunoscut...

    Mamele minore care merg la școală vor primi bani de la stat. „Încercăm să le ajutăm să-şi ia viaţa în piept"
    Mamele minore care merg la școală vor primi bani de la stat. „Încercăm să le ajutăm să-şi ia viaţa în piept"

    Mamele minore care își continuă studiile vor primi o bursă lunară de 700 de lei. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse speră să desurajeze astfel abandonul...

    Bani în plus pentru fiecare copil născut. Ce sume vor primi părinții din Botoșani
    Bani în plus pentru fiecare copil născut. Ce sume vor primi părinții din Botoșani

    Două primării din județul Botoșani au decis că este timpul ”să întinerască satele” și au implementtat programe care să ofere stimulente financiare pentru familiile...

    Ce sumă vor primi părinții în anul 2024 pentru alocațiile copiilor? Guvernul a decis!
    Ce sumă vor primi părinții în anul 2024 pentru alocațiile copiilor? Guvernul a decis!

    Începând de anul viitor, copiii vor primi alocații mai mari, în condițiile în care sumele alocate se vor majora conform cu rata medie anuală a inflației. Astfel,...

    © 2025 Qbebe