Cum să-ți vindeci rănile după ce ai iertat infidelitatea

Cum să-ți vindeci rănile după ce ai iertat infidelitatea

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Să descoperi că ființa iubită te-a înșelat reprezintă una dintre cele mai dure experiențe. În acele momente, simți că totul se prăbușește în jurul tău, îți pierzi încrederea în tine și în ceilalți, ești copleșită de sentimente de vinovăție și te întrebi cu ce ai greșit sau ce nu ai făcut. Ulterior, urmează altă încercare pentru tine: să reușești să-ți vindeci rănile. Parcurgând cu atenție articolul de mai jos poți afla ce să faci în acest sens, astfel încât să accepți ce s-a întâmplat, să nu te mai simți vinovată, să îți ierți partenerul și, împreună, să lucrați pentru a încerca să vă reconsolidați relația. 

Canalizează-ți durerea

Odată ce știi că partenerul ți-a fost infidel, ești copleșită de numeroase emoții. De pildă, ești furioasă, deprimată sau te confrunți cu stări de anxietate. Nu este spre binele tău să încerci să reprimi aceste emoții, ci este indicat să le accepți și să vezi ce poți face pentru a merge mai departe. În funcție de posibilități, încearcă să-ți acorzi cât mai mult timp pentru a reflecta la ceea ce simți.

Un demers pe care îl poți realiza pentru a-ți canaliza durerea este să începi să scrii într-un jurnal. Notează-ți acolo trăirile, gândurile și, dacă simți nevoia, nu ezita să rupi paginile respective și să le arunci. Este o modalitate prin care nu îți ascunzi durerea, ci o lași să iasă la iveală.

femeie tanara scriind intr-un jurnal in timp ce sta intinsa pe canapea

În același timp, să te concentrezi asupra clipei prezente îți poate fi de folos ca să depășești mai ușor durerea. De pildă, recurge la meditație sau la rugăciune. O să ajungi să fii mai relaxată, o să îți limpezești mintea și astfel o să îți fie mai la îndemână să iei o decizie legată de ceea ce urmează să faci.

Acceptă ceea ce s-a întâmplat

Chiar dacă ești tentată să îți spui, de exemplu „dacă făceam lucrul X sau dacă încercam să...nu s-ar fi întâmplat asta”, procedând așa îți faci singură un rău. În loc să te lași dominată de sentimentul de vinovăție, acceptă ceea ce nu ai făcut sau că nu ai procedat așa cum ar fi trebuit și, de asemenea, acceptă faptele partenerului tău. Gândește-te că nimeni nu poate garanta că, dacă s-ar fi acționat într-un anumit mod, nu ai fi ajuns în această situație. 

Contează să accepți lucrurile așa cum s-au petrecut întrucât numai așa o să poți face o schimbare. Odată ce reușești, ai șansa să îți determini și partenerul să colaboreze cu tine pentru ca amândoi să găsiți soluții pentru depășirea tensiunilor dintre voi. 

Evită să faci diverse generalizări

Printre greșelile pe care le poți face și care te împiedică să-ți vindeci rănile după o infidelitate se regăsește și aceasta: să insiști asupra unor generalizări. Spre exemplu, poți insista asupra ideii că, dacă ai fost înșelată o dată, sigur se va întâmpla iar. În același timp, nu este exclus să te gândești neîncetat că: „nu mai pot să am încredere în nimeni, niciodată” sau „o să rămân singură pentru tot restul vieții”. 

Ca să nu devii și mai deprimată și să nu începi să îți fie teamă de cei din jur, mai bine încearcă să te gândești că nu suntem toți la fel. Nu este obligatoriu ca și partenerul tău să se numere printre cei care vor să înșele tot timpul sau care nu învață din greșeli. Chiar dacă este dificil, mai degrabă acordă-i încredere și discută cu el. 

Totodată, pentru a putea să depășești trauma lăsată în urmă de o infidelitate, privește cu optimism spre viitor. De exemplu, repetă-ți de câteva ori: „acum îmi este greu să am încredere în ceilalți, dar lucrurile o să se schimbe”, „sunt și persoane în care poți avea încredere, trebuie doar să am răbdare și o să le găsesc.”

Gândește-te că acțiunile partenerului tău îi aparțin

Când aduci în prim-plan motivele pentru care crezi că ai fost înșelată, nu te raporta doar la tine. Nu îți aduce reproșuri, nu îi lăsa nici pe cei din jur să te învinuiască. Ai în vedere faptul că fiecare dintre noi suntem responsabili de acțiunile noastre. Prin urmare, când a luat decizia să te înșele, partenerul tău și-a asumat ceea ce face și consecințele ce ar putea decurge din faptele sale. Nu ești responsabilă de toate acestea.

În schimb, ceea ce poți face este să vezi cum ai putea veni cu o schimbare pozitivă în relația voastră. Fii cât mai sinceră față de partenerul tău și găsește un moment potrivit pentru a avea o discuție cu el. 

Încearcă să comunici din nou cu partenerul tău

Unul dintre cei mai importanți pași pe care trebui să-i faci pentru a începe să-ți vindeci rănile după infidelitate și pentru a-l stimula și pe partenerul tău să fie cât mai deschis este să comunici. Este nevoie de o comunicare sinceră, astfel încât amândoi să spuneți cum vă simțiți, ce vă îngrijorează. Esențial este, în momentele în care stați de vorbă, să fiți cât mai calmi, să încercați să lăsați în urmă furia și reproșurile. Ca să vă deschideți unul în fața celuilalt, niciunul dintre voi nu trebuie să se simtă judecat sau criticat. 

Ascultați-vă cu răbdare unul pe celălalt, nu vă întrerupeți și nu vă grăbiți să trageți concluzii. Procedând așa, comunicarea dintre voi se poate îmbunătăți și o să constatați, treptat, că puteți scăpa de povara pe care o aveți pe suflet. 

Începe să ierți

Iertarea este întotdeauna o modalitate de a-ți vindeca rănile. Într-adevăr, nu este simplu să treci peste o infidelitate, în special dacă îți dai seama că partenerul tău nu regretă ceea ce s-a întâmplat. Cu toate acestea, ar trebui să te ghidezi după acest îndemn: nu trebuie să-i pară lui rău ca să începi tu să ierți. 

Mai mult decât atât, ține minte că să ierți nu înseamnă să uiți. Însă iertarea te poate ajuta să te eliberezi de furie, de frustrări, de amărăciune și te va încuraja să-ți aloci energia și timpul pentru a găsi soluții de a merge mai departe.

Nu în ultimul rând, iertând faci un pas semnificativ în reconstruirea încrederii. Pe măsură ce partenerul tău simte că îi acorzi încredere, o fie mai dispus să poarte cu tine un dialog constructiv pentru amândoi. 

Adresează-te unui specialist

Într-adevăr, cel mai la îndemână este să te confesezi unor rude sau prietenilor apropiați când suferi din cauza unei infidelități. Cu toate acestea, în ciuda bunelor intenții, aceste persoane nu reușesc să fie suficient de obiective, din acest motiv nu se feresc deloc să-și dezvăluie sentimentele și pot ajunge să se concentreze mai degrabă asupra criticilor față de cel care a înșelat, în loc să se adreseze problemei. 

În aceste condiții, este binevenit să te adresezi, de exemplu, unui psiholog sau unui expert în relații de cuplu. Mai mult, poate fi util să apelezi, alături de partenerul tău, la un consilier marital și la terapia de cuplu. Astfel, aveți ocazia să descoperiți ce strategii vă sunt de folos pentru îmbunătățirea relației dintre voi. 

femeie incercand sa-si consoleze partenerul in timpul unei sedinte de terapie de cuplu

Alt demers de care trebuie să te ferești pentru a putea să te vindeci după o infidelitate este și acesta: să eviți să te compari cu alții, aflați într-o situație similară. Să te apuci să te gândești cum alte cupluri au trecut într-o perioadă mai scurtă peste un asemenea obstacol sau să te întrebi de ce nu reușești să-ți revii mai repede îți este dăunător. În schimb, fii cât mai blândă cu tine și ține seama de faptul că fiecare are nevoie de un anumit timp pentru a-și vindeca rănile după ce a fost trădat. 

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: bonobology.com, ashleyhudsontherapy.com, marriage.com, marriagehelper.com, regain.us, wellandgood.com

Articolul urmator
Microinfidelitatea sau momentul de dinainte să te înșele propriu zis. Ce este, pe înțelesul tuturor
Microinfidelitatea sau momentul de dinainte să te înșele propriu zis. Ce este, pe înțelesul tuturor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum reușești să te vindeci după o relație toxică, în funcție de zodie
    Cum reușești să te vindeci după o relație toxică, în funcție de zodie

    După ce ieși dintr-o relație toxică, încrederea și stima de sine au de suferit. În aceste condiții, poți fi tentată să ai o viziune negativă asupra lumii, să nu mai ai...

    Rănile deschise la copii: ce să folosești pentru a grăbi vindecarea lor
    Rănile deschise la copii: ce să folosești pentru a grăbi vindecarea lor

    Din joacă sau din neatenție, copiii ajung frecvent să se rănească. În cele mai multe cazuri, vorbim despre răni superficiale, care nu reprezintă un pericol pentru sănătatea...

    Scrisoare catre mama din parc care nu m-a judecat și mi-a iertat neglijența
    Scrisoare catre mama din parc care nu m-a judecat și mi-a iertat neglijența

    Dragă mami de fetiță din parcul Cișmigiu din acest week-end,

    Cum te recuperezi emoțional după o naștere traumatizantă
    Cum te recuperezi emoțional după o naștere traumatizantă

    Cunosc o mamă încă se mai recuperează emoțional după o naștere traumatizantă. Cei din jur, de altfel bine intenționați, o tot întreabă, fără să îi știe...

    Cum își revin zodiile după o decepție în dragoste
    Cum își revin zodiile după o decepție în dragoste

    Pe măsură ce ajungi să iubești pe cineva, îți este greu să crezi că, la un moment dat, lucrurile nu ar mai putea merge la fel între voi și că vă puteți despărți. Din...

    Alin Oprea a fost abandonat de propriul tată, înainte să vină pe lume și de copiii lui, după ce a divorțat de mama lor
    Alin Oprea a fost abandonat de propriul tată, înainte să vină pe lume și de copiii lui, după ce a divorțat de mama lor

    Dramele l-au urmărit pe Alin Oprea întreaga viață. De mic, a fost abandonat de tată, iar în floarea vârstei maturității, a fost abandonat de copii. Ce mărturisiri...

    „Lasă-l, mamă, să se ducă, tot acasă se întoarce. Bărbatul e dator să încerce...". Aceasta a fost „biblia" după care am fost crescută
    „Lasă-l, mamă, să se ducă, tot acasă se întoarce. Bărbatul e dator să încerce...". Aceasta a fost „biblia" după care am fost crescută

    „Lasă-l, mamă, să se ducă, tot acasă se întoarce”. „Nu-l mai urmări, bărbatul tot la familie și la copii trage”. „Bărbatul e dator să...

    Ai fost „oaia neagră” a familiei? Uite cum îți afectează viața acest lucru
    Ai fost „oaia neagră” a familiei? Uite cum îți afectează viața acest lucru

    A fi „oaia neagră” a familiei nu este un rol ușor de înțeles în copilărie și ușor de acceptat la maturitate. Rebelii, cei care nu se încadrează în...

    © 2024 Qbebe