Stimulent lunar de 900 lei pentru românii care vor să adopte copii!
Numărul copiilor adoptabili a crescut cu 35% în primul trimestru al anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 4.249 la 31 martie 2021, potrivit celui mai recent raport al ANDPDCA și UNICEF. Cei mai mulți copii, respectiv 3.390, se află în grijă asistenților maternali, 613 sunt în servicii de tip rezidențial, iar restul se află în grijă altor familii sau persoane, la tutori sau în plasament la rude până la gradul al IV-lea.
Citește și: Primii pasi in procesul de adoptie
Adopția rămâne cea mai importantă formă de protecție a unui copil abandonat, motiv pentru care Guvernul a aprobat o măsură prin care să ușureze adopțiile în România. Mai exact, cine adoptă un copil primește un stimulent financiar care poate ajunge la 900 de lei pe lună.
Suma va fi acordată până când copilul împlinește 18 ani sau până la vârstă de 26 de ani dacă, la cererea copilului adoptat, exprimată după dobândirea capacității depline de exercițiu, acesta își continuă studiile într-o formă de învățământ de zi. Astfel, sprijinul financiar poate fi acordat pe toată durata continuării studiilor, dar fără a depăși vârstă de 26 de ani.
De asemenea, există și un sprijin de 1.500 lei acordat anual, în cazul în care copilul are o problemă de sănătate, pentru servicii de recuperare sau reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură.
Citește și: Adoptie interna sau internationala?
Printe alte masuri adoptate de Guvern se numără:
- prelungirea valabilităţii atestatului de familie adoptatoare de la 2 la 5 ani;
- renunţarea la căutarea rudelor copilului pe tot parcursul procesului de adopţie. acestea vor fi căutate o singură dată, la intrarea copilului în sistemul de protecţie specială;
- pe lângă rudele din familia extinsă, printre cei care au prioritate la adopţie intră şi cei alături de care copilul a trăit, cel puţin 6 luni, într-un mediu familial, sau cei care au adoptat deja un frate al copilului.
Dispozițiile privind susținerea și stimularea adopției interne
Articolul 100^2
(1) Adoptatorul sau familia adoptatoare care a adoptat unul sau mai mulți copii beneficiază pentru fiecare copil adoptat de o sumă fixă în cuantum de 1.500 lei pe an, destinată asigurării unor servicii de recuperare/reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură și a căror necesitate a fost stabilită ca urmare a recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă pe perioada etapei de monitorizare postadopție și numai dacă nu a intervenit desfacerea adopției sau declararea nulității acesteia.
(3) Perioada de acordare prevăzută la alin. (2) se poate prelungi o singură dată până la 6 luni în situația în care, în baza recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social, se impune continuitatea asigurării serviciilor de recuperare/ reabilitare.
Articolul 100^3
(1) În situațiile în care cheltuielile necesare pentru acoperirea integrală a serviciilor de recuperare/reabilitare recomandate depășesc suma prevăzută la art. 100^2 alin. (1), diferența poate fi suportată de către angajatorii adoptatorului, persoane juridice de drept public sau privat.
(2) Cheltuielile efectuate conform alin. (1) de către persoanele juridice de drept privat se deduc din impozitul pe venit aferent anului în care aceste cheltuieli au fost efectuate.
Articolul 100^4
(1) Pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare realizate de adoptator sau familia adoptatoare în vederea participării la procedura potrivirii practice cu un copil având domiciliul în alt județ decât cel al adoptatorului/familiei adoptatoare se acordă suma de 200 de lei/zi/persoană.
(2) Perioada pentru care se acordă suma prevăzută la alin. (1) este de maximum 10 zile din durata totală a procedurii de potrivire practică. Sumele efective se plătesc pe baza programului de vizite întocmit de către direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, în termen de maximum 45 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției copilului cu care s-a realizat potrivirea practică.
Articolul 100^5
(1) Fondurile necesare plății drepturilor bănești prevăzute la art. 100^1 și 100^2, cheltuielile administrative, precum și cele de transmitere a drepturilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, iar plata acestora se realizează de către Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială prin agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București.
(2) Procedura de acordare și de plată a indemnizației de sprijin prevăzute la art. 100^1, precum și procedura de acordare a sumelor destinate acoperirii cheltuielilor prevăzute la art. 100^2 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(3) Plata drepturilor prevăzute la art. 100^4 se asigură din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale și se realizează de către direcția în a cărei rază teritorială are domiciliul adoptatorul/familia adoptatoare. Modalitatea de acordare se stabilește prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului București.
Citește și: Copiii sănătoși devin greu adoptabili în acte. Cum se ocupă angajații de la Protecția Copilului de adopții
- Surse: unicef.org, europafm.ro, mediafax.ro, legislatie.just.ro
- Sursă foto principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com