Cum mi-am dat seama că fiul meu are autism

Confesiune de mamă

O mamă a ținut să atragă atenția asupra faptului că este foarte important să ne observăm cu atenție copiii pentru a reuși să detectăm cât mai timpuriu acele semne care ar putea fi dovada prezenței autismului. Aceasta și-a început confesiunea prin a spune că a presimțit că este ceva în neregulă cu băiețelul ei, că acesta era diferit față de alți copii de vârsta lui: „Nu sunt medic pediatru și nu sunt nici pe departe expert în autism. Dar nu am fost surprinsă când am aflat că fiul meu are autism- am știut dintotdeauna... Avem prieteni cu copii mici, unii apropiați ca vârstă de Channing, iar el a fost întotdeauna diferit de ei- nu vreau să spun că este diferit în sens rău. El era „omulețul nostru sălbatic”. Pur și simplu am crezut că avea o personalitate puternică- are o asemenea personalitate.”

Inițial copilul se dezvolta normal, dar la un moment dat a întregistrat un regres care au stârnit îngrijorare: „La început, Channing părea să se dezvolte normal, avea abilități motorii grosiere excelente și depășea greutatea și înălțimea pe care ar fi trebuit să le aibă. A început să facă cu mâna și să rostească unele cuvinte la vârsta de 9 luni. Putea și să arate spre cer dacă îl întrebai „Unde e luna?”...Dar la vârsta de 15 luni a încetat să mai arate spre cer- de altfel s-a oprit din a mai arăta spre orice (Încă nu face acest demers- Lucrăm la asta!). Mi s-a spus că uneori bebelușii înregistrează regresii și că probabil va reuși iar să arate iar cu degetul peste câteva luni.”

În aceste condiții, mama a realizat că era ceva în neregulă cu copiii ei și că a început să deteste cum cei din jur se lăudau cu progresele pe care le făceau copiii lor: „...intuiția îmi spunea că trebuie să văd mai multe progrese de la el. Aveam nevoie să văd mai mult. Mă simțeam ca și cum oamenii îmi spuneau „Este atât de mic” și „Nu pune presiune pe el- se va întâmpla”. Dar nu se întâmpla...Uram să văd cum ceilalți postau lunar noutăți despre abilitățile copiilor lor, despre ce le place, despre ceea ce nu le place- toate acestea mă întristau foarte mult. Simțeam că trăiesc într-o lume crepusculară și cum copilul meu se îndepărtează treptat de mine.”

Odată ce copilul a ajuns la vârsta de 18 luni, mama sa a vorbit cu directorul de la grădinița unde era Channing pentru ca aceasta să-l monitorizeze timp de o săptămână și să-i spună ce a observat. Aceasta nu observase nimic anormal, considerând că „era doar un băiețel care nu avea răbdare să stea pe scaun să asculte povestea”. După discuția cu directoarea, a continuat să-și urmărească ea însăși copilul în timp ce interacționa cu ceilalți copii, dându-și seama că „nu era nimeni care să se comporte precum băiețelul meu”.

A ajuns cu copilul la pediatru după mai multe infecții la ureche recurente. Medicul a rugat-o să completeze un chestionar legat de testarea nivelului de dezvoltare a copilului. Rezultatele sale au mărit mai mult îngrijorarea mamei: „...Am răspuns „niciodată” la aproape toate întrebările și mă agățam de câte o fărâmă de speranță când ajungeam la câte o întrebare în care puteam răspunde și cu „uneori”.

Medicul pediatru a precizat că băiețelul avea nevoie de un aparat auditiv, iar în acele momente a crezut că infecția severă a urechii de care suferea acesta ar fi fost de vină pentru regresul său în dezvoltare, sperând că după îmbunătățirea auzului situația se va schimba: „Ne-am spus „OK, acum totul are sens. Nu auzea bine din cauza infecțiilor de la urechi, de aceea are întârzieri. O să recupereze”. Dar nici după câteva luni nu începuse încă să vorbească și părea să reacționeze tot mai puțin când era strigat pe nume...” Alte manifestări sesizate de mamă au fost și acestea: „Încercam să mă strâmb în tot felul și să fac tot felul de activități amuzante ca să-i atrag atenția sau să-l determin să mă imite, dar tot nu reacționa. Părea fericit, dar nimic nu îl făcea să râdă. Abia observa când într-o încăpere veneau persoane noi și părea mereu absent în fotografiile pe care mi le trimiteau de la grădiniță ca să mi se arate ce făcuse într-o zi. Toată lumea îmi spunea: „Se descurcă nemaipomenit la jocul independent.”

S-a adresat în final unui medic pediatru specializat în dezvoltarea copilului, comunicând cu acesta despre progresele și regresele lui Channing, iar după 10 luni de la rezolvarea problemelor cu infecția la urechi copilul a fost diagnosticat cu autism, recomandându-se să înceapă cât mai rapid terapia ABA. Ca să poată fi cât mai mult alături de el, mama a renunțat la locul ei de muncă full-time și a ținut să tragă un semnal de alarmă tuturor părinților pentru a lua legătura cât mai rapid cu un specialist în cazul în care observă manifestări nefirești la copii: „Am renunțat la job-ul meu full-time, pe care îl îndrăgeam, pentru a fi cât mai mult alături de Channing. De aceea vă scriu. Dacă aveți îndoieli, puneți întrebări. Stați de vorbă cu pediatrul.”

Copilul diagnosticat cu autism a ajuns să facă săptămânal ședințe de terapie ABA și de terapie cu un logoped, iar părinții săi s-au bucurat că au reușit totuși să afle din timp de afecțiunea sa: „Channing face acum terapie ABA, 30 de ore pe săptămână și face și terapie cu un logoped. Chiar dacă niciun părinte nu își dorește să primească diagnosticul de autism, noi ne bucurăm că am reușit să-l descoperim din timp. O să-i asigurăm ajutorul de care are nevoie și astfel să-i dăm cel mai bun start pentru o dezvoltare „normală”.

Semne care îți arată că este posibil să ai un copil cu autism

Specialiștii confirmă ceea ce a sesizat și mama care s-a confesat și anume că primele semne ale autismului pot fi observate de la o vârstă fragedă (între vârsta de 12 și 18 luni). Iată câteva exemple de manifestări care să te pună în gardă:

• Copilul nu își întoarce deloc capul când își aude numele până la vârsta de 12 luni
• Nu este interesat dacă i se spune: „Hai să-ți arăt...” și nici nu face vreun gest prin care să indice un anumit lucru
• Nu gângurește
• Nu este interesat de ceea ce se află în jurul său
• Nu rostește niciun cuvânt până la vârsta de 16 luni
• Nu rostește propoziții scurte (formate din două cuvinte) până la vârsta de 24 luni
• Nu are contact vizual cu nimeni
• Nu se folosește de obiecte așa cum ar trebui (de pildă, scutură obiectele)
• Nu răspunde sunetelor din jurul său
• Nu este interesat de gesturi, de expresii faciale, nu reacționează la acestea și nici nu încearcă să imite
• Repetă ce aude la ceilalți fără să înțeleagă ceea ce spune
• Nu inițiază conversații și nici nu vrea să se implice în discuții
• Nu este capabil să se lase antrenat în jocuri simbolice
• Nu își exprimă empatia față de alții
• Face gesturi repetitive (spre exemplu, înșiră obiecte, își flutură mâinile etc.)
• Îi este foarte greu sau imposibil să-și facă prieteni etc.

Pentru a se pune un diagnostic corect, este necesar ca un copil suspect de autism să fie observat și evaluat într-un cabinet, preferabil de un medic psiholog. Acesta va evalua comportamentul copilului, cum reacționează la diferiți stimuli, cum relaționează cu persoana adultă care îl însoțește, cum se joacă, dacă imită sau nu etc.. De asemenea, va fi urmărit limbajul copilului, întrucât autismul generează regres și din acest punct de vedere. Discuțiile cu părinții sunt și ele importante, pentru a se vedea mai ales ce progrese s-au înregistrat anterior și care s-au pierdut pe parcurs. 

Surse: autism-aita.ro, healthychildren.org, todaysparent.com, whattoexpect.com

Sursă poză principală: istockphoto.com