Copilul meu de șase ani a trăit timp de patru luni fără o parte din craniu

Copilul meu de șase ani a trăit timp de patru luni fără o parte din craniu

Mariana Voinea

Unele situații limită în care se află copiii, pun în dificultate părinții. Cu sănătatea nu te joci, ci trebuie să acționezi rapid și prompt. Iată cum a reușit o mamă să își salveze băiețelul de numai șase ani cu multă tărie de caracter și un strop de noroc. 

Uneori, viețile inocente au destine din cele mai crunte. Cazurile medicale șocante care vizează copiii mici sunt din ce în ce mai des întâlnite, iar părinții sunt nevoiți să facă față unor situații la care nu s-ar fi așteptat niciodată. O familie din Australia ne împărtășește povestea ei de viață și încercarea prin care fiul lor în vârstă de numai șase ani a trebuit să treacă.

Totul a început când familia se pregătea pentru o călătorie din Adelaide, locul natal, spre plaja Aldinga. În timp ce se afla la volanul mașinii, mama în vârstă de 37 de ani a auzit un țipăt sfâșietor.

Fiul ei Dustin se tăvălea de durere pe bancheta din spate a mașinii, așa că a fost nevoită să oprească mașina și să verifice ce a pățit băiatul. Micuțul amețea, leșina și se prăbușea în brațele mamei.

Mi-au spus că fiul meu în vârstă de numai șase ani avea hemoragie cerebrală și că neurochirurgii erau în drum spre spital

Atunci, mama și-a rugat fiica în vârstă de nouă ani, Alexis să sune la ambulanță. Cadrele medicale i-au dus direct la spitalul Mount Barker. De acolo, băiatul a fost transferat la Spitalul pentru femei și copii MedSTAR.

În momentul în care am ajuns la spital, am fost internați la terapie intensivă pediatrică. Acolo mi s-a spus că în urma unui CT, copilul meu a fost diagnosticat cu hemoragie cerebrală și că trebuia să așteptăm medicii neurochirurgi pentru operație“, își amintește mama. Tina a semnat toate documentele cerute la spital pentru a-și pregăti băiatul de operația în care avea să i se dreneze sângele din creier.

Lui Dustin i-au tăiat o parte din cutia craniană 

La două zile după operație, băiatul încă avea dureri cumplite. Presiunea din creier era foarte mare și îi amenința viața, așa că medicii au decis să îi elimine o parte din cutia craniană.

Timp de patru luni băiatul meu i-a lipsit o parte importantă din cutia craniană și a trebuit să poarte o cască. Se simțea ca și fontanela deschisă a unui copil foarte mic. Era moale numai pe o parte a capului“, mărturisește Tina.

Premieră medicală! Prima operație pe creier reușită la un bebeluș aflat încă în pântecul mamei

Următoarele săptămâni, băiatul și le-a petrecut în spital pentru a-și reveni din operațiile pe care le suferise. Ulterior, a fost transferat la centrul de recuperare Ronald McDonald pentru reabilitare intensă.

Am petrecut 137 de zile în acest centru și cu siguranță nu am fi reușit recuperarea fără ajutorul celor de aici“, declară mama.

baietel la tomograf alaturi de doctorita

Tot acolo Dustin și-a aniversat împlinirea a șase ani, chiar înainte să se întoarcă în spital pentru operații ulterioare. Bucata din cutia craniană i-a fost lipită la loc și copilul a mai petrecut încă 25 de zile în spital pentru elimina orice complicație ulterioară posibilă.

Părinții au avut la dispoziție minute, nu ore pentru a-l duce pe Duncan la spital

Fiindcă familia locuia la mai mult de o oră de spital, faptul că băiatul a fost internat în centrul Ronald McDonald a fost un miracol. Pentru că îi lipsea o parte importantă a osului cranian, dacă s-ar fi lovit sau s-ar fi întâmplat altceva, părinții aveau doar câteva minute la dispoziție pentru a ajunge la spital, nu o oră cât ar fi durat în mod normal drumul.

Centrul Ronald McDonald este disponibil și acceptă doar familii care locuiesc în raza a 100 de km de spital.
La momentul actul facem tot posibilul pentru a ne asigura că familiile care într-adevăr au nevoie de ajutor se află în raza a 100 km de spital îl pot primi“, afirmă reprezentantul fundației de caritate Ronald McDonald Melissa Monkhouse.

Un băiețel de 2 ani, operat pe creier, primește cadou un cățeluș cu aceeași afecțiune ca și el

Niciun părinte nu ar trebui să treacă prin stresul de a conduce o bună bucată de drum doar pentru a-și vizita copilul în spital. De aceea, este important ca ușile centrului să fie deschise tuturor celor care au nevoie de ajutor“, continuă ea.

Fără dar și poate, familia ne dă un exemplu de viață și ne asigură că lucruri bune se pot întâmpla chiar și în situații care par fără ieșire. Trebuie doar să cerem ajutor și să găsim o portiță pentru a ne salva copiii atunci când aceștia au cea mai mare nevoie de noi.

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: kidspot.com.au

Articolul urmator
Scrisoarea dureroasă a unui copil de 11 ani din Vaslui: „Acasã suntem șase frați. Mama are grijã singurã de noi”
Scrisoarea dureroasă a unui copil de 11 ani din Vaslui: „Acasã suntem șase frați. Mama are grijã singurã de noi”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Primul meu copil a plâns non-stop timp de patru luni. Al doilea este extrem de tăcut și nu știu cum să mă comport
    Primul meu copil a plâns non-stop timp de patru luni. Al doilea este extrem de tăcut și nu știu cum să mă comport

    O mămică de peste hotare este uimită de faptul că al doilea copil al său este foarte liniștit, comparativ cu primul. Femeia nu știe exact cum ar trebui să se comporte cu el

    O mamă a fost acuzată că-și abuzează copiii după un video în care fetița ei de patru ani tragea de picioare bebelușa de patru luni
    O mamă a fost acuzată că-și abuzează copiii după un video în care fetița ei de patru ani tragea de picioare bebelușa de patru luni

    Emily, o mamă de peste Ocean a stârnit îngrijorare în rândul internauților după ce a distribuit un videoclip în care fiica ei de patru ani își...

    Mi-am alăptat prima fiică timp de patru ani și fiul doar patru zile
    Mi-am alăptat prima fiică timp de patru ani și fiul doar patru zile

    Cum este posibil?", "Nu este corect față de băiat!", "Patru ani este prea mult!", "Te joci cu sănătatea lor!" - discutăm imediat pe îndelete despre aceste întrebări și...

    Copilul meu de patru ani încă mă apucă de sâni în public. Nu știu ce să mai fac
    Copilul meu de patru ani încă mă apucă de sâni în public. Nu știu ce să mai fac

    Un băiețel în vârstă de 4 ani a găsit o nouă jucărie: sânii mamei. Îi trage, îi apucă, îi ciupește, deși mama îi spune că nu are voie....

    „Am șase copii sub șase ani și consider că familia mea nu este întregită. O să mă opresc din făcut copii când voi simți”
    „Am șase copii sub șase ani și consider că familia mea nu este întregită. O să mă opresc din făcut copii când voi simți”

    În ciuda provocărilor pe care le au de înfruntat zi de zi, anumite femei susțin că se simt cu adevărat împlinite abia când ajung să aibă mulți copii. Printre...

    O mamă a avut parte de surpriza vieții ei când copilul i-a spus „am mai trăit aici”, despre o casă pe care o văzuse pentru prima dată
    O mamă a avut parte de surpriza vieții ei când copilul i-a spus „am mai trăit aici”, despre o casă pe care o văzuse pentru prima dată

    Când îți întemeiezi o familie alături de cel pe care îl iubești din tot sufletul și intenționezi să devii mamă, începi să te simți cu adevărat...

    Un băiețel de cinci ani a tușit timp de trei luni, fără să aibă alte simptome. Ce obiect i-au descoperit medicii în plămâni
    Un băiețel de cinci ani a tușit timp de trei luni, fără să aibă alte simptome. Ce obiect i-au descoperit medicii în plămâni

    Un băiețel de 5 ani, a ajuns la spital pentru că avea o tuse care dura de 3 luni. Atât părinții, cât și medicii, au rămas surprinși să găsească adevărata cauză...

    Da, am 45 de ani și am făcut patru bebeluși în 13 luni
    Da, am 45 de ani și am făcut patru bebeluși în 13 luni

    O mamă în vârstă de 45 de ani care a făcut patru copii în doar 13 luni insistă că iubește fiecare parte a vieții sale agitate. Tracy documentează viața cu cinci...

    © 2024 Qbebe