Pacientul cu nr. 37, bărbatul venit din Germania, de la Sttutgart, este tatăl unui copil din școala fiicei mele, nr. 117 din București, copil care este coleg cu verișoara Anyei. Verișoara ei a fost la școală și luni și marți și s-a întâlnit cu Anya și cu noi în aceste zile. În momentul în care am aflat mi s-a oprit inima pentru o secundă și parcă timpul s-a oprit și el în loc. Parcă trăiam într-un film apocaliptic și priveam scenele din scaunul de cinema. O astfel de veste te dă puțin peste cap, mai ales că noi stăm cu bunica și bunica are o boală cronică de plămâni.
Am ales să expun povestea mea pentru a vă demonstra că vorba cu "mie nu mi se întâmplă" nu este deloc valabilă în cazul acestui război virusologic. Pe măsură ce zilele vor trece și virusul va incuba, se vor ivi multe cazuri și mulți dintre voi vor trece prin ceea ce am trecut eu aseară. Virusul nu este periculos pentru cei sănătoși, însă, creează un adevărat disconfort psihic pentru aceștia și un pericol mortal pentru cei mai sensibili, cu boli cronice și vârste înaintate. Disconfortul psihic vine cu această teamă de transmitere și cu gânduri bizare și apocaliptice care îți trec prin cap involuntar.
Ce am ales să fac eu?
1. Să izolez familia total la domiciliu. Din fericire, avem casă aproape de București, așa că ne-am mutat acolo, cu hamster, câine, pisică, bunică, tati, mami și copil. Am făcut cumpărăturile ieri și azi, ca să avem tot ce ne trebuie pentru 2 săptămâni. Strictul necesar. Nu am exagerat, nu ne-am panicat. Am luat legume, carne, paste, orez, câteva conserve. Pentru apă avem filtru. Eram deja pregătiți cu mănuși, măști, dezinfectant și câteva medicamente.
2. Am decis să nu avem contact cu nimeni altcineva, nici cu familia cumnatei mele, care stă la câteva case de noi. Soțul ei se duce în continuare la muncă, și am preferat să nu expunem bunica la astfel de riscuri.
3. Am avut o discuție serioasă chiar în această dimineață cu fiica mea. Pentru că va fi greu în următoarele săptămâni să nu se întâlnească cu prietenii ei. În comunitatea în care avem casa este și mai greu, pentru că mulți dintre ei stau la câteva case distanță și sunt obișnuiți să se joace mereu. I-am explicat ce se poate întâmpla în următoarele zile sau săptămâni. Că vor apărea informații la știri care o vor speria. Că singurul lucru pe care îl putem face noi este să stăm acasă și să nu ne întâlnim cu alți oameni, nici cu prietenii ei. DELOC! I-am explicat că va fi greu, că vom simți nevoia să socializăm, dar că va trece totul, și că putem considera acest timp un fel de team building de familie. Ne vom juca jocuri de societate, ne vom uita la filme, vom sta la soare în curte, și uneori, chiar vom trage mâța de coadă, și la propriu și la figurat.
4. M-am informat! Pentru că primul gest mental care îți trece prin minte în momentul în care afli că virusul ăsta se apropie de tine este să dai vina pe cineva. Să devii frustrat și nervos și panicos. Asta am pățit și eu, apoi am respirat și m-am calmat și am căutat informații din surse de încredere. Astfel, am aflat că sunt șanse minime spre deloc ca virusul să se transmită de la persoane asimptomatice. Prin urmare, dacă acel copil a luat de la tatăl lui virusul, dar nu a prezentat simptome, atunci verișoara Anyei nu a luat. Iar dacă a luat, nici ea nu a prezentat simptome, deci la noi se reduc șansele și mai mult.
5. Ne sunăm prietenii și îi rugăm să stea acasă. Tot citesc comentarii peste tot, urmăresc și știrile din Italia, ziarele de acolo, iar cu ceea ce se întâmplă în România sunt mereu la curent, că asta mi-e meseria. Și pe zi ce trece mi se confirmă că singurul lucru pe care îl putem face cu toții este să stăm acasă și să nu ne întîlnim cu nimeni. Pentru că iată, pânza aceasta transmisibilă a virusului poate oricând să ne lovească. Și sper cu toată inima că autoritățile au transmis acest mesaj din timp și că vom ține sub control acest virus.
Și revin cu rugămintea către voi toți, cei care citiți acest editorial. Nu luați în derâdere avertismentele autorităților! Nu ne costă absolut nimic să stăm acasă. Toți cei care sunt sceptici, care spun că este nu știu ce conspirație, că sunt doar niște marionete, că sunt păcăliți. Eu una prefer să fiu o marionetă și cu o bunică sănătoasă și voioasă lângă mine. Vă rog mult, puneți un picuț de stop vieților agitate. Asta este tot ce trebuie să faceți, pentru bătrânii noștri, dar și pentru toți cei dragi din jurul vostru. Pentru cadrele medicale care, dacă ies de sub control cazurile, vor duce un adevărat război de gherilă cu un sistem medical lacunar și cu un virus misterios care se tratează ... sau nu. Vă rog, stați acasă cum puteți! Iar dacă jobul nu vă permite, protejați-vă cât puteți de mult. Aveți aici toate detaliile oferite de Ministerul de Interne. Citiți-le și respectați-le!
Urmareste-ne pe Google News
