Nu am mai postat în online detalii despre fiica mea, iar ea și-a recăpătat încrederea în mine

„Mă aflam cu fiica mea la o cafenea și aveam o discuție obișnuită. La un moment dat, am vrut să-mi scot telefonul din geantă, iar ea a reacționat imediat și mi-a spus „Sper că nu ai de gând să postezi asta pe Facebook, nu-i așa?”. Nu era prima dată când îmi spunea asta, dar era prima dată când am realizat că trebuie să am o discuție cu ea legată de această temă. 

Când a apărut Facebook, în 2010, eu abia născusem, deci fata mea a crescut odată cu această platformă și cu activitatea mea din cadrul ei. Încă de când a învățat să vorbească, am împărtășit cu cei de pe Facebook conversațiile noastre amuzante, glumele și năzbâtiile pe care le făcea, fețele ei amuzante, fericite, triste…orice detaliu mic despre ea.

Chiar și când mă ruga să nu postez ceva despre ce a zis sau ce a făcut, eu tot postam. Știu că am greșit și că i-am trădat încrederea. Tocmai de asta, când m-am oprit să mai postez despre ea și totodată, când am început să țin cont de ceea ce mi-a zis, a început să aibă din nou încredere în mine.

La început, când mi-a spus să șterg tot ce am scris vreodată despre ea și toate pozele pe care le-am postat, am fost șocată. Am început să mă panichez și să mă gândesc că am creat un mic jurnal despre ea, despre viața ei, dar știam că are dreptate.

Jurnalul trebuie să fie ceva intim, nu ceva ce împarți cu toți străinii de pe internet.

Nu mi-a fost ușor să mă opresc din ceea ce făceam, pentru că devenise o rutină, ba chiar mai mult de atât. Am simțit că obiceiul meu de a posta totul era ca un drog, iar eu eram într-un sevraj.

Totodată, mi-am dat seama că acționam mereu pe pilot automat. Nici măcar nu mă mai gândeam de ce postam, pur și simplu o făceam. Ulterior, mi-am dat seama că experiențele cu fiica mea nu își pierdeau cu nimic din farmec și din valoare, dacă nu le împărțeam și cu ceilalți.

Acum, relația cu fiica mea s-a îmbunătățit și încrederea dintre noi, la fel”.

Se pare că această mamă a învățat o lecție importantă: e necesar să respectăm și limitele pe care le pun copiii, nu doar ca ei să respecte limitele impuse de noi.