Cât trebuie să doarmă un copil? Calculatorul părinților responsabili

Cât trebuie să doarmă un copil? Calculatorul părinților responsabili

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Cât trebuie să doarmă un copil depinde de vârsta și de stadiul dezvoltării sale. Dacă în primul an de viață durata somnului este mai mare, dat fiind faptul că, alături de somnul de peste noapte, există și mai multe reprize de somn peste zi, pe măsură ce acesta devine tot mai independent și mai curios să descopere lumea din jur, nevoia sa de somn va începe să se mai diminueze. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a afla nu doar de cât somn ar avea nevoie un copil, în funcție de vârstă, ci și cum ar trebui să procedezi ca să te asiguri că va avea parte de un somn bun, menit să-i asigure o dezvoltare optimă din toate punctele de vedere.

Somnul la copii

Somnul joacă un rol esențial în dezvoltarea copilului, contribuind din plin la o bună sănătate fizică și psihică. Cât trebuie să doarmă un copil se leagă în primul rând de vârsta pe care o are acesta, iar specialiștii consideră că somnul are impact asupra următoarelor aspecte:

  • performanța cognitivă (procesele de învățare, de memorare, achiziții în vocabular, nivel de concentrare etc.)
  • gradul de atenție și nivelul de alertă
  • dispoziție
  • rezistență la stres
  • dezvoltarea abilităților motorii

fetita-care-a-adormit-la-birou-cu-capul-pe-carti-si-caiete

Un copil care beneficiază de un somn de calitate în mod constant se va bucura de beneficii precum:

  • Se va putea concentra mai mult timp asupra unei activități
  • Va avea o mai bună abilitate de a găsi soluții pentru rezolvarea de probleme
  • Va fi mai creativ
  • Va fi mai capabil să învețe și să memoreze lucruri noi
  • Va avea mai multă energie
  • Va putea să ia mai bine decizii

Cât trebuie să doarmă un copil

Ritmul circadian reprezintă ciclul de 24 de ore care va transmite corpului copilului când ar trebui să doarmă. Acest ritm circadian este influențat de vârsta copilului, pe măsură ce crește nevoia de a dormi mult începând să se diminueze.

Cât trebuie să doarmă un copil, atât pe timpul zilei, cât și noaptea, în funcție de vârstă și de sex, poți afla și utilizând calculatorul de mai jos:

Reține faptul că numărul de ore de somn recomandat de specialiști este orientativ, dat fiind faptul că fiecare copil este diferit. În același timp, în funcție de anumite situații, copilul poate avea nevoie să doarmă mai mult decât ar fi recomandat, iar altă dată să nu simtă nevoia de atât de mult de somn. În general, în funcție de vârsta pe care o are, un copil ar trebui să doarmă:

  • Bebelușii aflați în primele 2 luni de viață: dorm cam 15-18 ore pe zi, dar aceste ore sunt fragmentate și în reprize scurte, de 2-3 ore. Pe timpul nopții, dorm cam 8-9 ore, iar pe timpul zilei, cam 7-9 ore (în câte 3-5 reprize)
  • Bebelușii între 2 și 4 luni: dorm cam 14-16 ore pe zi, noaptea cam 9-10 ore, iar ziua 4-5 ore (în 3-4 reprize de somn)
  • Bebelușii între 4 și 6 luni: dorm cam 14-15 ore zi, au cam 10 ore de som noaptea, iar pe timpul zilei 4-5 ore (în 3 reprize)
  • Bebelușii între 6 și 12 luni: dorm cam 14 ore pe zi, cu aprox. 10-12 ore de somn noaptea și cu 2-4 ore de somn ziua (în 2-3 reprize)
  • Copiii între 12 și 18 luni: dorm cam 13-14 ore pe zi, cu aprox. 11-12 ore de somn noaptea și cu 2-3 ore de somn ziua (în 1-2 reprize)
  • Copiii între 18 luni și 2 ani: dorm tot cam 13-14 ore pe zi, cu aprox. 11 ore de somn noaptea și 2 ore de somn ziua (incluse într-o repriză)
  • Copiii între 2 și 3 ani: pe zi dorm în total cam 12-14 ore, noaptea cam 10-11 ore, iar pe timpul zilei au 1 repriză de somn (cu 1-3 ore de som)
  • Copiii între 3 și 5 ani: dorm 11-13 ore pe zi, cu  10-11 ore de somn noaptea și o repriză de somn ziua (poate dura până la aprox. 3 ore repriza respectivă)
  • Copiii între 6 și 8 ani: de obicei nu mai au reprize de somn pe timpul zilei, așa că în total dorm cam 10-11 ore de somn pe zi
  • Copiii cu vârsta între 7 și 12 ani: dorm aproximativ 10-11 ore într-o zi
  • Adolescenții de peste 12 ani: dorm aproximativ 8-9 ore pe zi

Citește și: Ce trebuie să faci seara pentru ca bebelușul să aibă un somn liniștit

Somnul la copiii de 1 an

Un copil ce are între 1 și 2 ani ar trebui să doarmă într-un pătuț în care să fie permanent în siguranță. Dacă până la vârsta de 1 an nu se recomandă utilizarea unei pături sau a unor jucări de pluș din cauza riscului de apariție a Sindromului morții subite la sugari, acum copilul poate avea în pătuț pături și jucării de confort. În schimb, se vor evita în continuare obiectele cu sfori, cu panglici, periculoase întrucât pot ajunge în jurul gâtului micuțului.

Este important să știi, referitor la cât trebuie să doarmă un copil în jurul vârstei de 1 an, că va începe să doarmă mai puțin atât ziua, cât și noaptea. De asemenea, va fi esențial să-l familiarizezi cu o rutină de dinainte de culcare (cum ar fi o baie, ascultarea unei povești etc.), care îl va ajuta să se liniștească.

În cazul în care obișnuiește să se trezească foarte devreme dimineața, încearcă să nu lași lumina soarelui să pătrundă mult în cameră de la primele raze de soare, folosind perdele sau jaluzele. Ca să-l poți ține ocupat în pătuț dimineața, pune-i la dispoziție jucării în pătuț.

Dacă se trezește des noaptea, poți recurge la măsurile de mai jos:

  • Pune-l mai devreme sau mai târziu la culcare seara- Procedând așa, te vei asigura că nu ajunge să se culce prea obosit (și îi este mai greu să adoarmă) sau că se va culca odată ce este cu adevărat obosit
  • Respectă cât mai strict rutina de dinainte de somn
  • Noaptea poți să-i mai dai și apă, nu doar lapte- Odată ce medicul pediatru își dă acordul, îi poți oferi copilului, când se trezește noaptea și apă (ca să se mai dezobișnuiască treptat de lapte și să nu se mai trezească des, dat fiind faptul că nu îi va plăcea apa de la început)
  • În loc de biberon sau de sânul tău, oferă-i o altă modalitate de a se simți confortabil și în siguranță (de pildă, îl vei mângâia sa îl vei îmbrățisa)
  • Schimbă rutina de hrănire de după-amiază/de seara (de pildă, poți să adaugi o masă suplimentară după-amiaza târziu sau seara înainte de culcare)

fetita-mica-zambitoare-in-timp-ce-sta-intinsa-in-patut

Somnul la copiii de 2 ani

Medicii pediatri avertizează asupra următorului aspect: odată ce un copil ajunge la vârsta de 2 ani, nu mai trebuie să ne gândim mereu la cât trebuie să doarmă, în condițiile în care poate surveni așa-numita regresie de somn. Practic, există posibilitatea ca un copil să nu mai accepte cu ușurință să meargă la culcare, se va trezi de mai multe ori pe timpul nopții sau se va trezi adesea foarte devreme dimineața.

Printre cauzele ce duc la instalarea regresiei de somn la 2 ani trebuie amintite:

  • Saltul în dezvoltare pe care îl are copilul (devine mai independent și dobândește numeroase achiziții, care îl vor face mai interesat față de ceea ce se întâmplă în jurul său)
  • Se confruntă cu anxietatea de separare
  • Își schimbă rutinele de somn din timpul zilei (de exemplu, va sări peste reprizele de somn de peste zi sau dimpotrivă, va simți nevoia să doarmă de câteva ori pe zi)
  • Prezența coșmarurilor și/sau a diferitelor temeri
  • Dureri provocate de erupția dentară (în jurul vârstei de 2 ani apar molarii)

Pentru a evita ca regresia de somn să afecteze considerabil copilul, va conta cel mai mult să insiști ca micuțul tău să-și mențină rutinele de somn, atât pe cele din timpul zilei, cât și pe cele ce țin de somnul de noapte. Seara ar trebui să urmați mereu aceeași rutină și, pe cât posibil, ar fi recomandat să-l culci aproximativ la aceeași oră.

baietel-care-doarme-pe-pat-in-pijama-si-tinand-in-mana-un-ursulet-de-jucarie

Somnul la copiii de 3 ani

Începând cu vârsta de 3 ani, rutina de somn de peste zi a copilului se poate modifica semnificativ. Astfel, fie va continua să doarmă după-amiaza, fie va încerca să se sustragă acestui demers. De aceea, este foarte important să-i asiguri în continuare o rutină de somn consistentă pentru a avea parte de aproximativ 11-13 ore de somn pe zi.

În situația în care refuză să mai beneficieze de repriza de somn de peste zi, nu te îngrijora. Nu este obligatoriu să doarmă după-amiaza în fiecare zi, așa că nu este necesar să te mai întrebi permanent cât ar trebui să doarmă peste zi copilul tău.  Preocuparea ta este să îl obișnuiești ca, în zilele în care nu mai doarme în reprizele de somn din timpul zilei, să aibă un interval în care să se odihnească pur și simplu.

Tocmai pentru că nu mai doarme întotdeauna și pe parcursul zilei, copilul poate ajunge să fie foarte obosit seara la culcare. Când se întâmplă așa, va deveni mai iritabil, mai agitat, mai greu de convins să meargă la culcare. Ține minte că, odată ce a ajuns în pat, nu vei putea să știi cu precizie când va adormi, dar încearcă să stabiliți următoarea regulă: când nu poate adormi repede, să rămână totuși în pat, păstrând liniștea.

baietel-ce-isi-acopera-ochii-in-timp-ce-se-afla-in-pat-pentru-a-adormi

Somnul la copiii mari

Copiii ce depășesc vârsta de 7 ani pot ajunge cu ușurință să nu mai doarmă suficient. În condițiile în care nu mai dorm pe timpul zilei și sunt angrenați într-o multitudine de activități, preocuparea ta ar trebui să fie ca micuțul tău să doarmă cam 10 ore pe noapte.

Ca să îți dai seama mai ușor că nu doarme destul, ai în vedere și următoarele manifestări ale sale:

  • Este iritabil, agitat
  • Are fluctuații de dispoziție
  • Se concentrează mai greu
  • Nu mai memorează cu ușurință
  • Nu mai este atent
  • Reacționează mai greu etc.

Un copil ce este la școală poate fi ajutat să se bucure de un somn odihnitor dacă:

  • Va avea parte de un program de somn bine fixat
  • Va avea o rutină de dinainte de culcare ce îi va permite să se relaxeze
  • Rutina de dinainte de culcare va fi respectată în mod constant
  • Încăperea în care se va odihni va avea o atmosferă liniștitoare (lipsa zgomotelor, lumină blândă, o temperatură agreabilă)
  • Se vor stabili anumite limite (de exemplu, când va stinge lumina ca să se culce sau câte povești veți citi înainte de somn etc.)
  • Pe cât posibil, va fi limitată expunerea la ecrane în preajma orei de culcare (acestea îl pot stimula pe copil și îl pot împiedica să adoarmă cu ușurință)
  • Se vor evita alimentele și băuturile ce conțin cafeină (cum ar fi sucurile din comerț, băuturile energizante, produsele cu cafea etc.)

Picături pentru somn bebeluși

Înainte să te gândești să-i administrezi picături bebelușului tău ca să te asiguri că va adormi mai rapid și că va avea parte de un somn mai profund, discută neapărat cu medicul pediatru. Numai acesta va hotărî dacă este sau nu nevoie să se recurgă la așa ceva. În situația în care va prescrie asemenea picături, se va asigura că acestea sunt obținute din ingrediente 100% naturale, că nu conțin arome artificiale, coloranți, conservanți, că sunt lipsite de zahăr și că au un gust cât mai agreabil. În general, se va urmări ca picăturile prescrise să fie utile și în cazul ameliorării unor probleme care ar putea împiedica bebelușul să doarmă bine, cum ar fi colicii sau durerile generate de erupția dentară.

Cât privește administrarea de melatonină (melatonina este un hormon produs natural de organism,sintetizat de către glanda pineală, având rolul de a regla ciclul somn-veghe) în cazul bebelușilor, trebuie să știi că, până în prezent, cercetările nu au determinat dacă este sigur sau nu ca aceasta să fie folosită, ca supliment, pentru a rezolva problemele de somn la bebelușii sănătoși. Ține cont și de următorul lucru: nou-născuții au niveluri foarte reduse ale melatoninei în organism, iar cea mai mare parte dintre bebeluși își stabilesc un ritm circadian când au între 6 și 18 săptămâni.

În cazul în care sesizezi că bebelușul tău nu doarme suficient, adresează-te cât mai rapid medicului pediatru și nu te apuca să-i oferi niciun fel de picături care să îl ajute să doarmă fără avizul acestuia.

mama-care-ii-da-picaturi-bebelusului-intins-in-pat

Melatonina la copii

Dacă te îngrijorezi frecvent cu privire la cât ar trebui să doarmă copilul  tău și ai impresia că nu se odihnește suficient, poți fi tentată să recurgi și la un supliment alimentar pe bază de melatonină.

Un studiu publicat online în anul 2016 a ajuns la concluzia că suplimentele pe bază de melatonină au devenit populare în rândul părinților și al medicilor, în ciuda faptului că, până în prezent, nu există ghiduri speciale de utilizare a melatoninei la copii. Potrivit specialiștilor, melatonina nu are un efect dovedit de promovare a somnului la copii, dar poate fi utilizată, dacă se recomandă, pentru ameliorarea insomniei. Cu toate acestea, efectele ei au fost evaluate până acum ca fiind de scurtă durată, în general fiind bine tolerată la copii. Nu este indicată însă în cazul copiilor ce suferă de boli care afectează sistemul imunitar sau dacă aceștia se află sub un tratament cu medicamente imunomodulatoare.

Cei care au realizat studiul menționat, dar și alți specialiști, îi îndeamnă pe părinți, pentru a se asigura că micuții lor vor avea un somn de calitate, să se preocupe de realizarea unei bune igiene a somnului. Aceasta ar trebui să includă:

  • Pe cât se poate, ora de culcare și cea de trezire ar trebui menținute
  • Copiii ar trebui să doarmă în patul lor
  • Încăperea în care doarme un copil ar trebui să fie un loc liniștit, răcoros, cu întuneric
  • Expunerea la ecrane a copiilor ar trebui să înceteze cu cel puțin 1 oră înainte de culcare
  • Cina ar trebui să fie cu cel puțin înainte de culcare
  • Se va evita consumul alimentelor și băuturilor ce conțin cafeină
  • Dacă un copil are dificultăți în a adormi seara, se vor ocoli reprizele de somn de pe timpul zilei

Nu în ultimul rând, înainte de a avea ideea de a recurge la melatonină, ia în calcul cât ar trebui să doarmă copilul tău în funcție de vârsta pe care o are. Ține cont de faptul că suplimentele cu melatonină nu sunt pastile de somn, iar decizia de a i le administra copilului se va lua doar împreună cu medicul pediatru.

Surse: healthline.com, medicalnewstoday.com, kidshealth.org, kidsactivitiesblog.com, nationwidechildrens.org, ncbi.nlm.nih.gov, rileychildrens.org, reginamaria.ro, sleepfoundation.org, thesleepstore.co.nz, webmd.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com, womencalc.com

Articolul urmator
Singura grădiniță din România unde îți lași copilul lunea și îl iei vinerea. Cât trebuie să plătească părinții?
Singura grădiniță din România unde îți lași copilul lunea și îl iei vinerea. Cât trebuie să plătească părinții?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mi-am jurat că eu nu o să-mi las copiii să doarmă în pat cu mine. Cât am putut să mă înșel!
    Mi-am jurat că eu nu o să-mi las copiii să doarmă în pat cu mine. Cât am putut să mă înșel!

    Înainte să devin mamă aveam în cap o lista foarte clară de lucruri pe care nu le-aș face niciodată că părinte: nu îmi voi lăsa copiii să se joace pe tabletă, nu...

    Sunt un copil care a preluat fantomele copiilor părinților mei, iar asta este povestea mea
    Sunt un copil care a preluat fantomele copiilor părinților mei, iar asta este povestea mea

    Încep aceste rânduri prin a menționa că dezvolt un subiect care nu îmi e deloc comod. Ba din contră, simt că deschid răni atât de vechi, dar totodată simt și...

    Cât de afectată este fiica Oanei Roman de divorțul părinților: „E mică, a trecut prin multe traume”
    Cât de afectată este fiica Oanei Roman de divorțul părinților: „E mică, a trecut prin multe traume”

    Oana Roman și Marius Elisei s-au căsătorit în anul 2014, în același an în care a venit pe lume fiica lor, Isabela. Inițial, cei doi au divorțat în anul 2021,...

    Îmi pun soția gravidă să doarmă în altă cameră. Și somnul meu este important
    Îmi pun soția gravidă să doarmă în altă cameră. Și somnul meu este important

    Un bărbat a dezvăluit că își obligă soția însărcinată să doarmă în altă cameră pentru că agitația ei îi întrerupe somnul, iar el s-a săturat să...

    Copil la 30 de ani vs. copil la 38 de ani. Cât de greu mi-a fost în a doua etapă
    Copil la 30 de ani vs. copil la 38 de ani. Cât de greu mi-a fost în a doua etapă

    Aducerea pe lume a unui copil și responsabilitățile creșterii acestuia sunt foarte mari, indiferent de vârsta la care femeia devine mamă. Cum este să fii mamă la 30 de ani,...

    Când dispare gripa și cât este contagios un copil?
    Când dispare gripa și cât este contagios un copil?

    Gripa este una dintre cele mai comune infecții respiratorii și poate afecta pe oricine, indiferent de vârstă. Pentru părinți, este important să fie conștienți de semnele și...

    Mă săturasem să dorm cu fiica mea, apoi am aflat motivul terifiant pentru care nu voia să doarmă singură
    Mă săturasem să dorm cu fiica mea, apoi am aflat motivul terifiant pentru care nu voia să doarmă singură

    Printre obiectivele majore pe care le ai pentru primii ani de viață ai copilului tău este și să-l obișnuiești să doarmă singur. Cum să reacționezi însă când micuțul...

    Mama mea mi-a obligat iubita însărcinată să doarmă pe jos
    Mama mea mi-a obligat iubita însărcinată să doarmă pe jos

    Când o femeie se pregătește să devină mamă, te-ai aștepta ca toată lumea să o trateze cu cât mai multă grijă. Această așteptare este și mai mare când te...

    © 2024 Qbebe