Fotografii și mărturii şocante: condițiile din spitalele de pediatrie ale României

Semnalul de alarmă cu privire la condițiile din spitalele de pediatrie din România a fost tras de către două mămici pe Facebook. Postările lor au ajuns virale și au generat o serie de comentarii din partea altor mame care au trecut prin condiții similare. Vi le prezentăm în continuare, însoțite de fotografii elocvente:

Pentru cei care cred că pușcăriașii își execută pedepsele în condiții inumane vă invit să vizitați (că nu vă doresc să stați pe acolo) Spitalele de Pediatrie !!! Să vedeți acolo condiții inumane, să vedeți mame care stau 24 din 24 pe un scaun (din fier) și abia pun capul pe un colț din patul mizer al copilului. Să vedeți mucegai, gândaci, toalete și băi nefuncționale!!! Later edit: vă las și câteva fotografii, să vă intre cafeaua bine!

Nici condițiile în care sunt găzduite mamele în cadrul unora dintre spitalele de pediatrie nu sunt de neglijat, conform celei de-a doua postări: 

Așa se doarme în spitalele de copii, în spitalul renumit Marie Curie! Țară de rahat, pentru copiii care au peste 3 ani se mai plătește și spitalizare 15 lei pentru mamă, pentru ce știți să cereți banii ăștia?! 

Mărturiile mamelor

Laura: Vă pot îndruma să vedeți personal spitalele Gr. Alexandrescu și spitalul de pediatrie din Ploiești care sunt jalnice!!! Până nu vedeți cu ochii dumneavoastră ce e acolo tot degeaba. Cuvinte nu s-au inventat să descriu o experiență de la acel spital.

Andreea: Experiență neplacută, desigur! Mai bine mori acasă decât în jegul din spitale... Despre Spitalul nostru Județean Călărași ce vă pot spune este că în loc să ne ducem copiii să îi vindecam...Ne ducem și mai rau îi îmbolnăvim. Condițiile de aici sunt devastatoare. Băile sunt infecte, camerele sunt pline de mucegai...Ușile sunt încuiate. Nu lasă părinții să viziteze copiii... Eu una am avut o experiență neplacută. Am fost internată o săptămână, apoi când am ajuns acasă mi s-a făcut rău din simplul fapt că am luat un virus din spital. Copiii sunt amestecați. Un salon conține copii cu dureri abdominale, răceli, dureri ale rinichilor. Mai am de obiectat că asistentele nu sunt bine pregătite. Doctorii ne-au dat replica aceasta: ne-am învățat să venim în spital. Cine oare vine de bunăvoie? Nimeni... Băile din spital sunt infecte. Căldură nu prea este. Copiii cu pojar se plimbă pe holuri. Cine să le atragă atenția? Femeile de serviciu își fac meseria, dar nu au ce le trebuie. Chirurgia, ginecologia, medicala sunt amenajate. E curățenie, dar la pediatrie când?

Maria: O mizerie de nedescris, în plus plătim spitalizarea că stăm cu copiii noștri internați si nu ne oferă un pat separat. Dormim cu ei în pat cum putem, de dușuri nu mai zic, că nu poți să faci, sunt foarte murdare sau mai nou închise...La toaletă mai rămân copii blocați. Eu personal am desfăcut ușa la copil până a venit cineva. Ce pot să vă mai spun? Astea sunt condițiile la noi în țară.

Florina: Eu am fost acum vreo 3 ani și ceva. Am fost internată cu băiatul meu cel mare în spitalul Elias și a fost foarte rău. Doctorii sunt incompetenți, era să îmi moară băiatul, avea 2 luni. Nu au nici aspirator pentru bebeluși, le pune ser cu seringa de 20 ml și apoi le mai pune și în cealaltă nară 20 de ml. Un jaf infernal și un dezastru total, dezgustător.

Maria: Eu am pățit-o cu fetița mea care avea 6 luni, vomita și a răcit în luna octombrie-noiembrie, nu mai știu exact. Mi-a făcut febră 39, am sunat la salvare și au venit. M-au internat cu fetița diagnostic - farigită acută și dispepsie (vomă din gât). Am stat cu ea o săptămână, vreau să spun că a fost un coșmar pentru mine și fetița mea acolo la spitalul Oltenița din județul Călărasi. WC-uri mizerabile, nu hârtie, nu apă caldă, un singur duș murdar, preferam să stau nespălată decât să iau vreo boală sau știu eu ce de la acel duș. Dormeam eu cu fetița mea într-un pătuț mic mic din fier, dormeam chinuită rău de tot, o lăsam pe fetița mea să doarmă în pătuț singurică și eu nu puteam dormi, îmi venea să îmi iau câmpii de nebună că nu mai suportam spitalul ăla infect. Perne rupte, pătuturile erau murdare, nu mai am cuvinte, doar cand mă gândesc mă ia groaza. În plus, asistelele vorbeau urât cu mine și cu alte mămici, era doar o singură doctoră pediatru în spital de gardă, a fost un coșmar pentru noi. Când am plecat de acolo fetița mea încă tușea și strănuta și îi curgea nasul, am decis să mă duc la Victor Babeș unde a fost bine!

Ioana: Sper să putem schimba ceva. Nu am nevoie nici de catedrale și nici de puscarie. Vrem spitale și școli decente. Dumnezeu nu e poleit cu aur!

Elena: oricum sunt jalnice toate spitalele din România.... Condițiile și faptul că dacă nu ai bani mori cu zile. Spitalul de pediatrie din Slatina. Nu căldură, nu igienă, nici măcar pătuțuri adecvate!!! Ordonanță de Urgență pentru așa ceva nu există, "Domnilor" ??? Mamele dorm pe un colț de pat și încearcă disperate să-și păzească copiii de ceea ce le "oferă" spitalul.

Claudia: În primul rând, ați văzut și dvs. condițiile...Mucegai, pereții decojiti, căldură deloc și paturi de aproape 1 m înălțime în care să ții un copil de un an...Le-am cerut un pătuț, că erau libere în celelalte saloane unde erau copii mari și nu au vrut să ne aducă...Am avut noroc cu o doamnă asistentă care m-a ajutat. Deci pur și simplu acolo nu poți sta cu un bebe. Îmi e jenă să zic, dar mă abțineam și câteva ore să urinez pentru că nu aveam curaj să îl las pe bebe în pat să cadă... Vineri 3 februarie am mers cu bebe la Spitalul Județean Slatina, la pediatrie, deoarece mi-a făcut temperatură mare și avea probleme respiratorii. Nu am ce să zic, medicul de gardă a acționat prompt, i-a pus diagnosticul de laringită și insuficiență respiratorie. Dna doctor Ciobanu Maria ne-a dus personal la terapie intensivă la etajul 8 al spitalului. Până aici nimic în neregulă. Apoi a venit o doamnă asistentă foarte arogantă să îi pună copilului branulă pentru a i se administra tratamentul. Copilul fiind mic plânge pentru că îl durea, moment în care "doamna"a început să se răstească la el să nu mai plângă...I-am explicat că are doar un an, să nu mai țipe la el că oricum nu înțelege...După ce l-au pus la oxigen și s-a făcut tratamentul necesar, pe seară ne-a mutat în salon...Primul lucru când am intrat în salon a fost să întreb: doamnă, dar eu unde îmi țin copilul, că aici nu este pătuț, copilul meu e mic, nu îl pot ține într-un pat de aproape 1 m înălțime. La care mi s-a răspuns: asta e, nu avem. Am insistat la asistente să îmi aducă un pătuț din alt salon unde erau preșcolari și nu aveau nevoie de pătuț și totuși m-au refuzat. Până la urmă o doamnă asistenta drăguță m-a ajutat și a adus cu dânsa un pătuț (nici acela nu era de bază deoarece avea lateralele foarte joase și se putea da peste ele foarte ușor, dar decât deloc, m-am mulțumit și așa). Nu mai zic, în salon foarte frig, pur și simplu caloriferul era rece (soțul colegei de salon a adus de acasă o aerotermă), am ținut copilul îmbrăcat, apa la chiuvetă rece, spălam copilul cu apă rece pe mânuțe. Sub chiuvetă, țeavă spartă, lângă era baltă tot timpul. La geamuri mucegai, pereții plini de scrisuri, ca să te duci la masă trebuie să urci la etajul 9 (noi am fost la etajul 7 salonul 703), deci să urci și să cobori cu copilul bolnav două etaje cu castronelul de mâncare pe scări, în curent de 3 ori pe zi... De spălat, se spală pe jos doar la suprafață, pe mijlocul salonului și atât...Nu chiuvetă spălată, nu pe sub paturi, având în vedere că erau doi copii mici că se jucau cu jucării și era inevitabil să nu le cadă pe jos unde erau microbi de pe papucii noștri după ce veneam de la toaletă...Doamna doctor a fost de nota zece și vreo trei asistente, dar unele.... Una din ele, când am întrebat ce fel de siropel îi dă copilului, mi-a răspuns: păi ce scrie în foaie...Eu de unde să știu ce scrie în foaie?! Deci nu ai dreptul să știi nici ce tratament primește copilul tău...În mare, cam asta a fost la spital. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a externat ieri (luni) și suntem acasă (la rugămintea mea către doamna doctor) și continuăm tratamentul acasă...Concluzia este: după ce copilul suferă că e bolnav, să îl mai ții și în condițiile acelea...E groaznic!!! Și nu numai la pediatrie, și în maternitate sunt condiții grele, când l-am născut (26 decembrie) era un frig îngrozitor în salon, băgai sticle cu apă caldă în pătuț că să se încălzească bebe. Cu cel mare când am fost internați, de prea multă "curățenie" am luat rujeolă!!!

Cristina: Oooh, sunt atâtea de spus. Când intri pe secția de pediatrie din Botoșani, te izbești în primul rând de senzația aia că ești într-un loc părăsit. Așa arată pereții, pardoseala, până și desenele de pe pereți, care-s acolo de când eram eu copil, mi le amintesc. Și saloanele. Vai, saloanele! Uite patul acela cu gratii din metal pe care trebuia să urce o mămică de înalțimea unui copil, fără scară, își împleticea picioarele printre gratii ca să urce. Măcar veneau și dadeau cu mopul înainte de vizita medicului. Dar, sunt absolut convinsă că nu ar fi contat așa mult condițiile dacă medicii ar fi fost oameni. Povestea e cam așa: ne-am internat cu bebe cu enterocolită. Cât am așteptat rezultatele analizelor, medicul curant, șef de secție pe Digestiv, mi-a interzis să alăptez. Ori copilul de nici 3 luni nu știa cum să mănânce altceva sau altcumva. Ca să îți faci o idee despre cât de grav e lucrul acesta, deși pare un fleac, sunt reguli ale Organizației Mondiale a Sănătății care spun clar că în bolile digestive copilul alimentat la sân se vindecă mai repede cu laptele matern. Ori noi încă trăim după niște cercetări care s-or fi făcut pe timpul bunicii mele. Și a suferit bebe enorm, enorm. Stăteam cu ea în brațe și mă legănam ca o nebună, că nu o puteam opri din plânsul acela isteric. Îi băgam pe gât cu forța mucilagiu de orez! Pentru ei a fost încă o zi la serviciu, pentru mine a fost îngrozitor, m-a marcat. Încă mă învinovățesc că n-am luptat pentru ea, pentru dreptul ei de a fi hrănită la sânul mamei. Apoi, plictiseala cu care-și fac meseria asistentele și dezinteresul medicului...Ceva ce n-ai mai văzut. Iți vorbea în bătaie de joc, de zici că era pe platoul unui film de Tarantino, nu într-un spital de copii. Ca să îi pună o amărâtă de branulă au înțepat-o în vreo 15 locuri și m-au și scos din salon. A țipat copilul...Nu vreau să-mi mai amintesc. Stăteau 3 asistente călare pe ea, ca să o țină. Asta m-a durut mai tare decât condițiile de doi bani și căldura cu porția de nu știai cu ce să îți mai acoperi pruncul noaptea. Ne-au externat tot în bătaie de joc. Deși fetița avea pneumonie, pe lângă enterocolita care era pe ducă. Ne-am reîntors a doua zi. Nu putea să respire, direct la Urgențe. Iar ne-am internat. De data asta pe altă secție. De unde s-a pricopsit cu Rotavirus.

Carmen: Nemulțumiri am mai multe, de la mai multe spitale. Am documente cu diagnosticul de la Târgu Mureș care s-a dovedit a fi neadevărat și o mare eroare, diagnosticul fiind cu totul altul. Eu mai mult sunt scârbită de modul de a te trata în funcție de câți bani ai în buzunar și de incompetența unora de a fi asistenți și medici. Am fata cea mare cu probleme cardiace grave. La Târgu Mureș nu i-au dat nici măcar 1% șanse la viață, dar nici ce a avut nu au văzut. Toată inima era un defect. Am plecat cu ea în Italia și acolo am aflat că de fapt nu are o bucată din inimă. Deja sunt trecuți anii de atunci și acum fata e mai bine, dar o dată tot am să ajung la Târgu Mures cu fata și cu toate hârtiile pentru a le arăta ce înseamnă competența și incompetența profesională pentru care iau niște bani degeaba. Vă dați seama cum a fost pentru mine cand mi s-a spus "mergi acasă, fă-ți Pastele fericită, copilul îți moare în orice moment în brațe". Păcat că la noi viața omenească depinde de cât de gros este portofelul. Și condițiile sunt tot bazate pe portofel, ai bani și dai la personalul din spital infirmiere, asistente, doctori, ai curățenie, lenjerie și condiții decente. Nu dai, stai cu lenjeria neschimbată și o lună, două, cât stai internat. Este trist, dar adevărat. Asta-i România...

Andreea: Sincer la Bacău am ajuns la secția de urgențe a pediatrei împreună cu salvarea și soțul meu. Eu cu băiatul în brațe. Doamna doctor ne-a pus să așteptăm pe sală pentru ca abia și-a început serviciul. Copilul meu avea temperatură foarte mare, dar ce conta?! Apoi într-un final ne-a primit. M-a internat într-un salon în care am plătit și am cheltuit bani pe fundul asistentelor care la fiecare schimbare de tură trânteau ca nebunele după ele. Dădeai bani, vorbeau foarte frumos.

Vivi: Până să nasc nu fusesem în viața mea internată într-un spital. Am născut la Filantropia, spital curat, ok. Am ajuns acasă, la 10 zile de la externare, băiețelului meu i-au ieșit niște pete pe el. Fiind primul copil, am dat fuga la Budimex. Ne-a interna. 3 zile cât am stat acolo am plâns de n-am mai putut. Îmi doream să plec cât mai repede. A fost horror.

Roxy: dezastru, te duci cu o boală și ieși cu 3. Când am ajuns într-o noapte cu bebe la urgență ne-a internat într-un salon unde erau câte 2 copii în pat și un miros de nesuportat. Când am mai vazut și mămici cu copii în brațe care plângeau la telefon să vină soții lor după ele că își bat joc de copii și de ele nu am mai stat pe gânduri și am plecat pe propria răspundere. Cei de acolo au zis că bebe are infecție la stomac. Nu am vrut să cred așa ceva, am plecat la particular și am făcut analizele. Din nou surpriză, bebe nu avea nimic, doar că a păpat ceva și nu i-a picat bine. În plus, chiar dacă am venit cu salvarea am stat pe hol 2 ore cu bebe în brațe. Nu contează asta, deși riscam să mi se desprindă din nou coloana. Cei de pe salvare au știut problema mea și le-au zis la spital. Nu mai zic că dacă nu le dai ceva urlă la tine, îți vorbesc de parcă ai fi ultimul om de pe pământ.

Cecilia: Eu am ajuns cu bebe când avea 3 săptămâni în spital. Făcuse câteva crize de apnee și ne-a internat doamna doctor zicând că este răcit și are roșu în gât. După trei zile în spital, în care le-am explicat cum se manifestă crizele și mi-au spus de fiecare dată că s-a înecat cu lăptic și nu știu eu ce vorbesc, mi-a făcut copilul 3 crize una după alta. A fost nevoie să îl pună la ATI. Nu voiam decât să plec de acolo cât mai repede. În plus, condițiile sunt jalnice. Fără baie la salon, saloanele murdare și să nu mai vorbesc de gândaci.

Irina: Și noi am trecut prin experiențe neplăcute la Louis Țurcanu în Timișoara. Începând de la faptul că dormeam cu bebe în vârstă de 5-6 luni în pătuțul lui, la faptul că l-au externat că e ok și peste 2 ore am fugit la alt spital că se sufoca sau că a luat Klebsiela. Jale!

În final avem o părere pozitivă de la mămica Georgiana care își dorește să privească partea bună a lucrurilor:

Spitalele din România sunt exact ca vorba românească:" fiecare pădure are uscăturile ei". Am născut prin cezariană la Spitalul Județean din Sf. Gheorghe Jud. Covasna cel de-al doilea copil, după ce tot acolo îl născusem pe primul și fusesem foarte mulțumită de condițiile pe care le oferă acest spital. Curat, sterilizat, asistenți si medici foarte amabili. Băteau întotdeauna la ușă înainte să intre și întrebau mereu dacă am nevoie de ceva. Copilul nu a fost bine și au decis să ne transfere la maternitatea din Brașov (cel mic a avut o problemă de respirație și a făcut pneumotorax). Cei de la Sfântu Gheorghe au ales, pentru că nu au aparatura necesară, să îi salveze viața micuțului nostru trimițându-ne la Brașov. Acolo am ajuns pe secția de neonatologie, terapie intensivă. Am fost internați 11 zile in care medicii, asistentele, atât pe secția de neonatologie cât și acolo unde stau mamele, s-au comportat extraordinar de bine cu noi. Vreau să precizez că nu am dat niciun bănuț nimănui, așa cum se poartă la noi în țară. La fel și la maternitatea din Brașov, condițiile au fost foarte bune: curățenie, dezinfecție de multe ori pe zi, mâncarea bună (catering). Atât în saloanele ce erau fără plată și cu atât mai mult în cele unde plăteai. Din punctul de vedere al condițiilor, eu spun că aceste 2 spitale sunt satisfăcătoare. În ceea ce privește personalul acestora, eu cred că nu au nimic de a face cu ceea ce vedem zilnic la televizor. Am avut și experiențe negative în alte spitale din țară, dar și în afară, așa că prefer să vedem partea bună a minunilor pe care le fac medicii din România din bugetul foarte mic pe care îl aloca statul.

După cum ați putut afla, am avut parte de povestiri și mărturisiri impresionante. Condițiile din spitalele de pediatrie din România reprezintă un pericol pentru sănătatea copiilor internați și un supliciu pentru mamele care îi însoțesc pe perioada internării. Iar aspectul cel mai dureros este de fapt, în opinia multor mame, comportamentul personalului medical, lipsit de empatie. Ne dorim ca acest material să sensibilizeze autoritățile în măsură să intervină, să facă lumină asupra locurilor unde există probleme și acestea să fie remediate. Încheiem cu două mărturii tulburătoare, în asentimentul nostru și, credem, și al vostru.

Aș dori să păstrez anonimatul, deoarece mă duc foarte des cu copilul în spital și știți cum se poartă după ce spui adevărul despre spital. Dar nu avem ce face...

Mă rog să vadă cine trebuie articolul și să ia măsurile necesare că mă îngrozește gândul să mai ajung cu vreunul dintre copii la spital și să îi mai țin în condițiile acelea! Sper să deschidă ochii cât mai mulți români.

Mulțumim mămicilor pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.