Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Verișoara mea este furioasă pe mine pentru că am refuzat să îi adopt copiii

Verișoara mea este furioasă pe mine pentru că am refuzat să îi adopt copiii

Contributor ANONIM

Voi ce ați face dacă peste noapte, o verisoară cu care nu ați mai vorbit de ani de zile vă roagă să îi adoptați cei 4 copii, pentru că ea, din cauza alegerilor ei de viață, ar putea să îi piardă?

Am crescut având o relație foarte apropiată cu verișoara mea. Amândouă avem acum 27 de ani. Din păcate, cînd am ajuns la liceu ea a ales altă cale, cea a dorgurilor, a petrecerilor și a ajuns să renunțe la școală în ultimul an de liceu. A rămas însărcinată și l-a adus pe lume pe nepotul meu, Evan, care are acum 8 ani. Am ajutat-o mult timp să aibă grijă de el, mă duceam la un colegiu din zonă și aveam timp să o ajut. Însă viața pe care o ducea îi punea în pericol viața nepotului meu. Așa că am sunat la Protecția Copilului și aceștia au suspus-o unui program strict, pe care trebuia să îl respecte dacă nu voia să îi fie luat de lângă ea. Apoi nu mai știu ce s-a întâmplat cu ea și fiul ei, pentru că a întrerupt orice legătură cu familia. 

Dăm pe repede înainte și ajungem în prezent. Eu m-am mutat pentru studii, însă de curând m-am întors în orașul natal. Nu mai auzisem nimic de la ea de atunci, până recent când mi-a scris pe un cont de email vechi. Mi-a explicat că Protecția Copilului i-a luat copiii, pe Evan și pe fratele lui de 5 ani și pe sora lor de 3 ani. Nici nu știam că mai are și alți copii. De atunci au stat la aceeași familie de asistenți maternali. Acum Protecția Copilului îi iau definitiv dreptul de părinte, întrucât nu a respectat planul impus de aceștia și ea a dat numele meu ca rudă care îi poate adopta. Mă implora să îi iau eu, fiind singurul membru al familiei care ar putea să facă asta: părinții ei sunt bolnavi iar alți verișori sutn prea tineri pentru a face asta. Am fost de acord să mă întâlnesc cu copiii și familia adoptivă în parc. Am descoperit cu uimire că mai este un copil la mijloc, Anna, de 1 an. Probabil pentru ea verișoara mea încă nu își pierde dreptul de părinte și nu a mai menționat-o. 

Copiii își iubesc familia adoptivă!

Familia de asistenți maternali mai are doi copii adolescenți și am putut observa legătura frumoasă care s-a legat între toți copiii. Am decis că nu voi adopta copiii. Părinții adoptivi mă vor lăsa să le fiu mătușă și să mă implic atât cât vreau în viața lor. Evan își mai amintea vag de mine și s-a bucurat să mă vadă. Nu vreau să iau copiii din singura casă pe care au cunoscut-o. Mai mult, nu vreau să să am de-a face cu mama lor care se droghează în continuare.  Când i-am spus de decizia mea verișoarei mele a fost extrem de furioasă. Mi-a spus că copiii merită să crească cu familia lor și că fac un lucru îngrozitor pentru că nu îi adopt. Oare chiar sunt o ticăloasă pentru că am luat această decizie?

De asemenea, asistenții maternali mi-a spus că sunt dispuși să adopte toți copiii legal, inclusiv pe Anna, cea mai micuță. Mai mult, tocmai ce am aflat că verișoara mea este din nou însărcinată. Bebelușul va fi luat la naștere de către Protecția Copilului din cauza incapacității mamei de a-i oferi îngrijire, iar asistenții maternali sunt dispuși să adopte și cel de-al cincilea frate.

Surse: Reddit.com

Citește și:

 
 
Articolul urmator
Sora mea și-a botezat copilul cu numele fetiței mele care a murit la 2 săptămâni de la naștere și sunt furioasă
Sora mea și-a botezat copilul cu numele fetiței mele care a murit la 2 săptămâni de la naștere și sunt furioasă

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (5)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2024 Qbebe