Tata nu vrea să mă căsătoresc

Am 23 de ani, sunt studentă la Litere la Master și nu am mamă. Nu am avut niciodată, am fost numai eu cu tata de când mă știu. Mama mea a murit la naștere. Sună trist și este, am fost afectată toată viața de lipsa ei. Nu am avut nici bunici. Nu am avut nicio figură maternă în viața mea. Când tata pleca pe undeva mă lăsa cu fratele lui. Dar nu pleca niciodată mai mult de 2-3 zile.

Tatăl meu a avut grijă de mine și mi-a oferit tot ceea ce am avut nevoie, mai puțin respect și atenție emoțională. A fost foarte dur cu mine, mă bătea când luam o notă mai mică de 10, mă bătea când nu strângeam după mine, când nu mă trezeam la timp, când nu mâncam tot din farfurie. Pentru mine era ceva normal. Pentru că nu văzusem altceva. Așa credeam că trebuie să fie. Respectam cu strictețe toate regulile lui și tremuram toată dacă greșeam ceva. Eram ca la armată. Tata era cadru militar așa că, din nou, mi se părea normal. Îmi povestea mereu ce se întâmplă la el la muncă și eu mereu oftam ușurată că la noi acasă este mult mai lejer. Am trăit toată viața într-o continuă teamă de ce aș putea să fac greșit. Pe măsură ce am crescut am devenit un fel de soție a tatălui meu. De la 9 ani eu găteam, spălam, făceam curat, de la 14 ani de când am avut și buletin mă duceam și să plătesc facturile și sp fac cumpărăturile. Dacă nu avea berea în frigider și ciorba caldă când venea de la muncă ... mă bătea. Dacă nu era totul lună în casă și vedea un fir de praf sau o dungă de murdărie în baie, mă bătea. Nu mă bătea să mă învinețească. Îmi dădea o palmă, scurtă, aspră, puternică, de nici măcar stele verzi nu vedeam căci aveam o mică pierdere de cunoștință.

Chiar și așa îmi iubesc mult tatăl. A fost prezent mereu în viața mea. La fiecare serbare, la fiecare zi de naștere, m-a susținut la școală, m-a determinat să fiu prima mereu, să fiu ambițioasă. Fără el nu aș fi cine sunt azi. Nu am teamă de nimic (doar de el), sunt sigură pe mine și determinată să am succes. M-am angajat la o grădiniță unde predau engleza, am și copilași pe care îi pregătesc în privat. Câștig binișor și îmi doresc să îmi deschid propria mea grădiniță privată, pentru că ador copiii.

Acum 2 ani, fix înainte de pandemie, l-am cunoscut pe Vlad. Și el student, dar la Facultatea de Matematică. Ne-am lovit unul de celălalt în față la fântâna de la Universitate și ciocnirea a fost cu scântei. Eu cred că ne-am îndrăgostit pe loc. A fost ca în filme. Am apucat să ne vedem 2 luni, apoi a venit lockdown-ul și alte 3 luni ne-am văzut numai virtual. Ne-am scris mult. Ne-am apropiat mult. Am ascuns de tata relația mea cu el. Am ascuns de el relația mea complicată cu tata. Știam că tata nu va fi de acord niciodată să am o relație cu un băiat. Abia a acceptat să am două prietene care veneau rar în vizită, iar când mergem eu la ele nu mă lăsa să stau mai mult de câteva ore. Acum 2 săptămâni Vlad m-a cerut în căsătorie. A fost tot ca în filme, neașteptat și romantic. Prietena mea m-a îndemnat să îi spun tatălui meu și să plec cât mai repede de acasă. Eu eram îngrozită la gândul ăsta, dar am decis că Vlad este mai important pentru mine, că trebuie să îi spun lui tata.

fiica si tata in aer liber

I-am spus cu speranță, cu vocea tremurândă și cu sufletul cât un purice, într-o seară de vineri. M-a ascultat în tăcere, trântit în fotoliu, cu berea pe brațul fotoliului și puteam vedea cum degetele i se albesc în timp ce strângea gâtul sticlei. Îi povesteam și simțeam cum mi se usucă gura și cum îmi vâjâie capul. Când am terminat, s-a ridicat și m-a pălmuit. Aceeași palmă, dar parcă mai dură ca niciodată. Mi-a spus apoi că ”mă voi căsători numai peste cadavrul lui”. M-am închis în cameră și am hohotit timp de câteva ore bune. Mi-am sunat prietena care mi-a spus să îmi fac bagajele că este timpul să plec de acolo. Mi-a spus că tata mă vrea lângă el pentru că vrea să profite de mine. Viața lui este ușoară cu mine lângă el, că eu fac de toate. El plătește într-adevăr toate facturile, dar eu fac toate treburile casnice și are deja peste 3 ani de când nu m-a mai ajutat cu niciun ban.

După câteva ore a venit la mine și mi-a cerut iertare, mi-a spus că știe că a greșit să mă lovească, că nu vrea să mă piardă, că nu este timpul să mă căsătoresc, că e prea devreme, că băiatul ”ăla nu o să te iubească niciodată așa cum te iubesc eu”. Eu m-am înmuiat toată și am decis să mai rămân, să îl ajut cât pot. Prietena mea mă ceartă zilnic și îmi spune că sunt nebună, că am o relație bolnavă cu tata și am Sindromul Stockholm și că dau cu piciorul unei relații frumoase și sănătoase pentru un tată abuziv. Așa că iată-mă aici. În impas. Vreau să îmi încep viața cu Vlad, dar nu vreau să îmi supăr tatăl. Voi ce ați face în locul meu?

Citește și: