Suntem împreună de 3 ani și căsătoriți de 1 an. Soțul meu este mai mare decât mine cu 15 ani, eu am 27. El are deja doi băieți din fosta căsnicie, de 9 și 11 ani, care stau cu el. Mama lor a decedat și eu mă străduiesc cât pot de mult să le ofer toată dragostea de care sunt capabilă. Știu că nu o voi înlocui niciodată, dar ne înțelegem foarte bine. Însă eu recunosc că, de multe ori, sunt puțin geloasă pe atenția pe care o primesc băieții de la tatăl lor, și simt nevoia să fim numai noi doi, să ne bucurăm de dragostea noastră cât mai este proaspătă și cu scântei.
Așa că de Sfântul Valentin m-am gândit să îi ofer cadou soțului meu bilete de avion la Florența în vacanța de Paște a copiilor. M-am gândit că băieții vor sta cu bunica lor, iar noi am putea fugi 3 zile într-un oraș romantic numai noi doi. Am luat băieții după noi chiar și în luna noastră de miere. Și nu am avut până acum o vacanță numai noi doi. Am fugit o singură dată la mare în România numai noi doi, pentru că erau băieții în tabără acolo. Practic, nu stăteam cu ei, dar îi vedeam în fiecare zi. Soțul meu este foarte protectiv cu ei, este un tată elicopter și uneori aș vrea să își dea seama că exagerează și să acorde atenție și relației dintre noi, atenția pe care o merită.
Când i-am dat cadoul a fost super încântat, mi-a mulțumit, m-a luat în brațe, apoi a văzut că biletele sunt numai pentru noi doi. Și a venit întrebarea: ”Fără băieți?”. A acceptat într-un final că vom merge numai noi doi. Apoi mi-a dat cadoul lui, o ramă foto mare, ca un tablou, făcută de el cu ajutorul băieților din lemn ars, cu poza noastră ca familie. I-am mulțumit și eu, m-am prefăcut încântată, dar m-a simțit că nu mă simt așa cum arăt că m-aș simți. După ce băieții au plecat la culcare a insistat să îi spun ce s-a întâmplat.
Și am decis să fiu sinceră. I-am spus că Ziua Îndrăgostiților se referă la noi doi și la dragostea noastră și că din acest motiv eu am luat bilete de avion numai pentru noi. Pentru că este important să hrănim și dragostea dintre noi, nu numai pe cea a familiei. Că vreau mai mult decât asta, vreau să ne bucurăm unul de celălalt în intimitate, nu cu teamă că ne aud copiii. Și că aș fi preferat o pereche de cercei amărâți, sau o poză cu noi doi, sau o cină romantică doar noi dou, să văd că măcar în ziua asta pune pe primul loc relația noastră. S-a enervat foarte tare și nu a vrut să înțeleagă, mi-a spus că sunt egoistă, că nu sunt capabilă să fiu mamă, că nu știu ce înseamnă o familie. Dar eu chiar mă străduiesc. Nu sunt cu adevărat mamă a copiilor lui, sunt mai degrabă o prietenă, ne distrăm împreună, îi iubesc, dar nu cum îi iubea mama lor adevărată. Iar soțul meu trebuie să înțeleagă că eu sunt eu, fosta lui soție este altceva și nu o voi putea înlocui niciodată. Și că trebuie să încerce să aibă o relație cu mine independentă de copii.
Și așa am ajuns să plâng de una singură în pernă. Frustrată și neînțeleasă. Azi nici nu m-a băgat în seamă. Încerc să îmi dau seama ce trebuie să fac mai departe. Să cedez și să accept că nu voi fi niciodată la fel de importantă precum copiii lui, sau să încerc să îl fac să înțeleagă că și relația dintre noi este parte a fericirii lui și a cine este el ca bărbat, ca om. Însă este clar că îl iubesc și că voi face tot posibilul să deschid cât mai multe căi de comunicare și să discutăm, pentru că sunt convinsă că vom găsi un compromis. Între timp am așezat pe peretele din living tabloul cu portretul nostru de familie. Un prim pas spre împăcare.
Citește și:
- Scrisoare de dragoste pentru copilul din mine
- Aveam 16 ani și eram însărcinată. El avea 32. Povestea noastră este una de dragoste
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
Urmareste-ne pe Google News
