Aveam 16 ani și eram însărcinată. El avea 32

Am scos testul de sarcină din ghiozdan și i l-am arătat. A zâmbit când a văzut cele două liniuțe și m-a sărutat cu încântare. Era fericit. Și eu eram. Gestul lui, reacția lui, îmi confirmau că bebelușul pe care îl purtam în pântece era rodul iubirii noastre și că va fi cel mai iubit copil din lume.

L-am cunoscut ca în filme. Eu sunt extrem de timidă și am fost mereu luată în derâdere de băieții de la școală. Evitam mereu să mă duc pe același drum acasă, să nu care cumva să mă intersectez cu ei. Râdeau de mine că sunt ”schiloadă”, că port ochelari, că ma îmbrăcam de la SH, că aveam un ghiozdan cu unicorni. Ghiozdanul a fost în atenția lor în acea zi, când au tras de el și m-am trezit cu tot conținutul lui pe jos, pe aleea parcului. Au început să dea cu picioarele în cărțile mele și atunci a apărut el. Prima oară am zis că este de-o seamă cu mine, sau puțin mai mare. I-a izgonit pe colegii mei, m-a ajutat să îmi strâng lucrurile și mi-a cerut aprobarea să mă conducă acasă ca să fiu în siguranță. A făcut asta timp de o lună, zi de zi, mă aștepta să ies de la școală seara la 6 și mă conducea acasă. Vorbeam vrut și nevrute, niciun moment nu s-a atins de mine sau nu mi-a dat impresia că ar dori ceva mai mult. Eu am făcut primii pași, mai întâi l-am luat de mână, apoi îl rugam să stăm în parc mai mult de vorbă. Și într-o zi mi-am făcut curajul să îl sărut. A fost șocat și câteva zile nu mi-a mai răspuns la telefon, nu a mai apărut să mă aștepte. Plângeam încontinuu, pentru că știam că sunt îndrăgostită de el. Mi-am făcut curaj și l-am așteptat într-o sâmbătă în fața blocului lui. Știam unde stă, la câteva blocuri de mine. Nu știam apartamentul. Și am așteptat. Când a apărut a fost de parcă s-au aprins scântei în aer. Și-a dat și el seama de asta și m-a luat în brațe, mi-a mângâiat părul și mi-a spus: ”Se pare că nu am încotro și trebuie să îmi accept soarta, micuța mea Lolita!”. Am început să râd și de atunci ne-am acceptat dragostea. De atunci, 6 luni de zile a fost totul ca în povești. Nu s-a atins de mine timp de 4 luni, eu inițiam totul și când punctul culminant a venit, a fost spectaculos totul. Este un om extraordinar, care este atent la toate nevoile mele și nu s-a dezis de asta nicio zi de când suntem împreună, adică de aproximativ 10 ani.

cuplu de tineri care asteapta un copil Următorul pas a fost extrem de greu și ne-a pus dragostea la încercare. Părinții mei au fost șocați când am apărut cu el la ușă chiar a doua zi după ce am aflat că sunt însărcinată. El a fost cel care m-a convins că nu trebuie să le ascund asta și că sinceritatea și adevărul îi vor face până la urmă să accepte. Că dacă îi mint va fi mai rău. L-am ascultat. Tata a vrut să cheme poliția, l-a acuzat că m-a păcălit, că m-a violat. Mama a fost mai calmă și l-a calmat și pe el. Eu le-am spus doar că îl iubesc, că este un om minunat, că nu vom renunța la copil și că mă voi muta cu el, dacă ei sunt de acord. Dacă nu, voi sta cu ei, dar el va fi iubitul meu și tatăl copilului meu. Că vom fi împreună indiferent de ceea ce își doresc și cred ei. Că voi termina școala, că voi face o facultate, că drumul meu nu s-a schimbat, tot vreau să devin medic veterinar. Și voi deveni. Nu am plecat de lângă ei, el a fost tot timpul calm, a suportat toate cuvintele grele, am stat de vorbă cu ai mei toată noaptea. Și i-am convins că ceea ce este între noi este real și că nu este nici pe departe o tragedie, dimpotrivă, este o bucurie, o fericire. Familia noastră, dintr-o dată, va mai avea doi membri, pe care și ei vor învăța să îi iubească la fel de intens precum îi iubesc eu.

Viitorul ne-a adus numai bune. Am avut noroc mare că am născut la final de clasa XI-a și am avut timp să îmi revin după naștere în vacanța de vară. Apoi, cu ajutorul lui și al părinților mei am terminat liceul, am luat BAC-ul cu 10, am intrat la Medicină Veterinară. Ne-am căsătorit când am împlinit 18 ani. Acum avem un băiețel de 9 ani, eu sunt medic veterinar, și ne iubim ca în prima zi. Suntem fericiți până la cer și înapoi. Și ne mai dorim un copil. Părinții mei, așa cum am prezis, îl consideră pe soțul meu ca pe fiul lor. Și povestesc cu drag cunoscuților lor cum am ajuns să fim împreună, li se pare cea mai frumoasă poveste de dragoste. Și asta este tot ce mă interesează. Multă lume ne judecă și acum și se uită la el ca la un pervers sau un violator, fără să știe că este unul dintre cei mai buni oameni din lume. Povestea noastră chiar este una de dragoste, nu este deloc o poveste tipică despre o adolescentă însărcinată. Eu am fost, da, mama adolescentă, dar maturitatea lui ne-a ajutat să fim părinți echilibrați cu un copil care acum este mândria familiei. Nu mi-a fost niciodată rușine de decizia mea.

Ce m-a determinat să îmi spun povestea? Pentru că eu cred că avem nevoie și de povești frumoase și povestea mea chiar este una frumoasă. Este o dovadă că oamenii buni au parte de lucruri bune. Că dragostea cucerește orice obstacol. Și că societatea te va judeca mereu și va arunca cu pietre, important este să îți construiești prorpiul tău zid din iubire și bunătate, din apropiați care te iubesc și zidul acela va opri orice piatră. Fericirea vine atunci când știi să o recunoști, să o păstrezi și să o menții. Iubiți-vă frumos! ❤️

Citește și: