Socrii ne cer să trăim ca pe vremea bunicilor: ne amenință că ne iau casa moștenită pentru că nu cultivăm legume și nu creștem animale

Socrii mei s-au mutat între timp în casa bătrânească aflată la 45 de km de oraș, unde se ocupă cu creșterea căprițelor, cultivarea legumelor, fructelor… Au chiar și o livadă de pomi fructiferi din care culeg roadele pentru a face gemuri și compoturi pentru nepoțelul lor.

Noi, în schimb, suntem puțin mai ocupați, suntem tineri, avem amândoi joburi solicitante, scăpăm la ora 16 sau 17, până ne întoarcem în traficul infernal din oraș se face deja ora 18 și dacă ne mai oprim și la cumpărături într-un hipermarket, vă puteți imagina…

Micul nostru colțișor de Rai a devenit coșmarul socrilor mei

Ajungem frânți de oboseală, copilul la fel pentru că este la grădiniță cu program prelungit și urmează să înceapă școala peste un an, așa că lucrurile se vor complica puțin. Numai că socrii nici nu ne cred atunci când spunem că suntem ocupați. Pentru soacra mea, femeia trebuie să fie gospodină, să aibă și job, bineînțeles, să nu-l cheltuie pe fiul ei prea mult și să pună bani în casă, că doar de aia i-a oferit-o, să aibă grijă de copil, de gospodărie…

Nu mică le-a fost mirarea socrilor mei atunci când au venit la noi în vizită și au văzut grădina goală. Avem o grădină frumoasă, suficient de mare încât să putem cultiva ceva, dar noi am preferat să punem gazon și câțiva pomi fructiferi. Nu avem timp să întreținem grădina și nici nu avem ajutor din partea altcuiva, așa că am decis de comun acord să organizăm o oază de relaxare, un mic foișor, un loc de joacă pentru copil, cu tobogan, leagăn și tot ce trebuie.

Și în rest am pus gazon pentru ca Andrei să meargă cu picioarele goale pe iarba proaspătă. Fructe și legume cumpărăm de la magazin sau de la săteni așa cum ne-au promis că o să ne dea, îndată ce se coc roșiile și castraveții în grădină, iar noi ne vedem de viață, care este și așa foarte agitată.

„Nu m-am gândit vreodată că o să am o noră atât de puturoasă”

Odată cu venirea soacrei în vizită, lucrurile s-au schimbat și chiar și relația dintre noi a avut de suferit. A fost îngrozită când a văzut că grădina ei, care se aștepta să fie plină de roșii, castraveți, ardei, vinete, ceapă verde, era o oază de verdeață.

„-Găini nu, un porc nu, o roșie nu, ce faceți voi aici? Pentru ce v-am dat casa asta?”, fost prima ei reacție atunci când i-am urat „Bun venit în noul nostru colțișor de Rai”.
„-Păi, mamă soacră, nu avem timp nici de porc, nici de găini, nici de roșii… Toate trebuie udate, trebuie hrănite”.
„-Nu m-am gândit vreodată că o să am o noră atât de puturoasă”.

Mă așteptam ca Alex să-mi ia partea și să îi spună mamei lui că amândoi am hotărât să urmăm acest stil de viață. În schimb el s-a fofârlit puțin și a zis: „Da mamă… Și eu aș fi vrut, știu ce spui, dar dacă nu se poate…”, lăsând-o să înțeleagă că este doar vina mea și alegerea mea.

„O roșie puteai să pui și tu și să crești două găini. Le puneai apă și mâncare dimineața și când te întorceai găseai măcar un ou”

„-Păi bine, măi Alex, cum a fost vorba? Nu am zis că o să stăm liniștiți și că avem joburi și trebuie să ne ocupăm și de copil?”
„-Da, dar mama are dreptate! O roșie puteai să pui și tu și să crești două găini. Le puneai apă și mâncare dimineața și când te întorceai găseai măcar un ou.”

M-am gândit că este ireal. Nu se poate să trăiesc eu așa ceva. Soțul meu nu mai este alături de mine după ce am luat această decizie amândoi.

„Poate că ar fi cazul să vă mutați înapoi la bloc în chirie dacă sunteți așa comozi”. A spus mama soacră în timp ce tata socrul tăcea chitic. „Hai mamă, te rog, mai dă-ne o șansă că o să vezi că de la anul poate o să fie altfel”.

„Nu Alex, nu o să fie altfel, o să fie așa cum am stabilit amândoi de acum înainte”, am spus eu. „Vezi?”, a spus Alex mamei arătând cu ochii spre mine. După care am servit prânzul, primind tot felul de replici și reproșuri inclusiv în legătură cu mâncarea.

„Ia uite, mai face și figuri acum, după ce că are totul de-a gata”

„Păi da, ai făcut ciorbă din găină de cumpărat, dacă tu nu ești în stare să crești” sau „roșiile astea nu au niciun gust, nici nu cred că te-ai sinchisit să te duci până la piață că nu ai timp”, ori chiar „ne trebuie creveți acum, de parcă cresc creveți în curte”.

În momentul acela nu am mai putut să suport și m-am ridicat de la masă. „Ia uite, mai face și figuri acum, după ce că are totul de-a gata”, a spus soacra. Eu m-am mai uitat o dată la Alex în speranța că îmi va lua partea, că se va întâmpla o minune, că îi va spune ceva mamei sale, dar nu!

Au șușotit ceva până când eu m-am îndepărtat și acum nici nu mai vorbește cu mine. Da, avem aproape o săptămână de când nu mai vorbim decât chestiile necesare, uzuale, legate de copil, de casă și eu simt că dacă nu facem ceva cât de curând, relația noastră o să piară de tot.

Am încercat bineînțeles avem o discuție serioasă la masă, dar acum și el este supărat pe mine, nu mai ieșim seara în grădină să ne plimbăm, să bem un pahar de vin amândoi, așa cum o făceam și sunt convinsă că intervenția mamei soacre ne-a distrus relația…