Am fost dată afară pentru că mi-am luat concediu să am grijă de copilul meu bolnav

Așa că acum 4 luni m-am văzut în situația de a-mi lua concediu de odihnă pentru a avea grijă de băiatul meu de 10 ani care a suferit un accident și și-a fracturat ambele picioare. Nici nu mai are importanță cum s-a întâmplat asta, a fost o traumă suficient de mare pentru toată familia, ca să nu o mai retrăiesc povestind-o. 

Lucram ca și casieriță și jobul meu implica prezența mea fizică, pentru că trebuia să încasez bani zilnic de la agenții de vânzări ai firmei, care plecau pe teren. Deci de lucrat de acasă nici nu putea fi vorba. Soțul meu este medic, așa că la el nici atât să lucreze de acasă. Vă imaginați că un copil cu ambele picioare în ghips, indiferent de vârsta pe care o are, nu poate să se descurce singur. Am reușit să îmi iau 2 săptămâni de concediu medical, care a fost aprobat de firmă. Apoi însă mi-au spus că trebuie să vin la birou, pentru că nu se poate fără prezența mea. Părinții mei și ai soțului nu mai sunt și nu avem niciun ajutor. Nu aveam la cine să apelez. Eram înnebunită de frustrare. Până la urmă medicul curant al copilului m-a ajutat cu încă un concediu medical de o lună, încadrând copilul la afecțiuni grave. Urmând să vedem cum s-au reparat fracturile copilului și dacă va putea să meargă. 

Din păcate nici după acea lună băiatul meu nu avea pe deplin refăcute fracturile, așa că a mai fost nevoie de încă două săptămâni de ghips. Am fost nevoită să îmi iau concediu de odihnă. Moment în care am primit pe email o înștiințare de la angajator prin care eram anunțată că mi se desface contractul de muncă. Se pare că exista un alineat în contractul meu de muncă prin care se specifica faptul că dacă lipsesc mai mult de 30 de zile lucrătoare, angajatorul are dreptul să facă asta, indiferent care sunt motivele absenței mele. Am fost șocată, mai întâi pentru lipsa de înțelegere și empatie a factorilor decizionali din firmă, dar și pentru că vestea mi s-a dat pe email, fără să mi se pună nimic, fără să mă întrebe nimic, fără să mi se ia pulsul să vadă măcar ce părere am, dacă putem cădea la un consesn. Mi-au tăiat, pur și simplu, capul cu ghilotina fără drept de apel. Soțul meu mi-a spus că e mai bine că s-a întâmplat așa, nu am ce să caut să mai lucrez într-un colectiv de oameni care gândesc și acționează așa. 

Eu însă sunt dezamăgită și tristă, în același timp. Oamenii cu care lucram zi de zi acolo erau de treabă și mediul de acolo îmi plăcea. Salariul era bun, programul la fel. Este atât de dureros să vezi că totul se rezumă numai la bani, la business, și nu se ia în considerare deloc factorul uman. Nu regret deciziile luate, copilul meu este și va fi mereu pe primul loc. Acum este bine, și-a revenit aproape complet, iar prezența mea lângă el, zi de zi, a mamei lui care l-a susținut fizic și psihic a fost factor important al vindecării. Însă am așa un gust amar de care nu reușesc să mai scap. Și sunt curioasă dacă voi ați trecut prin așa ceva.

Citește și:

• Când copilul tău este bolnav ai dreptul să îți iei concediu medical. Iată care sunt condițiile
• Zile libere 2022: când vor lua părinții și copiii minivacanțe
• O mamă este concediată pentru că atunci când lucra de acasă se auzeau copiii pe fundal