Întreaga aventură a fost atât de stupidă, dar când ești implicat nu este atât de simplu. Nu am ignorat intenționat semnalele de alarmă. Le-am ignorat pentru că voiam ca totul să meargă. Nu exista nimic bun în viața mea atunci. Nimic care să mă facă să fiu mândră de mine sau demnă să exist.
Mă duceam la muncă, veneam acasă, petreceam timpul cu câțiva prieteni și ... supraviețuiam. Eram deja obișnuită cu relații toxice și ieșeam dintr-una de 5 ani, de logodnă. Așa că atunci când un străin fascinant a devenit interesat de mine, am fost prinsă.
Era însurat, avea deja trei copii și era egoist. Atât de egoist. Însă cred că unele femei ca mine iubesc să iubească bărbați egoiști. E ca o provocare de a-i face să renunțe la acest egoism pentru noi. Să ne demonstrăm că ne iubește suficient pentru asta. Dar și eu am fost egoistă, pentru că am crezut că merită. Am crezut că fericirea mea merită toată minciuna și furișatul. Nu că fericirea mea de atunci era, de fapt, reală. Dar eram naivă și disperată să fiu iubită. Ca și alți oameni ”stricați”, stima mea de sine depinde de iubirea altcuiva. Dacă nimeni nu mă iubea, atunci nu contam. Mulți oameni simt așa, dar nu mulți recunosc. Trăim într-o societate care se uită de sus la femeile singure, dar care ne spune că nu ar trebui să ne pese atât de mult de căsătorie. Și totuși, ideea generală este că dacă nu ești într-un cuplu, nu prea exiști. Că ești defect.
Așa că aveam ideea asta că printr-o relație voi găsi dragostea și stima de sine. Și asta am făcut, nu am știu să spun nu speranței de iubire. Iar pe celalaltă parte a disperării după iubire este dependența de iubire toxică, când vorbim de relații extramaritale. Nu înțelegeam la acea vreme și nici la câțiva ani după ce totul s-a terminat, dar eram dependentă de suișurile și coborâșurile relației noastre disfuncționale.
Când m-a părăsit la 6 luni după ce ne-am mutat împreună pentru a-și începe o nouă viață, eram însărcinată și voiam să mor. Nu îmi imaginam că voi crește un copil singură. Mai rău, credeam că voi fi un părinte cumplit. Nu pentru că mă luptam cu cele mai simple activități zilnice sau cu relațiile cu oamenii, dar și pentru că credeam că îmi voi detesta copilul. Finalul unei relații întotdeauna reprezintă sfârșitul unui vis, al unui viitor pe care credeai și sperai să îl ai. În cazul meu, în acel moment, pierderea a fost devastatoare. Pentru multă vreme am crezut că va fi imposibil să îmi privesc copilul și să nu îl văd pe tatăl ei. Și credeam că o astfel de viață va fi îngrozitoare. Ca orice alte astfel de relații toxice despre care citești în romane. Că voi fi ca un personaj literar, cu inima frântă, torturată mental și emoțional de dragostea pierdută, incapabilă să trec mai departe.
Din fericire, nu mi-am detestat niciodată fiica și am descoperit repede că nu îmi va aminti de tatăl ei pentru totdeauna. Dar l-am detestat pe el pentru mult timp. Mai mult pentru că a reușit să își facă altă viață cu atâta ușurință, în timp ce viața mea era dată complet peste cap.
Fiica noastră a împlinit ieri 7 ani. Care pare o perioadă atât de lungă și m-a lovit mai puternic decât altă aniversare. Pentru că totul încă pare nou și mă întreb dacă nu aș fi fost în acea relație toxică, oare aș mai fi avut-o pe ea? Sunt atât de norocoasă. Vorbind cu fiica mea, mi-am dat seama că și eu celebrez 7 ani de când sunt mamă. Tatăl ei este foarte puțin prezent, o sună din când în când, apare de ziua ei câte o oră, plătește 200 de dolari pe lună. Și atât, ca un unchi. Deși locuiește la 30 de minute de noi. Asta mă deranja foarte mult. Credeam că îl pot shimba. A durat ceva vreme să îmi dau seama că nu pot. Apoi mi-am dat seama că nici nu vreau.
Eu și fiica mea avem o legătură atât de puternică și de frumoasă și cred că o cresc frumos singură. Profesorii ei spun că este inteligentă, creativă, cu un suflet bun. Este empatică și nu a fost niciodată încruntată sau supărată, mereu zâmbitoare și fericită. Iar părțile complicate ale vieții mele de mamă singură nu au legătură cu ea. Zilele mele rele nu au avut legătură cu ea ci cu mine și cu modul în care văd eu viața. Sunt atât de norocoasă să am un copil atât de bun. Și, ținând cont de viața mea complicată, sunt cu atât mai norocoasă că am o relație cu ea atât de echilibrată, mai ales că acum 7 ani nu îmi imaginam că voi fi o mamă singură. Oamenii din jurul meu îmi spuneau că nu voi cunoaște iubirea adevărată până nu voi avea copilul când eram gravidă. Și îi uram când îmi spuneau asta. Acum știu că așa este. Sunt norocoasă. Copilul meu m-a salvat. Acum dragostea și înțelegerea vin natural, ușor. Sunt o persoană mai echilibrată, mai bună, mai puțin egoistă. Acum știu că nu sunt perfectă și ador că nu sunt perfectă. Acum știu că nu am nevoie de nimeni să fiu eu însămi, să mă iubesc.
Pentru multă vreme am crezut că singurul lucru interesant despre mine era că am avut o relație cu un bărbat căsătorit care m-a părăsit și m-a lăsat gravidă. M-am simțit ca un gunoi și când și-a părăsit soția ca să fie cu mine, pentru că știam că e greșit, și când m-a părăsit să fie cu alta. Apoi mi-am dat seama că el este gunoiul, nu eu. Da, eu sunt femeia care s-a îndrăgostit de un bărbat căsătorit, când ar fi trebuit să fugă rupând pământul. Femeia care a avut o relație cu un bărbat căsătorit și a făcut un copil cu acesta. M-am simțit vinovată multă vreme. Dar fiica mea a împlinit 7 ani. Și am realizat că sunt altcineva acum. Sunt mama ei. Sunt femeia care crește un copil frumos. Sunt o femeie fericită. Ce am fost nu mă mai definește. Acum chiar și cele mai proaste zile ale mele sunt pline de râsete. Când sunt tristă, supărată, deprimată, mă uit la copila aceasta care mă face să zâmbesc. Nu este magie. Chiar dacă se simte ca asta. Este o alegere, mai degrabă. Alegerea de a fi mamă. De a iubi total și necondiționat. Este ca și cum ai aștepta ca lucrurile să fie mai bune și să realizezi dintr-o dată 7 ani mai târziu că lucrurile chiar sunt mai bune.
Text tradus și adaptat după I Had An Affair With A Married Man — Now Our Daughter Is de Shannon Ashley
Citește și:
- I-am spus soțului meu că poate să se culce cu alte femei
- I-am spus soțului meu că l-am înșelat și acum regret amarnic
- Scrisoare către soțul care m-a înșelat
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
Urmareste-ne pe Google News
