Confesiunea unei femei care s-a adresat unui consilier specializat în relații
O femeie căsătorită de 7 ani a cerut sfatul unui consilier specializat în relații, recunoscând în final că: „I-am spus soțului meu că l-am înșelat și acum regret amarnic”. Și-a început confesiunea prin a spune de ce a hotărât să-i spună soțului ei că l-a înșelat:
„Sunt căsătorită de șapte ani și acum aproximativ un an mi-am înșelat soțul. Întotdeauna noi am comunicat deschis. Mi-a luat o lună să îi spun ce am făcut. Deși cel cu care mi-am înșelat soțul m-a sfătuit să nu spun nimic, conștiința mea nu m-a lăsat să ascund adevărul, așa că i-am mărturisit totul soțului meu. Înainte, el mă avertizase despre intențiile celui cu care îl înșelasem.”
A vorbit despre reacția soțului ei și despre faptul că acesta i-a promis că o va ierta pentru infidelitate, punându-i o condiție: să-i dăruiască un copil.
„Când i-am spus era plecat cu afacerile sale, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să sune un membru al familiei și să spună cât de distrus era. Avea tot dreptul să fie supărat, iar când s-a întors acasă am hotărât să ne adresăm unui consilier marital. Acest demers nu a fost de ajutor. Mi-a spus că mă va ierta, dar în fiecare lună îmi amintește de ceea ce am făcut și ajungem să ne certăm. A mers atât de departe încât a lăsat slujba din străinătate spunând că vrea să se ocupe de căsnicia sa, dar tot ceea ce facem este să ne certăm. Mi-a spus că dacă i-aș dărui un copil ar ierta faptul că nu i-am fost fidelă, dar mie nu mi se pare că aceasta este soluția.”
Atitudinea soțului, comportamentele acestuia, au determinat-o să ajungă la concluzia că nu ar fi trebuit să-i spună adevărul acestuia:
„Acum regret amarnic faptul că am fost atât de sinceră cu el, întrucât după ce am vorbit îmi este foarte clar că nu face față situațiilor dificile. Nu mai locuiesc în aceeași casă cu el întrucât am fost furioasă, mi-am strâns lucrurile și m-am mutat la cineva din familie. A mers atât de departe încât a apelat la o prietenă, a petrecut cu ea o zi întreagă, iar când i-am spus să ieșim a zis că nu are timp.”
Văzând ceea ce se întâmplă, cea care și-a recunoscut infidelitatea a afirmat că se gândește să renunțe la căsnicie, precizând că nu mai poate trăi în tensiune și că nu își mai suportă deloc soțul:
„Mă gândesc serios să renunț la acest mariaj, deși el mi-a spus că mă va ierta, văd că până acum nu a făcut-o, nu mai suport să stau în acel mediu marcat de nefericire și de ostilitate. Am nevoie de romantism. Încet-încet, mi-am dorit ca soțul meu să nu mai atingă; nu îl mai văd așa cum îl vedeam odinioară.”
Părerea consilierului consultat
Primul lucru pe care l-a afirmat consilierul a fost acesta:
„Uneori în viață luăm decizii pe care ajungem să le regretăm întrucât consecințele lor sunt atât de copleșitoare, încât ni se pare că nu vom mai ajunge la liman. Prin urmare, te-ai adresat unui amic într-un moment de slăbiciune, deși soțul tău te avertizase să ai grijă. El a conștientizat că era posibil ca acel bărbat să aibă anumite motive și s-a dovedit că a avut dreptate. Probabil că acesta este motivul pentru care este acum atât de supărat și nu pare că vrea să treacă peste cele întâmplate.”
Consilierul a ținut să menționeze că nu i se poate pretinde soțului trădat să ierte atât de repede, că este nevoie de mai mult timp, de răbdare, astfel încât încrederea să se restabilească și rănile să se vindece:
„...Nu poți să îi ceri pur și simplu să ierte, să uite și să se comporte ca de obicei. Încrederea s-a dărâmat și este nevoie de timp și de eforturi pentru a fi restabilită. Faptul că soțul tău aduce mereu în discuție evenimentul arată că încă suferă și că nu a ajuns încă în punctul în care să ierte și să uite...”
De asemenea, expertul în relații a încercat să găsească o explicație și pentru demersul soțului de a petrece timp alături de o prietenă:
„Interesul aparent pentru prietenă poate fi o încercare de a-ți transmite că amândoi puteți să vă jucați. Ironia este că tu nu ai autoritatea morală de a-l avertiza în legătură cu posibila capcană cu care se poate confrunta în relația cu prietena sa.”
În ceea ce privește ideea soțului de a-i pretinde să aibă un copil pentru a putea să o ierte, consilierul afirmă că nu este deloc o opțiune potrivită în situația dată:
„Un copil nu este decât o soluție neinspirată, pe care cuplul o aduce în față în încercarea de a marca un scor. Nu este obligatoriu ca prezența unui copil să ducă la ștergerea acestei întâmplări regretabile. Un copil nu trebuie folosit niciodată drept un instrument de șantaj în negocierile unui cuplu.”
Referitor la gestul de a mărturisi ceea ce a făcut, sunt aduse argumente pro și contra:
„Așa că acum te întrebi dacă ai făcut un lucru bun mărturisind sau dacă nu cumva ar fi trebuit să te scutești de suferință tăinuind fapta. Cu siguranță, din acest punct de vedere, părerile sunt foarte diferite. Anumite persoane pot spune că ar fi trebuit să nu spui nimic. Acestea sunt adeptele următoarei viziuni: „Ceea ce nu știi nu te poate răni.” Altele, care îmbrățișează valorile morale, vor spune că ai procedat bine că ai mărturisit.”
După cele întâmplate, soția este sfătuită să aștepte pentru a vedea ce se întâmplă, cum va reacționa în final partenerul ei de viață, ținându-se cont de faptul că nu este obișnuit să gestioneze situații dificile:
„Faptul că tu ai optat să spui adevărul înseamnă că te-ai așteptat la o reacție din partea soțului tău, fără îndoială sperând ca totul va fi bine. Dar nu toată lumea poate să înfrunte adevărul când acesta este dezvăluit astfel și probabil că, din câte spui, soțul tău nu se descurcă în general bine în a gestiona situații dificile. Cum se descurcă în privința găsirii de soluții pentru rezolvarea de probleme și în managementul conflictelor? Preferă mai degrabă confruntările în locul concilierii?”
Ceea ce i se mai spune celei care și-a mărturisit infidelitatea este că plecatul de acasă nu este o soluție inspirată pentru rezolvarea situației:
„Dacă vrei într-adevăr să vă împăcați, crezi că faptul că ai plecat din casa voastră va fi de ajutor? Frustrarea ta este de înțeles, dar nu pierde din vedere faptul că indiscreția ta este cea care a provocat ruptura din mariajul vostru și este necesar să ai răbdare în procesul de restabilire a situației.”
În final este readusă în prim-plan o altă problemă cu care se confruntă femeia care s-a adresat unui consilier:
„Dacă, așa cum spui tu, ai pierdut intimitatea de care te bucurai odinioară în compania soțului tău, iar eforturile de redresare a lucrurilor cu ajutorul consilierii au eșuat, atunci este cazul să iei o decizie care să fie în interesul tău.”
Articolul reprezintă traducerea și adaptarea materialului disponibil pe site-ul jamaicaobserver.com
Sursă: jamaicaobserver.com
Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com