Colțulcu
activități

10 Jocuri pentru dezvoltarea atentiei

10 Jocuri pentru dezvoltarea atentiei

Alina Nedelcu - Redactor Senior

In calitate de mamici sau de educatoare, constatam adesea ca micutii nostri nu sunt suficient de atenti in momentele in care comunicam cu ei sau cand desfasoara o activitate. De aceea, incercam sa gasim diverse metode pentru a-i obisnui sa-si mentina atentia pentru cat mai mult timp, intrucat stim ca acest lucru le va fi deosebit de util cand vor incepe scoala. Expertii ne recomanda insa, daca vrem sa-i determinam pe copii sa acorde atentie nu numai anumitor lucruri/ persoane din jurul lor, ci si altor detalii semnificative, este suficient sa-i antrenam in asa-numitele "jocuri de atentie". Acestea, daca sunt desfasurate inca din primii ani de gradinita (incepand cu 2 ani si jumatate-3ani), ii vor ajuta sa-si imbunatateasca nu numai capacitatea de atentie, ci si pe cea de concentrare si de memorare. Astfel, copilul va invata sa cunoasca mai bine lumea in care traieste, dar si sa se cunoasca pe sine.

1. "Comanda trei!"

De cele mai multe ori, copilul are tendinta de a uita sa urmeze toate instructiunile pe care le primeste la un moment dat.
Pentru a-l obisnui sa fie atent la instructiunile respective, mai ales cele legate de rutina zilnica (cum ar fisa se dezbrace de pijama, sa-si ia hainele de casa si sa aduca in bucatarie paharul cu apa ce a stat in camera sa peste noapte), implica-l in urmatorul joc.
Practic, "Comanda trei" va fi o comasare a trei dintre activitatile zilnice pe care copilul trebuie sa le faca. Astfel, in loc sa-i spui: "Dezbraca-te de pijama, imbraca-te cu hainele de stat in casa si vino la bucatarie cu paharul din camera ta!", precizeaza doar: "Comanda trei!". Copilul va sti imediat ce are de facut si vor creste sansele sa parcurga toate etapele rutinei de dimineata, fara ca tu sa fii nevoita sa-i repeti mereu ce are de facut.
Poti folosi "Comanda trei!" pentru orice alte activitati de zi cu zi, determinandu-l pe copil (de la 3 ani in sus) sa fie ordonat si receptiv intreaga zi.

 

 

2."Da, mami!"

Prin intermediul acestui joc, micutul (de la 3 ani in sus) va invata sa fie atent la ceea ce se intampla in jurul sau.
Este ideal ca jocul sa se desfasoare in aer liber, intr-un spatiu cat mai larg si lipsit de "obstacole" (pietre, banci etc.). Pot exista si  mai multi participanti.
Copilul/ Copiii va trebui/ vor trebui sa alerge pe terenul de joaca si, atunci cand este strigat/ sunt strigati pe nume, sa se opreasca si sa strige : "Da, mami!". Cine va uita sa spuna "Da, mami!" va sta un tur.
De asemenea, in timp ce alearga,copilul/ copiii poate/ pot primi la un moment dat o instructiune. Spre exemplu,ii vei spune/ le vei spune sa se aseze pe iarba sau sa faca pasi de urias.El/ Ei  va trebui/vor trebui sa respecte  instructiunea primita si sa spuna din nou "Da, mami!"

 

 

3."Simon spune... pe dos!"

Daca pentru varianta originala a "Simon spune" copilul trebuia sa execute instructiunile primite, in cadrul acestui joc va trebui sa fie atent cand nu are voie sa faca nimic. Mai mult, comenzile formulate trebuie sa fie mai neobisnuite (de exemplu:"Scarpina-te in urechea stanga", "Imita o maimuta" etc.).
Explica-i micutului (de la 4 ani in sus) ca vei formula o comanda dar, atunci cand iti vei tine mainile in poala, el va trebui sa o indeplineasca, oricat de ciudata i se va parea. In schimb, daca nu iti vei tine mainile in poala, nu va trebui sa o execute.
Datorita jocului va invata treptat sa acorde mai multa importanta detaliilor si sa fie mai receptiv la ceea ce i se spune.

 

 

4. "Imita-ma cat poti de bine!"

Asezati-va fata in fata, stand cat mai confortabil.
Incepe sa executi diverse miscari, incercand sa-i distragi atentia copilului vorbindu-i in acelasi timp.
Scopul jocului este sa reuseasca sa te imite cat mai bine, facand abstractie de faptul ca tu vorbesti.
Jocul este recomandat copiilor de la 4 ani in sus, imbunatatindu-le nu numai capacitatea de atentie, ci si pe cea de concentrare.

 

 

5."Cat de atent poti fi?"

Pentru a va juca astfel veti avea nevoie de mai multe obiecte de prin casa si/sau din jurul casei, pe care le vei aseza pe o tavita.
Copiii (cel putin 2, cu varsta mai mare de 4 ani) vor trebui sa se uite, pentru un anumit timp, la obiectele de pe tava. Dupa ce s-a terminat acest ragaz, acopera obiectele cu un prosop sau cu un servet.
Spune-le copiilor sa deseneze/ scrie tu pentru ei obiectele/denumirea obiectelor de pe tavita, in ordinea in care sunt asezate acolo.Vezi cine va reusi sa identifice, in ordinea corecta, cele mai multe obiecte.
Nu numai ca participantii isi vor exersa capacitatea de atentie, ci si memoria vizuala.

 

 

6."Incearca sa reproduci ceea ce ai auzit!"

Invita-ti copilul (de la 3 ani in sus) sa asculte o poveste scurta si simpla. Ai grija ca, dupa fiecare pasaj semnificativ al povestii, sa opresti inregistrarea si sa-l rogi sa reproduca ceea ce a ascultat pana in acel moment. Observa cat de fidel poate reda ceea ce a auzit.
Daca iti dai seama ca micutul se descurca bine, poti opta pentru povesti mai complexe.
Implicandu-l in aceasta activitate il vei ajuta nu numai sa-si imbunatateasca atentia, ci si capacitatea de concentrare. Mai mult, este o buna ocazie pentru a-si imbogati vocabularul.

 

 

7.''Spune-mi ce lipseste!"

Jocul se poate adresa atat "piticilor" (incepand cu varsta de 3 ani), cat si celor mai maricei (de la 4 ani in sus).
Tot ce vei avea de facut este sa pui la dispozitia copilului mai multe obiecte. Pentru cei mai mici, insira 3-4 obiecte, intre care exista deosebiri clare. In schimb, pentru cei mai mari foloseste obiecte de aproximativ aceeasi dimensiune si forma.
Lasa-l sa le priveasca un anumit timp. Dupa aceea spune-i sa inchida ochii/ leaga-l la ochi, in timp ce tu vei lua un obiect din sir. Cand deschide ochii/ il dezlegi la ochi, roaga-l sa-ti spuna ce lipseste.

 

 

8."Rosu si negru"

Ascultand o inregistrare cu vocea ta, copilul (de la 4 ani in sus) isi va exersa nu numai atentia, ci si capacitatea de concentrare.
Alcatuieste o scurta poveste/ un text, in care sa apara frecvent cele doua culori ("rosu" si "negru") si inregistreaza-ti vocea.
Imparte o foaie de hartie in doua coloane. Una va fi marcata cu o bulina rosie, iar cealaltat cu o bulina neagra.
Spune-i copilului sa asculte inregistrarea si, cand aude cuvintele "rosu" si "negru" sa deseneze cate un punct/ o liniuta in coloanele corespunzatoare celor doua culori.

 

 

9."E rosu! E verde!"

Si acest joc, adecvat copiilor mai mari de 4 ani, le va stimula atentia si capacitatea de concentrare.
Activitatea se va desfasura in aer liber, intr-un spatiu cat mai larg. Mai multi copii se vor aseza intr-un loc stabilit dinainte, cu fata spre tine (vei sta la o distanta suficient de mare de ei). Cand le vei da startul, vor trebui sa alerge catre tine.
Cand te vor auzi spunand "E verde!", vor trebui sa vina alergand pana la tine.
In schimb, daca vor auzi "E rosu!", vor trebui sa se opreasca din alergare si sa ramana in pozitia respectiva pana cand li se va spune iar "E verde!".

 

 

10."Ce e diferit la mine?"

Iata un alt joc prin care atentia, memoria si capacitatea de concentrare a copilului (de la 3 ani in sus) vor fi stimulate.
Cere-i copilului sa te priveasca pentru cateva secunde, dupa care va trebui sa iasa din incapere sau sa se intoarca cu spatele. Intre timp, tu iti vei schimba ceva din aspectul exterior. Atunci cand copilul se va intoarce in camera sau cand se va intoarce cu fata la tine, intreaba-l ce s-a schimbat in infatisarea ta.
In cazul copiilor mai mici (cam de 3 ani si jumatate), schimbarile trebuie sa fie foarte evidente pentru a putea fi sesizate. In schimb, pentru cei mai maricei (de peste 4 ani), poti opta pentru schimbari mai greu de observat.
La un moment dat, schimbati rolurile: spune-i copilului sa-si modifice el infatisarea. Totul va fi si mai distractiv daca te vei preface ca nu observi toate schimbarile ori ca te incurci!

 

 

Surse:
http://www.atu.edu/research/ProfessionalDevelopmentGrants/06-07/JackiePaxton/Final_Report-Fun_Ways_to_Increase_Children_s_Attention_Span.pdf
http://www.education.com/reference/article/Ref_Paying_What_does/
http://meaningfulmama.com/2012/01/day-4-tip-of-day-yes-mommy.html
http://meaningfulmama.com/2013/07/teaching-kids-attentiveness-with-the-command-3-game.html
http://kelleyward.hubpages.com/hub/Focus-and-Self-Control-Life-Skills-For-Children
http://kingdomway.blogspot.ro/2008/05/attentiveness-activities-building.html
http://www.preparingthesoil.com/2011/09/13/teaching-attentiveness/
http://www.teachpreschool.org/2012/05/how-to-play-red-light-green-light/
Ruth& Steve Bennett, Inchide televizorul! 365 jocuri pentru copilul dumneavoastra in locul privitului la televizor, Editura Hiparion&Alexandra, 1998.

Surse poze:
http://www.holidayshelper.com/wp-content/uploads/2015/03/earth-day-tray-400x400-400x400.jpg

 

Articolul urmator
Idei de activități pentru acasă și pentru afară potrivite pentru vacanța de primăvară
Idei de activități pentru acasă și pentru afară potrivite pentru vacanța de primăvară

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Îmbunătățirea atenției și memoriei la copil: tot ce trebuie să știi
    Îmbunătățirea atenției și memoriei la copil: tot ce trebuie să știi

    Creierul copiilor trece prin numeroase transformări pe măsură ce se dezvoltă. Aceste transformări permit și îmbunătățirea abilităților cognitive, inclusiv a capacității de...

    10 jocuri de inteligență pentru copii care îi vor dezvolta creierul
    10 jocuri de inteligență pentru copii care îi vor dezvolta creierul

    În primii 7 ani de viață, creierul este ca un burete care absoarbe informațiile din jur, fiind în etapa de formare. În această perioadă (dar nu numai) este vital ca...

    Audiobook-urile pot influența negativ dezvoltarea cognitivă a copilului? Ce spun studiile
    Audiobook-urile pot influența negativ dezvoltarea cognitivă a copilului? Ce spun studiile

    Știm deja că cititul poveștilor are numeroase beneficii pentru dezvoltarea creierului. Ce se întâmplă, însă, în cazul cărților audio? Au același efect ca și...

    Video: o mamă intră într-o o sală de jocuri de noroc și își lasă fetița în căruciorul care este luat de vânt
    Video: o mamă intră într-o o sală de jocuri de noroc și își lasă fetița în căruciorul care este luat de vânt

    Un video a devenit viral și a ajuns în tenția autorităților după ce a surprins o mamă care lasă în fața unei săli de jocuri de noroc din Bacău un cărucior cu un copil...

    Întârziere în dezvoltarea copilului: tipuri, simptome și metode de tratament
    Întârziere în dezvoltarea copilului: tipuri, simptome și metode de tratament

    Atunci când un copil suferă de întârziere în dezvoltare, apar multe provocări cu care el și familia sa trebuie să se descurce. Află mai multe despre cauzele,...

    Un viitor tată și-a adus consola de jocuri la spital, pentru a nu se plictisi cât soția era în travaliu
    Un viitor tată și-a adus consola de jocuri la spital, pentru a nu se plictisi cât soția era în travaliu

    Cei care sunt pasionați de jocurile video se desprind cu greu de pasiunea lor. În unele cazuri, sunt atât de captivați de aceste jocuri încât găsesc mereu o...

    Dependența de jocuri de noroc face victime în rândul puștilor! Asociația Salvați copiii trage un semnal de alarmă! Statisticile sunt îngrijorătoare!
    Dependența de jocuri de noroc face victime în rândul puștilor! Asociația Salvați copiii trage un semnal de alarmă! Statisticile sunt îngrijorătoare!

    Jocurile de noroc fac victime în rândul copiilor și adolescenților care sunt atrași de mirajul câștigului rapid. Cifrele sunt îngrijorătoare, iar părinții de...

    Dezvoltarea emoțională în copilărie pe înțelesul tuturor
    Dezvoltarea emoțională în copilărie pe înțelesul tuturor

    Încă din fragedă pruncie, emoțiile își fac apariția cu primul zâmbet pe care bebelușul îl oferă mamei sau tatălui și continuă în toată perioada...

    © 2024 Qbebe