Respiratia bebelusului - ce este normal
Nou-nascutii respira in reprize cu rasuflari care devin in mod progresiv mai rapide si mai profunde apoi mai lente si mai superficiale. Aceasta este denumita respiratie periodica si reprezinta un fenomen normal datorat sistemului respirator imatur al bebelusului la momentul nasterii ce trebuie sa se adapteze schimbarii dramatice a mediului (de la lichidul intrauterin la aer). Isi poate opri respiratia pana la cinci secunde si chiar mai mult pentru a reincepe cu respiratii profunde din nou. Acest lucru este normal si se va transforma intr-un tipar mai matur de respiratie, cu oftaturi ocazionale, dupa primele luni de viata. Bebelusii respira oricum mai rapid decat copiii mari sau adultii, de 40 ori pe minut, scazand chiar la 20 de respiratii pe minut cand dorm si intrebuinteaza diafragma (muschiul mare de sub plamani) pentru a respira.
Daca vreti totusi sa va asigurati ca totul decurge normal in ce priveste respiratia sa, exista trei modalitati de verificare:
- ascultati: puneti urechea langa gura si nasul copilului si ascultati sunetele pe care le produce
- priviti: aplecati-va incat ochii sa se afle la acelasi nivel cu pieptul copilului si urmariti miscarile de sus-jos in timpul respiratiei
- simtiti: asezati obrazul langa gura si nasul bebelusului si simtiti inspiratiile si expiratiile sale pe piele
Puteti observa si urmatoarele caracteristici in cazul respiratiei bebelusului:
- variabilitate - seamana cu cea a unui adult, mai inceata cand este relaxat si mai rapida cand este agitat
- viteza: cand un bebelus este treaz poate efectua peste 60 respiratii pe minut - in special dupa un episod de plans (mai rapida decat la adulti dar este normala)
- pauze: pot dura intre 5-10 secunde si sunt normale pentru nou-nascuti
- zgomote: toate sforaielile si mormaielile se aud din cauza ca au o respiratie nazala. Problemele apar cand ceva blocheaza cailea nazale si pot opta pentru respiratia pe gura. Prin urmare laptele uscat sau mucusul din nari trebuie curatat periodic (cu pompa nazala) pentru ca nu au capacitatea a a-si curate singuri nasul si pot produce un suierat, stranut sau chiar sforait
Respiratia bebelusului - cand trebuie sa ne ingrijoram
Urmatoarele simptome ne indica in general faptul ca trebuie sa apelam la un medic deoarece bebelusul are intr-adevar o problema de sanatate:
- respiratie rapida sau neregulata: mai rapida de 60 respiratii pe minut. Un bebelus supraincalzit sau suparat si care plange poate respira mai repede, dar ritmul va scadea odata cu normalizarea conditiilor cauzatoare. In cazul in care respiratia se opreste mai mult de 10 secunde este vorba despre apnee, o afectiune serioasa
- nari care falfaie: un bebelus care are probleme cu inspirarea de suficient aer va prezenta nari care se largesc cu fiecare respiratie
- un alt semn de dificultate la respiratie este retractarea coastelor in interior, sub stern sau deasupra claviculei
- sforaitul este un sunet emis de bebelusi cand intampina probleme in respiratie deoarece incearca sa pastreze aerul in plamani pentru a creste nivelul de oxigen. Poate semana cu un geamat sau oftat la expiratie
- colorarea albastruie a pielii denumita si cianoza poate reprezenta un semn ca bebelusul nu primeste suficient oxigen. Este normal ca bebelusii sa aiba uneori mainile si picioarele albastrui drept raspuns la modificarile de temperatura, dar daca apare o portiune triunghiulara albastruie pe si in jurul fruntii, nasului si gurii inseamna ca sangele nu primeste suficient oxigen de la plamani (trebuie sa urmariti in special buzele si regiunile intens vascularizate).
- tusea poate aparea ocazional sau chiar inecarea cand un bebelus inghite lapte prea repede. In cazul in care tusea sau inecarea persista, indica o problema respiratorie sau digestiva care trebuie examinata. O tuse stridenta (ascutita) sau latratoare sunt simptome extrem de grave care necesita interventie medicala (crup, infectie a laringelui, traheei sau a bronhiilor).
Uneori detresa respiratorie (problemele cu respiratia) este insotita si de un apetit scazut, de letargie (mai ales daca are o problema pulmonara) sau febra (cand este vorba de o infectie). Daca apare un sunet asemenea unui suierat poate fi vorba de un blocaj al narilor care sunt extrem de mici, iar daca este vorba de un sunet aspru, ragusit poate fi vorba de un blocaj al traheei denumit traheimalacie (tesutul traheei este moale si flexibil si produce zgomot la respiratie). Cand se aude un suierat poate fi un blocaj in bronhiole (mici cai respiratorii care vin din bronhii) si poate indica bronsiolita sau astm. Daca respiratia este rapida si ingreunata poate fi vorba de pneumonie deoarece exista lichid in alveole (cele mai mici cai respiratorii) din cauza unui microb sau virus. Aceasta este insotita adesea si de tuse persistenta si de sunete asemenea unor trosnituri denumite raluri si chiar de cianoza.
Respiratia bebelusului - sindromul mortii subite
Cea mai mare problema care cauzeaza ingrijorare parintilor este sindromul mortii subite care desi apare rar (mai putin de 1 copil din 1000 este afectat) determina o monitorizare adeseori exagerata a respiratiei copiilor. Desi cauzele aparitiei acestuia nu sunt pe deplin cunoscute, exista cateva sfaturi pe care este bine sa le urmati. Astfel, pentru a reduce riscul aparitiei puteti sa culcati bebelusul in aceeasi camera cu voi, cel putin pana la 6 luni (dupa 1 an riscul de SMS dispare complet) si asezati-l pe spate si nu pe burta in timpul somnului. De asemenea, nu fumati in preajma copilui, folositi o saltea noua pentru fiecare copil (saltelele vechi emana niste gaze care pot dauna) si nu folositi perne/paturi in patutul bebelusului. Este recomandat de asemenea sa alaptati bebelusul cat mai mult si sa mentineti o temperatura in camera mai degraba racoroasa (se pare ca ajuta). In cazul in care optati pentru o suzeta, asigurati-va ca respecta standardele de siguranta si nu poate fi inghitita. Monitoarele pentru copii cum sunt interfoanele conduc cel mai des la o ingrijorare suplimentara si nu ajuta in vreun fel concret in prevenirea aparitiei sindromului. Daca aveti posibilitatea, puteti urma chiar cursuri de prim ajutor pentru a putea efectua resuscitarea bebelusului in caz de nevoie.
Surse:
www.webmd.com; www.babycentre.co.uk; www.whattoexpect.com; www.babies.co.uk; www.lpch.org/