Diplazia de șold – simptome și cauze
Șoldurile susțin greutatea corpului în timp ce stai în picioare, mergi, te ghemuiești sau urci scările; din acest motiv o problemă precum displazia de șold poate să dispună de un impact major asupra vieții tale. Această articulație importantă este formată dintr-o bilă (vârful osului femural) care intră într-un soclu (pelvisul). Bila se rotește ușor în soclu pentru a efectua sarcini zilnice, cu excepția situației în care te naști cu o afecțiune relativ comună, cunoscută drept displazie de șold (cele mai multe cazuri apar încă de la naștere-displazie de șold congenitală); poate varia de la ușoară (articulații laxe) la severă (dislocare completă). Medicul chirurg ortoped Dr.Scott Rosenfeld susține că “displazia de șold este în esență un spectru de probleme asociate modului în care șoldul se dezvoltă. Apare de obicei când soclul este prea îngust pentru bilă, ceea ce conduce la instabilitatea șoldurilor. Este cea mai comună anomalie musculo-scheletală a oaselor și articulațiilor.” Cu alte cuvinte, bila nu se potrivește în soclu, determinând articulația să se modeleze incorect pe măsură ce cartilajul moale al bebelușului se durifică devenind os. Din punct de vedere statistic, 1 din fiecare 100 bebeluși sunt tratați de ea, în vreme ce 1 din 500 bebeluși au șoldurile complet dislocate la naștere; nu cauzează însă durere, iar diagnosticul și tratamentul survin timpuriu, prevenind alte probleme de sănătate.
Dacă displazia de șold nu este identificată în timpul examinării medicale a pediatrului, poate fi mai dificil de diagnosticat ulterior. Nu este dureroasă și nu are simptome evidente, însă părinții pot observa un picior mai lung decât celălalt sau un mers clătinat (pentru ambele șolduri dislocate) sau un șold mai puțin flexibil. Alte simptome includ: pocnitul șoldului, cute fesiere asimetrice și inflexibilitate la nivelul șoldurilor.
Deși nu au fost identificate cauze concrete pentru displazia de șold la bebeluși, este asociată cu 5 factori majori de risc: sexul feminin (fetițele reacționează mai mult la hormonul relaxină din sarcină, care slăbește ligamentele și relaxează mușchii; 80% dintre cazuri sunt de sex feminin), oligohidramnios (nivel redus de lichid amniotic – mișcarea este restricționată în mediul intrauterin), bebeluș mare, prezentație pelviană (un bebeluș care vine pe lume cu fesele sau picioarele în față), istoric familial de displazie de șold (riscul de predispoziție este de 12 ori mai mare), primul copil din familie (uterul mamei este mai îngust la prima sarcină, restricționând mișcările fetale; 6 din 10 cazuri de displazie apar la primii copii). Dintre acești factori cei mai importanți sunt prezentația pelviană și istoricul familial; de asemenea, problema este mai comună în șoldul stâng. Bebelușii mai pot să dezvolte displazie și după ce vin pe lume, în special dacă au picioarele în poziție dreaptă în timpul înfășării, o poziție care slăbește articulațiile șoldurilor și manipulează cartilajul moale.
Diagnostic și tratament pentru displazia de șold
Fiecare nou-născut în decurs de 72 de ore de la naștere este testat pentru instabilitate la nivelul șoldului printr-o serie de manevre (va mișca picioarele bebelușului în diverse poziții); medicul va simți când bila iese și intră în soclu. Dacă medicul suspectează o displazie de șold, va recomanda o ecografie în primele 3 luni de la naștere. Examinările fizice nu sunt 100% eficiente, dar rezultatele pot depinde în mare măsură de gradul de relaxare al bebelușului. Sunt situații în care medicul nu poate depista o dislocare superficială, motiv pentru care uneori se impugn testări suplimentare cu ecograf. Astfel, pentru simptome apărute mai târziu în viață, pot fi recomandate teste imagistice; RMN oferă informații legate de gradul de afectare al cartilajului, iar radiografia poate depista gradul displaziei.
Tratamentul depinde de vârsta bebelușului și de gravitatea simptomelor. În situația unui șold instabil, tratamentul standard constă într-un ham Palvlik, care este purtat până la vârsta de 4-6 săptămâni, care are o eficacitate între 60-90%. Acesta este similar unui suspensor și modelează bila în soclul șoldului, susținându-l într-o poziție normală, extrem de important deoarece cartilajul moale al bebelușului se transformă în os. După 6 săptămâni, bebelușul este reevaluat cu o ecografie, iar dacă evoluează normal, se elimină treptat folosirea sa. Dacă șoldul pare în continuare dislocate, hamul va fi purtat mai mult și uneori bebelușul va avea nevoie de intervenție chirurgicală. În cazul copiilor cu vârsta 6 săptămâni-1 an displazia de șold se tratează de obicei cu o procedură de reducere închisă minim invazivă; bebelușul este anesteziat, iar medicul va poziționa șoldul corect în soclu. După intervenție copilul va purta un material gipsat timp de câteva luni pentru a menține poziția; teste imagistice vor confirma reușita procedurii. Copiii mai mari de 12 luni vor avea nevoie de o intervenție denumită reducere deschisă; aceasta se mai poate recomanda dacă reducerea închisă nu a avut succes sau dacă displazia de șold este severă. Aceasta presupune ca în cazul unui copil aflat sub anestezie generală medicul să efectueze o incizie pentru a repoziționa soclul șoldului și pentru a repara ligamentele. După operație va fi de asemenea necesară purtarea unui material gipsat în scop de imobilizare.
Displazia de șold netratată nu cauzează întotdeauna complicații. Însă deoarece șoldul nu se dezvoltă corect, copilul poate să se confrunte cu un picior flasc sau de lungime inegală. Adolescenții pot să experimenteze disconfort, în vreme ce adulții pot să dezvolte rupturi labrale sau osteoartrită (o cauză comună pentru artrita de șold la femeile tinere).
Surse: www.parents.com, www.webmd.com,www.nhs.uk
Urmareste-ne pe Google News
