Ce sunt cojile în cap la bebeluși
În cazul în care ai observat petice de piele uscată, sub formă de fulgi sau solzi pe capul bebelușului poate fi vorba despre coji în cap. Nu trebuie însă să te îngrijorezi deoarece constituie o afecțiune relativ inofensivă, iar restabilirea aspectului moale și catifelat al pielii este mai simplu de realizat decât crezi.
Dermatita seboreică infantilă sau crustele de lapte reprezintă o problemă de tip iritativ extrem de comună pentru bebeluși, afectând un procent de până la 70% dintre copii și instalându-se în preajma vârstei de 3 săptămâni de la naștere, susține medicul Vikash Oza, director de dermatologie pediatrică din New York. Se prezintă sub forma unei iritații de culoare gălbuie, care are un aspect gras, de fulgi sau solzi și apare de obicei pe vârful scalpului bebelușului, însă uneori poate să se afle și în spatele urechilor acestuia, pe sprâncene și frunte și chiar pe partea superioară a torsului. Un alt simptom de urmărit (pentru cazurile moderate-severe) este un miros ușor uleios, care este normal și apare din acumularea de sebum la nivelul scalpului. Dacă mirosul se aseamănă mai degrabă cu pâinea veche, probabil este vorba despre candidoză, un indiciu că dermatita a evoluat într-o infecție fungică și necesită tratament specializat.
Deoarece cojile în cap reprezintă un tip de iritație, o mulțime de părinți se întreabă dacă este însoțită de mâncărime. Cazurile ușoare spre moderate nu provoacă nici durere și nici mâncărime, însă cele grave (la bebelușii cu vârsta 3-5 luni) pot să facă acest lucru, putând apărea chiar și pierderea părului (se va restabili odată ce iritația dispare).
Citește și: Dermatita seboreica la bebelusi - cauze, simptome si tratament
Cauze pentru coji în cap la bebeluși
Nu se cunoaște motivația precisă a cojilor în cap la bebeluși, însă dermatologii sunt de părere că hormonii mamei joacă un rol în instalarea acestei probleme de piele. Medicul Vikash Oza, director de dermatologie pediatrică din New York, este de părere că hormonii pot fi transmiși bebelușului prin placentă înainte de naștere sau prin laptele matern după naștere, ceea ce poate reprezenta un factor în apariția timpurie a crustelor de lapte. Nu este vorba nici de greșeala părinților în îngrijirea copilului și nici de o igienă defectuoasă. Chiar dacă bebelușul este curățat și spălat în fiecare seară, tot poate să dezvolte coji în cap ca urmare a hormonilor reziduali ai mamei care determină glandele sebacee să secrete mai mult ulei, subliniază medicul Karen Mackler, profesor clinic asistent în departamentul de medicină din Colegiul Albert Einstein de Medicină din New York. Iar când scalpul produce prea mult ulei, captează mici coji de piele și le împiedică să cadă în mod natural, conducând la acele petice gălbui. Iritația unei ciuperci care se dezvoltă în sebum (substanța produsă de glande) denumită malassezia care crește alături de bacterii este de asemenea considerată cauză. Alți factori care pot contribui: temperaturi extreme, piele uleioasă, probleme cu sistemul imunitar, stres și alte probleme preexistente alte pielii cresc gradul de predispoziție al copilului.Cojile în cap la bebeluși nu sunt contagioase, prin urmare nu pot fi transmise de la un bebeluș la altul, dar nici nu pot fi prevenite. Pur și simplu fac parte dintr-o dezvoltare normală. Durata pentru care vor persista depinde de mai mulți factori (în general dispar după primul an de viață): gravitatea afecțiunii, modul în care este curățat scalpul și gradul de iritație al scalpului.
Tratament pentru coji în cap la bebeluși
Deși nu ai crede acest lucru, cazurile cele mai grave pot fi tratate acasă fără vreo medicație aparte. Iată câteva remedii sigure:
- șampon de bebeluși - cazurile ușoare de coji în cap la bebeluși pot fi eliminate cu folosirea șamponului de bebeluș, urmând a peria cu delicatețe scalpul bebelușului cu o perie specială (moale, care masează ușor scalpul copilului și îndepărtează fulgii și solzii de pe piele). Este indicat să speli cu șampon zilnic și să te asiguri că îl clătești bine.
- șampon special pentru dermatită seboreică - în cazul în care șamponul de bebeluși nu face față, poți încerca unul dintre variantele de șampoane speciale pentru bebeluși disponibile pe piață. Este de ajutor un produs care conține acid beta-hidroxi și acid salicilic pentru a exfolia peticele de piele și un agent antifungic pentru a preveni agravarea
- ulei de măsline (sau de migdale) - apelează la acesta pentru a conferi o barieră hidratantă pentru scalpul bebelușului. Nu doar înmoaie fulgii de pe piele, făcându-i mai ușor de periat, dar și calmează pielea și reduce inflamația. Sunt suficiente câteva picături de ulei pe capul copilului lăsate 15 minute să acționeze și masează cu degetele sau cu peria specială pentru cruste. Clătește uleiul cu un șampon delicat de bebeluș și perie din nou, uscând bine scalpul. Nu lăsa uleiul peste noapte pe scalpul copilului deoarece poate înfunda glandele sebacee și poate agrava afecțiunea.
- ulei de cocos - uleiul de cocos funcționează la fel ca uleiul de măsline, cu excepția faptului că miroase foarte bine. În plus, sunt dovezi că cel virgin este mai eficient pentru bariera pielii comparativ cu alte uleiuri. Aplică-l la fel ca și pe cel de măsline: masează delicat, apoi clătește cu șampon și apă.
După ce pielea și-a revenit, poți controla seboreea prin șamponare de două ori pe săptămână. Atunci când încerci să tratezi cojile bebelușului din cap reține că pielea acestuia este extrem de sensibilă, prin urmare evită să folosești chimicale dure sau potențial toxice. Nu este niciodată indicat să aplici oțet de mere nediluat, peroxid de hidrogen sau uleiuri esențiale. Deși pot fi privite drept remedii de casă pentru o gamă largă de afecțiuni ale pielii, se dovedesc deseori prea puternice pentru pielea bebelușului și pot cauza iritație. Cere în primul rând sfatul medicului pediatru și apoi aplică acest tip de produs. Același sfat este valabil și pentru cremele antifungice sau șampoanele antimătreață (medicul poate recomanda un produs antifungic cu 2% ketoconazol).
Trebuie să mergi cu bebelușul la medic dacă afecțiunea este gravă, este însoțită de sângerare sau se răspândește și pe alte zone din corp. Medicul poate sugera un șampon special sau o cremă cu cortizon pentru scalp inflamat, respectiv medicație topică antifungică pentru o infecție cu candida.
Surse: www.thebump.com; www.babycenter.com; http://m.kidshealth.org/