- Șireturile menite să strângă anumite articole vestimentare
- Șireturile de la încălțăminte, panglicile și alte accesorii ce atârnă, similare șireturilor
- Franjurile, tivurile sau ațele ce nu sunt bine prinse
- Fermoarele, capsele
- Fundele, florile aplicate, agățătorile hainelor
- Pliurile, pliseurile, tul-urile, broderiile sau volănașele ce sunt situate în zona gâtului bebelușului
- Nasturii, mărgelele, pietricelele, paietele
- Elasticele ce sunt folosite pentru o mai bună fixare a unor piese vestimentare
- Oricare accesorii confecționate din materiale sintetice
- Glugile de la hanorace sau de la articolele vestimentare pentru somn
Șireturile menite să strângă anumite articole vestimentare
Aceste accesorii vestimentare pot fi cu atât mai periculoase pentru bebeluși, cu cât sunt situate în zona gâtului. Cel mai frecvent acestea se află pe jachete, hanorace, unele puloverașe, cămășuțe, salopete. De aceea, experții recomandă să evităm, pe cât posibil, să achiziționăm haine cu asemenea articole șireturi, iar dacă se întâmplă să facem așa, să ne străduim să găsim soluții pentru a le îndepărta acasă.Pericolul cel mai mare al acestor tipuri de șireturi este că se pot agăța, de pildă, de marginile de la pătuțul bebelușului, de anumite echipamente din locurile de joacă sau chiar de garduri și pot duce la strangulare.
În același timp, trebuie să știm că și dacă aceste șireturi nu sunt plasate în zona gâtului, ci în zone mai joase ale corpului (precum în zona taliei), tot pot pune în pericol siguranța bebelușilor. Spre exemplu, ele se pot prinde de ușa de la mașină, de cea de la mijloacele de transport sau de alte obiecte aflate în mișcare.
Pentru a elimina riscurile aduse de astfel de șireturi, stă în puterea noastră să luăm următoarele măsuri:
• Să nu cumpărăm articole vestimentare ce conțin șireturi în zona gâtului/capului
• Dacă șireturile sunt așezate în zone mai joase, trebuie să fim foarte atenți la următoarele detalii: când articolul de îmbrăcăminte respectiv este la lățimea sa maximă, șireturile nu ar trebui să atârne mai mult de 4,5-5 cm. În plus, acestea nu ar trebui să aibă la capete și alte accesorii (precum ciucuri, mărgele etc.) și ar trebui să poată fi foarte bine fixate, astfel încât să nu poată fi trase și scoase afară de către bebeluș.
Șireturile de la încălțăminte, panglicile și alte accesorii ce atârnă, similare șireturilor
Și aceste accesorii pot fi foarte periculoase pentru bebeluș, în contextul în care pot crește riscul de strangulare. O soluție mult mai sigură este să alegem articole vestimentare care să se prindă cu sistemul de prindere „arici" . Totodată, bebelușii nu ar trebui sub nicio formă să aibă acces la ele fără ca noi să-i supraveghem cu mare atenție.
Franjurile, tivurile sau ațele ce nu sunt bine prinse
Inclusiv acestea sunt riscante pentru un bebeluși, în condițiile în care se pot înfășura în jurul degetelor sau membrelor și pot afecta circulația sângelui. Verifică permanent starea lor și nu-ți lăsa bebelușul nesupravegheat când poartă haine dotate cu astfel de accesorii!
Fermoarele, capsele
Oricare dintre aceste accesorii vestimentare, deși sunt la modă și comode, pot fi periculoase pentru bebeluș. Spre exemplu, micuții își pot prinde pielea în ele sau, dacă acestea se desfac accidental, pot fi înghițite (mai ales dacă unui fermoar i se desface capătul).
De asemenea, dacă stau prea mult la lumina soarelui sau în apropierea unei surse de căldură, metalul din care sunt confecționate se va încinge și poate să-l ardă pe bebeluș. Acesta este motivul pentru care este bine să ocoliți cât mai mult hainele ce sunt însoțite de acest tip de accesorii.
Fundele, florile aplicate, agățătorile hainelor
Când ai un bebeluș, este ideal ca aceste accesorii să fie evitate cât mai mult. Iar dacă totuși ții neapărat să le pui pe hăinuțele acestuia, ai grijă ca acestea să fie situate cât mai departe de zona capului (pentru a nu ajune în gură) și să fie prinse cât mai bine de material. Verifică-le periodic pentru a te asigura pe deplin de acest lucru.
Pliurile, pliseurile, tul-urile, broderiile sau volănașele ce sunt situate în zona gâtului bebelușului
Dacă suntem mămici de fetițe putem fi adesea tentate să alegem astfel de accesorii. În schimb, specialiștii ne sfătuiesc să le limităm cât mai mult când bebelușul are sub 12 luni. Există riscul ca materialele din care sunt confecționate aceste accesorii vestimentare să ducă la apariția unor iritații pe pielea sensibilă.
Nasturii, mărgelele, pietricelele, paietele
Oricare dintre acestea reprezintă riscul să fie înghițite de către bebeluș, ceea ce poate duce la sufocare.
Chiar dacă îți plac astfel de accesorii, pune pe primul plan siguranța copilului tău și alege haine cât mai simple, cu cât mai puține aplicații. Desigur, acestea sunt mai periculoase când sunt situate în zona gâtului sau a capului (de pildă, bentițele cu aplicații pentru fetițe), dar și dacă sunt situate în zone mai joase ale corpului nu sunt sigure, în condițiile în care se pot desprinde oricând și pot ajunge în gurița bebelușului.
Iar dacă totuși se întâmplă ca bebelușul să poarte la un moment dat haine cu aceste aplicații, asigură-te că acestea stau foarte bine fixate de materiale și fii mereu în preajma lui.
Elasticele ce sunt folosite pentru o mai bună fixare a unor piese vestimentare
Acestea sunt și ele periculoase pentru bebeluși, întrucât pot provoca iritații cutanate sau pot afecta circulația normală a sângelui. Străduiți-vă să optați cât mai puțin pentru ele!
Oricare accesorii confecționate din materiale sintetice
De multe ori specialiștii au avertizat asupra următorului lucru: bebelușii nu ar trebui să poarte haine din materiale sintetice, bazate pe multe substanțe chimice. Nu numai că acestea pot provoca iritații ale pielii, dar nu îl vor proteja pe bebeluș de flăcări.
Cel mai bine este să alegeți materiale special concepute pentru a face față focului și care să permite pielii să respire. Optați deci pentru materiale cât mai naturale!
Citește și: Hainutele copilului: materiale de care trebuie sa te feresti
Glugile de la hanorace sau de la articolele vestimentare pentru somn
Experții din întreaga lume sunt de părere că acestea pot fi foarte periculoase pentru bebelușii mai mici de 9-12 luni dacă nu au mărimea potrivită și ajung, în timpul somnului, prea aproape de fețișoarele acestora. Dacă se întâmplă așa, există posibilitatea ca micuții să se sufoce. De altfel, la nivel global, s-au raportat cazuri de moarte subită a sugarului din cauza unor asemenea accesorii vestimentare.
Ocoliți cât mai mult orice accesorii care să fie prea aproape de fața bebelușului, cu atât mai mult în timpul somnului!
Citește și: Alege hainutele potrivite pentru confortul bebelusului tau in fiecare anotimp
Voi știați până acum că accesoriile vestimentare menționate mai sus pot fi periculoase pentru bebeluși?
Surse:
www.babycenter.com ; www.livestrong.com; www.onsafety.cpsc.gov;www.oureverydaylife.com; www.sleep.org