10 moduri prin care să crești inteligența bebelușului

10 moduri prin care să crești inteligența bebelușului

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Să avem un copil care să fie nu numai sănătos, ci și inteligent, este visul oricăreia dintre noi. Din fericire, așa cum vom vedea și prin intermediul articolului de mai jos, și noi putem participa în mod activ în procesul de stimulare al inteligenței copilului nostru. Important este să începem încă din primele zile din viață, urmărind acele „perioade critice", ce sunt de fapt temelia dezvoltării cognitive a micuțului nostru. Inspirați-vă din următoarele sfaturi și vedeți ce puteți face pentru a crește inteligența bebelușului vostru, asigurându-i totodată o dezvoltare optimă din toate punctele de vedere.

Vorbește-i cât mai mult bebelușului

Întrucât se spune că bebelușul are capacitatea de a înțelege un „limbaj al semnelor" cu mult înainte de a avea capacitatea de a rosti corect cuvintele, va fi misiunea noastră să-l ajutăm să-l deprindă. Acest demers poate fi derulat de când bebelușul are în jur de 8 luni.
Procedând așa, copilul își va însuși mai repede și mai bine sunetele, mișcările și pronunțarea cuvintelor. Mai mult chiar, va deveni mai precoce în a stăpâni inclusiv topica cuvintelor în enunțuri și va asocia mai ușor obiectele cu cuvintele.
Nu rata nicio ocazie de a sta de vorbă cu bebelușul, fiind atentă și să recurgi la tot felul de gesturi, ce vor face limbajul mai expresiv. Uită-te la el când îi vorbești, lasă-l să te atingă pe față și să-ți urmărească mișcările buzelor. Acest demers nu îl va ajuta doar din punct de vedere al achizițiilor de limbaj, ci pentru dezvoltarea sa cognitivă și emoțională în ansamblu.

Mama ii vorbeste bebelusului ei

Ai grijă ca al tău bebeluș să beneficieze de activități variate

Se spune că bebelușii care sunt implicați în tot felul de activități, simple și complexe, se vor dezvolta mai bine atât din punct de vedere intelectual, cât și fizic.
Străduiește-te deci, pentru a crește inteligența bebelușului, să te ocupi cât mai mult de el, să-i propui tot felul de activități, conform nivelului său de vârstă. Inițial, acestea ar trebui să le stimuleze dezvoltarea senzorială, după care să devină tot mai complexe, să îi determine să atingă acele praguri specifice de dezvoltare.
Cercetătorii din domeniu au demonstrat în numeroase rânduri că acei copii care încă de când au fost bebeluși au fost implicați în activități fizice și intelectuale diverse, au o memorie mai bună, aptitudini de învățare mai bine puse la punct și o mai bună stimă de sine. În plus, aceștia au avut performanțe școlare bune încă din primul an de școală și au progresat mult mai rapid, comparativ cu cei care nu au fost stimulați să se joace și să participe la tot felul de activități în primii doi-trei ani de viață.

Citește și: Bebelusul in primul an: 10 jocuri pentru dezvoltarea inteligentei

Asigură-i bebelușului un somn sănătos

Experții ne îndeamnă, pentru a asigura un nivel de inteligență cât mai ridicat al bebelușului, să le asigurăm un somn cât mai odihnitor.
Studii din domeniu au arătat chiar că, dacă un bebeluș va avea parte de un somn redus cu o oră, în fiecare noapte, acest lucru poate amâna considerabil o dezvoltare cognitivă optimă (pot exista întârzieri de până la 2 ani din acest punct de vedere).
În condițiile în care conexiunile neuronale se dezvoltă semnificativ pe parcursul somnului profund, facilitându-se astfel inclusiv legătura dintre cele două emisfere cerebrale, este esențial ca un bebeluș să beneficieze de un somn neîntrerupt, cât mai liniștit.
Cei care vor avea parte de un asemenea somn vor avea șansa, pe măsură ce cresc, să dobândească mai ușor noi achiziții legate de limbaj, precum și o mai bună capacitate de atenție, de concentrare și chiar o mai bună coordonare a mișcărilor.
Nu în ultimul rând, țineți cont de următorul fapt: un copil trebuie să aibă parte de un somn sănătos încă din primele zile de viață, în condițiile în care există o așa-numită „perioadă critică" în care acesta se dezvoltă cel mai mult din punct de vedere cognitiv: între 0 și 3 ani.

Citește și: Importanța somnului la bebeluși: perspectiva unui specialist.Interviu cu Dr. Mihaela Oros

Mama i-a spus bebelusului muzica la castiDă-i bebelușului posibilitatea să asculte muzică

Nu trebuie să te limitezi să-i pui bebelușului muzică doar atunci când ți se pare că este mai agitat. Dimpotrivă, specialiștii ne sfătuiesc să facem acest lucru în mod constant.
De-a lungul timpului, s-a ajuns la concluzia că bebelușii care au fost expuși adesea la sunetele liniștitoare ale muzicii sunt mai bine dezvoltați din punct de vedere cognitiv, iar pe măsură ce vor crește vor avea o memorie mai bună și vor fi mai puțin predispuși la anxietate decât aceia care nu au avut parte de așa ceva. De altfel, din acest ultim punct de vedere, se spune că muzica liniștitoare va calma bebelușul prin stimularea formării oxitocinei (un hormon ce este eliberat și când bebelușul este alăptat).

Citește-i cât mai mult bebelușului

Cititul poate stimula considerabil creșterea inteligenței bebelușului. Astfel, experții ne sugerează să le citim micuților noștri cât mai des, inclusiv la ora de culcare, în condițiile în care le vom stimula mai consistent activitatea neuronală. Din acest motiv, ei își vor însuși mai repede și mai bine achizițiile de limbaj, vor memora mai ușor, vor fi mai receptivi și mai capabili să se concentreze.
Nu în ultimul rând, pe măsură ce cresc, bebelușii ar trebui să participe tot mai activ la actul lecturii, în sensul în care să poată vedea și imaginile din cărțile respective. Arată clar imaginile, comentează-le și lasă-l pe copil inclusiv să le atingă. Vei vedea că, în urma acestui demers, va învăța mai ușor noile cuvinte și va fi mai curios să cunoască lumea din jur.

Mama si bebelus la plimbareEste foarte important ca al tău bebeluș să socializeze cât mai mult

Specialiștii spun că inteligența unui bebeluș poate fi stimulată prin simpla creștere a expunerii la oameni, la lumea înconjurătoare. În condițiile în care creierul bebelușulul este ca un „burete", ce absoarbe cu rapiditate informațiile din jur, este ideal să-l ajutăm să vină cât mai mult în contact cu diverse persoane.
Nu ezita deci să-l duci pe bebeluș cât mai mult pe-afară, să-l lași să observe copiii mai mari, dar și adulții, precum și să-l lași în preajma celorlalți membrii ai familiei.
În același timp, fii atentă și la următorul aspect:când îl pui pe bebeluș în căruț/ în hamuri speciale și vă plimbați, pune-l mereu fie cu fața la tine, fie lasă-l să observe lucrurile și oamenii. Vorbește-i permanent, arătându-i diverse și limitează-i cât mai puțin mișcările.
Această indicație este valabilă și atunci când mergeți cu mașina: nu-l lăsa să stea prea mult în scăunelul special și comunică mult cu bebelușul.
Explicația este următoare: cu cât îi vom expune mai mult pe bebeluși stimulilor din jur, acordându-le totodată și o mare libertate de mișcare, cu atât ei se vor deveni mai inteligenți, mai receptivi și cu o mai bună capacitate de concentrare.

Petreceți cât mai mult timp în aer liber

Studiile din ultimii ani au dovedit că bebelușii care au petrecut mult timp în aer liber au un nivel mai ridicat al dezvoltării cognitive și emoționale, sunt mai sociabili și mai relaxați.
De altfel, psihologii ne îndeamnă, pentru a ne asigura că inteligența bebelușului este stimulată, să-l ducem cât mai des pe-afară și să-l implicăm acolo în tot felul de activități. Acest demers al nostru va fi vizibil pe parcurs ce acesta va crește, în sensul în care vom observa că este mai receptiv la lumea din jur, va fi mai dispus să împartă, să comunice cu ceilalți și va avea mișcări mai coordonate.
Așadar, străduiește-te să-ți scoți bebelușul cât mai des pe-afară, lăsându-l să interacționeze cât mai mult cu lumea!

Mizează pe alăptarea la sân

În ultimii ani, tot mai mulți experți ne recomandă ca ai noștri bebeluși să fie alăptați pe cale naturală.
Întrucât s-a ajuns la concluzia că anumiți acizi grași prezenți în laptele matern (de exemplu, DHA și acidul arachidonic ARA) pot contribui și ei la o mai bună dezvoltare a creierului, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății recomandă hrănirea la sân cel puțin pentru primele șase luni de viață ai copilului.
Nu în ultimul rând, nu trebuie să uităm că alăptarea la sân va contribui la o dezvoltare optimă a copilului nostru în ansamblu și că va duce inclusiv la întărirea legăturii mamă-copil.

Fii atentă la cum îți hrănești bebelușul

Nu de puține ori ai auzit probabil că dezvoltarea creierului copilului este strâns legată și de alimentația primită în primii ani de viață.
Astfel, odată ce treceți la diversificarea alimentației, este esențial să alegi alimente cât mai puțin procesate, capabile să-i ofere copilului nutrienți complecși, ce ajută inclusiv la dezvoltarea celulelor creierului. De exemplu, dă-i să mănânce mai ales fructe, legume, produse lactate, ouă, nuci, fructe uscate, pește etc.
Reușind să-i asiguri bebelușului o alimentație sănătoasă, îi vei crește șansele de a se bucura de un nivel al inteligenței mai ridicat. Și studiile recente dovedesc acest lucru. De pildă, Universitatea din Bristol a arătat că acei copii care în primii doi ani de viață au fost hrăniți adesea cu mâncare tip „junk food" au obținut scoruri mai scăzute la testele legate de IQ .

Dă-i posibilitatea să aleagă

Nu de puține ori, cercetătorii au observat că bebelușii care au fost lăsați să aleagă au un nivel mai ridicat al inteligenței.
Fie că este vorba despre culori, despre gusturi, forme etc. copilul trebuie lăsat să aleagă de la cea mai fragedă vârstă. Acest demers îl va ajuta inclusiv în creșterea nivelului de independență și, pe viitor, chiar în creșterea abilității de a găsi soluții la rezolvarea a tot felul de probleme.
Străduiește-te deci, pe cât posibil, să-i dai bebelușului libertatea de a alege, punându-l astfel în situația de a gândi în mod independent cât mai de timpuriu.

Voi ați mai auzit și de alte modalități prin care am putea contribui la creșterea nivelului de inteligență al bebelușului nostru?

Surse:
www.babycenter.com; www.raisesmartkid.com; www.livestrong.com;www.momjunction.com ; www.safbaby.com; www.selfgrowth.com

 

Articolul urmator
Când poți introduce în alimentația bebelușului „finger food”, bastonașe de mâncare care încap în mânuță și ce poți oferi în funcție de vârstă?
Când poți introduce în alimentația bebelușului „finger food”, bastonașe de mâncare care încap în mânuță și ce poți oferi în funcție de vârstă?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    7 moduri prin care păstrezi relația de cuplu solidă, atunci când crești un preșcolar
    7 moduri prin care păstrezi relația de cuplu solidă, atunci când crești un preșcolar

    Ca orice altă relație din viața noastră, relația cu partenerul trebuie hrănită și îngrijită, ca cea mai prețioasă floare. Uite 7 moduri prin care poți avea grijă de...

    3 moduri CLARE prin care poti FIXA un obicei
    3 moduri CLARE prin care poti FIXA un obicei

    Viata ta este in esenta suma totala a obiceiurilor tale. Obiceiurile iti determina sanatatea fizica, bunastarea mentala si cresterea ta personala. In esenta, orice modificare a...

    10 moduri prin care muzica ne menține sănătatea psihică
    10 moduri prin care muzica ne menține sănătatea psihică

    Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi fost lumea noastră fără muzică? Nici noi! De fapt, nici nu vrem să ne gândim la așa ceva. Muzică are puterea de a aduce oamenii...

    25 de moduri originale și de succes prin care îți poți trezi adolescentul
    25 de moduri originale și de succes prin care îți poți trezi adolescentul

    Printre provocările pe care le ai când ești mama unui copil aflat în perioada adolescenței se numără și aceasta: zi de zi trebuie să te „lupți” pentru a-l...

    5 moduri simple prin care poți păstra o relație sănătoasă cu soțul tău
    5 moduri simple prin care poți păstra o relație sănătoasă cu soțul tău

    Nu este un secret faptul că este nevoie de mai mult decât de dragoste pentru a menține o relație sau o căsnicie puternică și sănătoasă. Pe lângă sentimentele puternice,...

    6 moduri prin care înveți copilul să se cunoască și să se iubească
    6 moduri prin care înveți copilul să se cunoască și să se iubească

    Pentru ca un copil să descopere lumea din jur și să se adapteze cât mai bine universului în care trăiește, are nevoie să se descopere și pe el însuși. Astfel,...

    5 moduri prin care îl poți încuraja pe copilul tău care învață acasă, să socializeze
    5 moduri prin care îl poți încuraja pe copilul tău care învață acasă, să socializeze

    În ultimii ani, tot mai mulți părinți decid ca micuții lor să învețe acasă. De aceea, este firesc să intervină și această grijă: „Oare copilul meu are...

    Cele 4 moduri prin care copilul tău te îngrașă
    Cele 4 moduri prin care copilul tău te îngrașă

    Odată ce devii mamă, îți dorești mai mult ca oricând să fii sănătoasă și în formă pentru copilul tău. În ciuda eforturilor tale, anumite rutine din viața...

    © 2024 Qbebe