Cu siguranță, de când sunteți mame, le-ați auzit pe toate cele de mai sus, cel puțin o dată. Unele sunt mituri, altele adevăruri, câteva enunțuri sunt parțial adevărate, dar cele mai multe sunt false. Despre maternitate se scriu zilnic sute de articole- în presa de specialitate, pe bloguri, pe site-uri, în grupuri și comunități. Proaspetele mame sunt înconjurate, și de multe ori, bombardate de informații adesea neverificate, primesc sfaturi și recomandări neavizate, sunt asaltate cu păreri contradictorii, informații eronate și sfaturi cu duiumul.
Așadar, dacă doar ce ai pornit pe drumul provocator al maternității și îți faci griji, alimentate și de bunici, parteneri, prietene, alte mame că nu aveți suficient lapte sau că acesta nu este îndeajuns de hrănitor pentru bebeluș, atunci acest material este pentru tine.
Vă invităm să parcurgeți acest interviu din seria #MameleDescoperă inițiată de Spectra Romania. Livia Toboșaru, moașă și consultant în alăptare acreditat IBLIC, răspunde celor mai frecvente întrebări ale mamelor la început de drum.
Haideți să dărâmăm împreună mituri, ce spuneți?
Există lactație insuficientă? Cum putem crește lactația în cazul în care stimularea din partea bebelușului este nu neapărat insuficientă cât mai degrabă ineficientă? Când și de ce avem nevoie de o pompă de sân? Există mame care nu au lapte suficient de bun pentru bebelușii lor?
Unele mame produc lapte slab calitativ.
Fiecare mamă produce cel mai bun lapte pentru bebelușul ei. Laptele matern are o compoziția ideală și este personalizat, schimbându-și compoziția în funcție de vârsta și nevoile bebelușului Exista mame care se îndoiesc că laptele lor este bun, multe mame nu mănâncă suficient de nutritiv, nici nu se odihnesc corespunzător și au această dilemă: dacă laptele lor conține toți nutrienții necesari dezvoltării armonioase a bebelușului. Este o temere foarte întâlnită în proaspetelor mame că laptele lor este prea slab sau neadecvat nevoilor nutriționale ale bebelușului. Fals, spun specialiștii.
Beneficiile alăptării sunt certe, laptele matern este hrana unanim recomandată pentru bebeluși, iar fiecare mama are laptele ideal pentru bebelușul proaspăt născut.
Unele mame nu au suficient lapte.
Fals, spun specialiștii. Și, totuși, lactația insuficientă este principala problemă reclamată de mamele care alăptează. Aceasta, spun specialișii, poate fi o falsă problemă și se poate rezolva în câteva zile cu răbdare și cu consiliere din partea unui medic pediatru sau consilier în alăptare.
Când și de ce avem nevoie de o pompă de sân?
Peste 40% dintre mame au enumerat printre dificultățile întâlnite în perioada alăptării atașarea la sân a bebelușului, în timp ce jumătate consideră că alăptarea frecventă ori în timpul nopții reprezintă cea mai mare provocare, arată datele unui sondaj realizat de Spectra România în luna august 2022 pe un eșantion de 1700 mame. 72% dintre mame consideră pompele de sân necesare, iar pentru mai mult de jumătate dintre respondente, pompele de sân au avut un rol esențial în reglarea lactației, mai arată datele sondajului.
De fapt, multe dintre problemele întâlnite de mame în perioada alăptării pot fi rezolvate cu ajutorul pompelor de sân, care au au rol esențial în hrănirea cu lapte matern a bebelușilor născuți prematur, stimularea lactației, stocarea laptelului, hrănirea cu lapte matern a bebelușilor cu probleme de atașare la sân, extragerea laptelui în exces pentru golirea sânilor.
Am vrea ca toate mamele să știe că nu sunt singure, că maternitatea este plină de provocări, că sunt multe situații în care alăptarea demarează greu. Prin toate acțiunile noastre sprijinim mamele, important este să nu se descurajeze, să nu renunțe, să știe că alăptarea este posibilă dacă au informațiile și sfaturile potrivite. Să știe că nu sunt singure- alăptarea este un proces dificil, adesea epuizant, dar necesar- Anca Leibovici, fondator Spectra Romania.
Iar dacă ai nevoie de sprijin în alăptare sau dacă dorești informații despre pompele de sân potrivite, te invităm pe pagina Spectra Baby România, unde există o colecție importantă de articole, interviuri cu specialiști, mărturii și povești ale mamelor.
Mai multe sfaturi cu privire la alăptare, găsești și în ghidul Spectra Romania de alăptare. Descarcă-l gratuit- https://www.spectrababy.ro/2022/04/19/ghid-de-alaptare-gratuit/