Mituri despre sarcină dărâmate și explicate de un #Supermedic Enayati Medical City

Mituri despre sarcină dărâmate și explicate de un #Supermedic Enayati Medical City

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Încă din cele mai vechi timpuri, s-au țesut numeroase mituri legate de sarcină și de naștere, unele dintre acestea fiind cunoscute și astăzi. Fie că le auzi de la cunoștințe sau de la rude, fie că le descoperi în mediul online, anumite mituri te pun serios pe gânduri, provocând îndoieli și temeri care nu îți dau pace. În articolul de mai jos Enayati Medical City aduce în atenția ta câteva exemple de astfel de mituri care, din fericire, sunt demontate și înlocuite de adevăr datorită explicațiilor unui medic primar obstetrică-ginecologie.

Alături de Enayati Medical City Doamna doctor Cristina Romanescu, medic primar cu o vastă experiență în domeniul obstetricii și ginecologiei, cu supraspecializare în medicina materno-fetală, expert în ecografia obstetricală, ginecologică și ecografie morfologică fetală, precum și în tehnici obstetricale complexe utilizate în monitorizarea și asistența nașterii pe cale naturală, demontează mai multe mituri despre sarcină în cadrul emisiunii „Tu întrebi, #SuperMedicii răspund: Adevăruri și mituri despre sarcină”.

doctor Cristina Romanescu, din cadrul Enayati Medical City

Iată despre ce este vorba:

Toate gravidele au pofte ?

Dr. Cristina Romanescu: „Nu este un mit, este un adevăr. În sarcină apar anumite modificări hormonale și nu numai, apar tot felul de substanțe în corp care într-adevăr amplifică mirosurile. De aici graviduțele devin reticente sau nu mai tolerează mirosurile anumitor alimente. Apar anumite preferințe alimentare, așa-zisele pofte. Este bine să ne consultăm întotdeauna cu medicul nostru obstetrician când avem o poftă exagerată pentru un anumit aliment, să verificăm să nu existe o carență care să explice această poftă exagerată. Să echilibrăm cumva dieta, să reușim să avem un aport echilibrat din toate tocmai pentru a nu dezvolta carențe sau, din contră, pentru a nu face excese.

Da, sunt pofte, dar împreună cu medicul nostru e bine cumva să le ținem în frâu, astfel încât atât mami, cât și bebe să fie în siguranță pe durata sarcinii, să nu apară anumite patologii, de exemplu diabet gestațional printr-un exces de dulciuri.”

Sexul fătului influențează forma burticii de gravidă?

Dr. Cristina Romanescu: „Nu este niciun fundament științific care ar putea explica forma burticii. Aceasta este dată de foarte mulți factori: conformația pacientei, conformația bebelușului, poziția bebelușului, numărul bebelușilor aflați în burtică. Nu, nu există niciun sâmbure de adevăr în faptul că sexul fetal ar influența în vreun fel forma burticii materne.”

femeie insarcinata si partenerul ei tinandu-se de mana, viitoarea mama tinand in mana si o imagine de la o ecografie fetala

Putem planifica sexul copilului în funcție de schema de reînnoire a sângelui?

Dr. Cristina Romanescu: „Sub nicio formă. Celulele sanguine au un ritm de reînnoire, dar diferă de la trombocite la eritrocite, lucrul acesta se poate întâmpla săptămânal, lunar. Sexul fetal este determinat genetic, în momentul concepției, mai precis de către tătic. Spermatozoidul provenit de la acesta este cel care determină sexul fetal, este vorba de prezența sau absența cromozomului Y. Nu depinde de noi, de etapele fiziologice din viața mămicii, nu depinde de ea. 

Sexul fetal este determinat în momentul concepției și este aleator, adică nu putem face nimic, nu putem interveni cu vreun medicament, cu vreun tratament ca să avem o fetiță sau un băiețel, în funcție de dorințe. Nu putem face acest lucru în sarcinile naturale. În sarcinile obținute prin fertilizare in vitro, este cu totul altă discuție.”

Femeile gravide nu au voie să-și vopsească părul sau să-și facă manichiura?

Dr. Cristina Romanescu: „Sigur că au voie. Eu tot timpul le recomand pacientelor mele să folosească o vopsea de preferat fără amoniac, cu un miros cât mai puțin perceptibil, cât mai puțin iritant. Practic, ceea ce poate fi nociv din vopsitul părului nu este vopseaua ca atare, ci vaporii toxici care se degajă în urma folosirii unei vopsele care conține, să spunem, mult amoniac. Dacă folosesc o vopsea fără amoniac, dacă fac lucrul acesta într-un salon, într-un spațiu foarte bine ventilat, foarte bine aerisit, nu este nicio problemă.

femeie in varsta care vopseste parul unei tinere insarcinate

La fel este și cu colorarea unghiilor. Dacă nu sunt percepuți vapori puternici, miros intens de acetonă sau de alte substanțe, cu siguranță își pot colora fără nicio grijă unghiile, nu se întâmplă absolut nimic. Dacă nu simt un miros puternic, deranjant, atunci totul este în regulă.”

Femeile însărcinate ar trebui să evite să meargă la piscină?

Dr. Cristina Romanescu: „Înotul, ca și alte sporturi pe timpul sarcinii, sunt foarte benefice și sunt recomandate. Important este la ce piscină mergem, să ne asigurăm că toate normele de igienă sunt respectate, că este o piscină la care se fac teste, că totul este „safe”. Înotul chiar este recomandat într-o sarcină normală.”

Stările de greață din primul trimestru de sarcină prevestesc venirea pe lume a unei fetițe?

Dr. Cristina Romanescu: „Nu este adevărat, nu avem niciun fel de argument științific în acest sens. Stările de greață care apar în majoritatea sarcinilor sunt date de diferite modificări, de anumite substanțe secretate de bebeluș, de placentă, nu sunt date de sexul bebelușului. Chiar dacă este fetiță, chiar dacă este băiețel, stările de greață apar în peste 90% dintre sarcini. De regulă, stările de rău, stările de greață, trec după primul trimestru, cam din săptămâna 14 de sarcină se diminuează semnificativ, până la dispariție. Sunt situații în care aceste stări se prelungesc și în trimestrul 2, chiar și în 3 dar, din fericire, aceste cazuri sunt puține.”

Sexul bebelușului se poate schimba în timpul sarcinii?

Dr. Cristina Romanescu: „Este complet fals. Sexul bebelușului este determinat genetic, prin concepție, nu se schimbă pe parcursul sarcinii.”

Nu ai voie să faci sex în timpul sarcinii? Există restricții în acest sens?

Dr. Cristina Romanescu: „Există restricții în acest sens în principal acolo unde medicul pacientei stabilește lucrul acesta. Mă refer aici la sarcinile cu risc obstetrical crescut, de exemplu: când este o pacientă cu un col foarte scurt, cu o amenințare de naștere prematură sau când este o pacientă cu o placentă inserată jos. Într-adevăr, în astfel de situații punctuale, contactul sexual pe durata sarcinii este contraindicat. În marea majoritate a sarcinilor, nu este contraindicat.”

Femeile mai mici de înălțime și slabe sau cele care au probleme mai grave de vedere nu pot naște natural?

Dr. Cristina Romanescu: „Femeile mai mici de înălțime și slabe pot naște foarte bine natural. De obicei, greutatea, lungimea, mărimea bebelușului sunt determinate prin componentă genetică, deci bebelușii lor sunt micuți. Sigur, dacă avem o disproporție, un bebeluș foarte mare și o mămică cu un bazin micuț, categoric într-o astfel de situație nu are sens să forțăm travaliul pentru că știm că lucrurile nu vor merge bine.

În cazul mămicilor cu probleme de vedere, depinde de problema de vedere. Mai precis, o contraindicație a nașterii naturale este prezența unei miopii, o miopie forte. O miopie ușoară, asupra căreia nu s-a intervenit chirurgical, nu reprezintă o contraindicație pentru nașterea naturală. Pe parcursul sarcinii, mămica efectuează cel puțin un consult oftalmologic în cazul în care este vorba despre un viciu de vedere. Medicul oftalmolog, împreună cu medicul ginecolog, stabilesc, de comun acord cu viitoarea mămică, cea mai corectă cale de naștere.”

Femeile însărcinate mănâncă cât doi?

Dr. Cristina Romanescu: „Este un mit. Sigur că există modificări de apetit și este foarte probabil să avem pofte neobișnuite pe parcursul sarcinii. 

Dacă vedem o tendință de a mânca foarte mult, mult mai mult decât mâncam înainte și numărul de kilograme în plus începe să se acumuleze rapid, trebuie să vorbim cu medicul obstetrician care, în colaborare cu un medic nutriționist, o să ne facă un plan de alimentație. Aceste kilograme în exces nu-și au sensul, bebelușul nu are nevoie ca noi să mâncăm dublu. Din contră, un aport caloric exagerat poate duce la complicații:

  • Să dezvoltăm un diabet gestațional;
  • Să apară o hipertensiune arterială indusă de sarcină. 

Pot apărea foarte multe complicații care, în final, afectează bebelușul. Trebuie să mâncăm echilibrat, din toate grupele nutriționale, să nu ratăm nimic, dar să nu facem excese.”

femeie insarcinata care sta in fata frigiderului deschis incercand sa muste din mai multe sandvisuri suprapuse

E adevărat că îți arunci toți pantofii după ce naști și că îți cade părul?

Dr. Cristina Romanescu: „Nu, este un mit. Sigur, pot interveni diferite modificări legate de forma tălpii mai ales dacă a fost vorba despre o sarcină mai complicată, dacă au apărut edeme mari, dacă mămica a câștigat foarte mult în greutate. Presiunea exercitată asupra articulațiilor și asupra piciorului pot duce la modificări de formă, uneori mai greu reversibile sau ireversibile. Deci, există un sâmbure de adevăr, într-o sarcină mai dificilă există modificări ale formei piciorului, dar în sarcinile care decurg bine, fără complicații, astfel de lucruri nu se întâmplă.

Apropo de căderea părului, în mod normal acest lucru nu ar trebui să se întâmple dacă mămica are un aport corect de nutrienți, dacă își asigură vitaminele, aminoacizii, nutrienții esențiali atât pentru ea, cât și pentru bebeluș. Când avem anumite carențe, de exemplu de fier, de calciu, de vitamine, ne putem întâlni cu o astfel de problemă. Important este să facem toate analizele, să vedem dacă totul este în regulă sau, din contră, putem afla ce ne lipsește, ce avem nevoie să suplimentăm. Putem face asta din dietă sau este cazul să folosim anumite suplimente de vitamine și minerale.” 

Arsurile (refluxul gastroesofagian) din timpul sarcinii anunță un copil cu o podoabă capilară bogată?

Dr. Cristina Romanescu: „Este doar un mit. Lungimea sau desimea părului bebelușului nu are absolut niciun impact asupra refluxului gastroesofagian al mămicii. Mai degrabă substanțele care duc la creșterea bebelușului, la dezvoltarea părului acestuia și respectiv la dezvoltarea sarcinii produc anumite modificări anatomice (de exemplu, faptul că uterul crește foarte mult și pune presiune pe diafragmă și pe stomac) favorizează apariția acestui reflux, însoțit de arsuri. Indirect, refluxul gastroesofagian este dat de sarcină, nu are legătură cu lungimea sau cu desimea părului bebelușului.”

Mulțumim doamnei doctor Cristina Romanescu și Enayati Medical City

Enayati Medical City este un Oraş Medical cu suflet, primul ecosistem medical din România, bazat pe inovaţie, empatie şi parteneri medicali de elită. Un complex ce ridică standardele actuale prin integrarea armonioasă a două spitale, împreună cu un centru rezidenţial premium pentru seniori şi o policlinică cu peste 60 de cabinete. Sub deviza „Pentru tine și familia ta, așa cum trebuie", în policlinicile Enayati Medical City consultă peste 100 de #SuperMedici acoperind toate specialitățile necesare îngrijirii medicale, cu un focus deosebit pe nevoile medicale ale mamei și copilului. 

Ce spune medicul: poți influența natura să rămâi însărcinată cu băiat sau fată?

 

Surse foto: istockphoto.com, pexels.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Sfatul specialistului: 4 mituri despre perioada de concepție pe care nu trebuie să le mai crezi
    Sfatul specialistului: 4 mituri despre perioada de concepție pe care nu trebuie să le mai crezi

    Steven Palter, medic ginecolog și directorul unei clinici de fertilitate din New York este cunoscut în mediul online (dar nu numai) pentru că demontează miturile cu privire la...

    6 mituri despre a fi părinte, pe care încă le mai crezi
    6 mituri despre a fi părinte, pe care încă le mai crezi

    Nu este musai să-ți placă de bebelușul tău din primele momente de după naștere, și nu ești un părinte rău dacă ai nevoie de câteva minute numai pentru tine. Ce alte mituri...

    Am avut o naștere traumatizantă! Am făcut cezariană la al treilea copil și am fost complet neglijată de personalul medical
    Am avut o naștere traumatizantă! Am făcut cezariană la al treilea copil și am fost complet neglijată de personalul medical

    Mama a trei fetițe povestește îndurerată cum, cea de-a treia naștere a fost puțin spus traumatică. În timpul sarcinii nu a primit tratament corespunzător pentru afecțiune...

    O sarcină gemelară poate da un test de sarcină fals negativ? Care este explicația
    O sarcină gemelară poate da un test de sarcină fals negativ? Care este explicația

    În anumite situații, există posibilitatea să primești un rezultat negativ după un test de sarcină deși, de fapt, ești însărcinată. Printre asemenea situații se...

    Impresii dintr-un spital pentru copii: „Cu resurse puține, personalul medical face minuni”
    Impresii dintr-un spital pentru copii: „Cu resurse puține, personalul medical face minuni”

    Impresii șocante de la un spital pentru copii din Republica Moldova! O mamă care este internată cu copilul ei la Secția Pneumologie a Institutului Mamei și Copilului, povestește...

    Ce înseamnă să naști în România? Simți că trăiești un coșmar! Am luptat pentru viața copilului meu și am fost într-o cursă contra cronometru cu indiferența și nepăsarea sistemului medical
    Ce înseamnă să naști în România? Simți că trăiești un coșmar! Am luptat pentru viața copilului meu și am fost într-o cursă contra cronometru cu indiferența și nepăsarea sistemului medical

    Sistemul medical din România, din punctul meu de vedere, o femeie trecută printr-o traumă la naștere este departe de a fi la standardele europene, așa cum se dorește....

    7 mituri despre oliță care chiar sunt adevărate
    7 mituri despre oliță care chiar sunt adevărate

    Să îți vezi copilul folosind olița este o mare bucurie, în condițiile în care îți dai seama că a mai făcut un pas important pentru evoluția sa și pentru...

    Ce este molifta după naștere și ce mituri au apărut de la acest obicei
    Ce este molifta după naștere și ce mituri au apărut de la acest obicei

    Molifta de după naștere este o slujbă specială de purificare, ce conține rugăciuni atât pentru mamă, cât și pentru copil și se săvârșește în prima, a opta...

    © 2024 Qbebe