Sambata dimineata, incepand cu ora 9,00, se va da startul evenimentelor cu caracter sportiv organizate de Asociatia Pe Dale si Grupul de Initiativa Fundatia Comunitara Sibiu, in colaborare cu Complexul National Muzeal ASTRA, sub egida Sibiul se pune in miscare. Iubitorii sportului vor putea alerga in cadrul unui semi-maraton (cu startul si finishul in Muzeul in aer liber) si al unui cros (desfasurat integral in muzeu) sau isi vor putea sustine favoritii.
Tot sambata, intre orele 10,00 si 15,00, in zona Gospodariei din Corund, in cadrul Zilelor Culturii Maghiare, vor avea loc un concurs de pregatire a gulyasului, un mini-targ de mestesuguri traditionale, degustare de vinuri unguresti, o reprezentatie de folclor maghiar, precum si programe distractive pentru copii.
Duminica, mestesugurile traditionale revin in atentia publicului, prin intermediul evenimentului Obiceiuri si traditii, propus de Scoala Populara de Arte „Ilie Micu", in parteneriat cu Complexul National Muzeal ASTRA. Programul acestei manifestari va include o expozitie de obiecte traditionale, ateliere practice si un spectacol de folclor romanesc.
Incepand cu ora 17,00, pe scena de pe lac vor rasuna acordurile muzicii romanesti traditionale, in cadrul spectacolului oferit de formatia Plaiuri sibiene. Recitalul - programat initial de Noaptea Muzeelor si reprogramat din cauza conditiilor meteo nefavorabile - va dura o ora.