Tudor Chirilă a simțit nevoia să vorbească despre coronavirus într-un live pe Facebook marți dimineață, în timp ce făcea o plimbare prin oraș.
„Acuma, toată lumea vorbește de coronavirus și na, hop și eu!“ și-a început Tudor Chirilă live-ul video pe Facebook.
Intervenția video a durat aproximativ 5 minute și a strâns, în două zile, peste 5.000 de reacții, cele mai multe fiind like-uri, inimioare și hotote de râs.
Artistul consideră că bătrânii sunt primii care ar trebui să se izoleze și să nu mai frecventeze atât de des locuri aglomerate precum biserici, piețe și mall-uri.
„Toată lumea îndeamnă - unii la calm, unii la izolare, la tot felul de măsuri. Unii îndeamnă la Dumnezeu pentru că el ar putea să rezolve această problemă, deși cred că niciodată nu s-a ocupat Dumnezeu chiar cu medicina, dar, mă rog… Cred că trebuie luat ce e bun de la toată lumea și, din punctul meu de vedere, lucrurile sunt așa. Cred că trebuie să avem grijă de cei vârstnici, care mai avem bunici, părinți, ș.am.d. Și cred că ei ar trebui să fie primii care să încerce să se izoleze și să intre în contact cu cât mai puțină lume.
M-am consultat și eu cu câte un medic, un epidemiolog, un infecționist și, din câte am înțeles, epidemia are o fază foarte perversă în care mulți contaminați umblă liber și pot da mai departe fără ca să se fi declanșat foarte limpede la ei simptomele. Și atunci, dacă această cazuistică arată că cei fără probleme de imunitate, copiii și adulții, sunt în siguranță vizavi de incidența unor simptome asupra lor, bătrânii sunt într-un mare pericol. Și cred că este important să-i convingem pe cei pe care-i avem pe lângă noi, persoanele în vârstă, să frecventeze mai puțin locurile care ar putea să-i pună în pericol. Și mă refer de data asta chiar la biserici, piețe, mall-uri, etc.“
Chirilă a vorbit și despre rudele românilor din Italia, amintind că noi, românii, avem tendința de a sfida autoritățile.
„Sigur, fiecare dintre cei care are o rudă în Italia care dorește cu orice preț să se întoarcă și e contaminată sau în pericol de contaminare, dar ar putea să facă un efort pentru că altfel vine îndemnul de a înțelege că poți să periclitezi sănătatea celor dragi dacă ți se spune dintr-un cadru apropiat.
Nu știu de ce noi, românii, avem tendința să sfidăm autoritățile. E adevărat și că autoritățile, de cele mai multe ori, ne dezamăgesc și e normal să ajungem să le sfidăm. Pe de altă parte, este prima dată când politicienii noștri nu se mai pot trata în altă parte. Și este prima dată când vor vedea pe pielea lor dacă ajung în situația asta, să vadă cum funcționează spitalele pe care nu le-au făcut.
Prin urmare, dincolo de măsurile de igienă care sunt absolut necesare, nu doar în caz de coronavirus, mi se pare important să ne spălăm pe mâini și să fim curați indiferent de situație, dar dincolo de asta, cred că e important să avem grijă de cei mai în vârstă decât noi. Și putem să avem grijă de ei dacă noi nu devenim purtători și nu intram în contact cu ei.“
Tudor Chirilă și-a încheiat mesajul într-o notă umoristică.
„Cam asta ar fi, am vrut să zic și eu câte ceva. Acuma nu trebuie să mă luați în seamă. Luați-o ca pe pastila de dimineață și să ne vedem fără greață. V-am pupat.“
Live-ul lui Chirilă a fost distribuit de 238 de ori pe rețelele de socializare și a avut peste 7600 de vizualizări. De asemenea, peste 650 de persoane au făcut comentarii la postare, cei mulți felicitând-ul pe artist pentru spiritul civic și chiar întrebându-l când candidează la președinție. Unii însă s-au legat de aspectul ușor neîngrijit al lui.
Sursa: Facebook
Vezi galeria foto »Surse foto: Facebook