E clar că nu ne-am dorit niciodată mai tare să înceapă anul școlar! Să-i știm pe cei mici în bănci, cu inimile pline de emoții, iar pe părinți – cu un sentiment de normalitate în suflet. Pentru acest moment important SMYK All for Kids vine cu oferte și sfaturi de la specialiști.
Oricât de grea ar fi revenirea după vacanță, trebuie să ne mobilizăm ca să-i pregătim cum se cuvine pe cei mici pentru școală sau grădiniță. Și, ca de obicei, noi, cei de la SMYK, tratăm acest moment cu maximă importanță și suntem alături de părinți în eforturile lor.
În perioada 26 august – 12 septembrie, produsele din colecția Back to School sunt la preţuri avantajoase pentru ca orice copil să-și poată purta în spate ghiozdanul preferat, plin cu rechizitele de care are nevoie, și orice părinte să fie mulțumit de cumpărăturile făcute.
„Așa cum ne-am obișnuit clienții an de an, oferta SMYK pentru începerea noului an şcolar include o ofertă variată de produse care ne reprezintă standardele de calitate și sustenabilitate. Colecția de îmbrăcăminte cu croieli confortabile, ce oferă libertate de mișcare micilor elevi sau ghiozdanele ergonomice au fost întotdeauna în topul preferințelor părinților şi copiilor care vizitează magazinele noastre”, a declarat Alexandra Crețan, Marketing Manager al SMYK România.
Anul acesta am chemat și specialiști în ajutor ca să trecem peste începutul școlii mai ușor: pagina de Facebook SMYK găzduiește o serie de videoclipuri utile întregii familii, dedicate acestui moment important. Vom vorbi despre adaptarea la clasa zero, despre chibzuință în alegerea rechizitelor și sfaturi pentru alegerea ghiozdanului la orice clasă, despre dezvoltarea neuronală a celor mici și despre crizele elevilor mai mari, dar și despre moda școlară la toate vârstele.
SMYK All for Kids este alături de părinți la acest început de an școlar, atât cu o ofertă variată și accesibilă, cât și cu sprijin emoțional! Știm cât de ocupați pot fi părinții, astfel încât le punem la dispoziție online catalogul reducerilor Back to School https://smyk.ro/catalogul-cu-oferte-pentru-scoala pentru a-l răsfoi în tihnă și pentru a se pregăti cu lista de cumpărături înainte de vizita în magazin.
................................................................................................................................................................
SMYK All for Kids oferă o gamă variată de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, accesorii și alte produse pentru copii cu vârste cuprinse între 0-14 ani. Oferta cuprinde atât mărcile proprii de îmbrăcăminte şi încălţăminte - "Cool Club", de jucării - "Smiki", dar şi branduri recunoscute internaţional precum: Lego, Barbie, Hot Wheels etc
Oferta Back to School este disponibilă în 22 dintre magazinele SMYK All for Kids: București (AFI Cotroceni, ParkLake Shopping Center, MegaMall, Promenada Mall), Constanța - Vivo! Mall și City Park Mall, Ploiești - AFI, Galați - Shopping City, Timișoara - Shopping City, Deva - Shopping City, Oradea - Prima Shops, Bistriţa - Retail Park B1, Satu Mare - Shopping City, Sibiu - Shopping City şi Promenada Sibiu, Baia Mare - Value Centre, Piatra Neamţ - Shopping City, Târgu Jiu - Shopping City, Târgu Mureş - Shopping City, Târgovişte - Dâmboviţa Mall, Brăila - Brăila Mall, Braşov - Afi Braşov.
Spor la cumpărături și succes la cursuri!
Despre SMYK All for Kids:
SMYK All for kids este brandul polonez lider, iconic pentru copii, cu o experienţă de peste 40 de ani pe piaţa poloneză. În Polonia SMYK All for kids are un awareness de 82% (sursa: TNS Kantar Polonia *). Rețeaua comercială a SMYK All kids operează peste 239 magazine proprii, dintre care 206 în Polonia, 22 în România și 12 în Ucraina şi peste 190 de magazine în sistem de franciză.
Produsele branduri proprii şi cele ale altor producători se comercializează în Polonia prin platforma online de e-commerce și aplicația mobilă ale grupului SMYK, care împreună cu rețeaua de magazine şi oferta de servicii "click & collect" (livrare gratuită în magazinele SMYK), oferă clienţilor săi o experienţă omni-channel integrată. Un alt canal de vânzări este reţeaua de magazine în franciză, cu un total de 190 de unităţi în 17 țări (la 31 ianuarie 2019).
* pe baza unui sondaj de 1.527 de persoane din Polonia, realizat în orașe cu o populație de peste 75.000 de persoane care au cumpărat cel puțin un articol pentru copii în ultimele trei luni, excluzând Allegro.
Mai multe detalii despre SMYK All for Kids găsiți pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/smykro sau pe www.smyk.ro.