Aniversare în vreme de coronavirus. Mezinul familiei regale de Cambridge împlinește astăzi doi ani. Prințul Louis este sărbătorit de părinții și frații săi mai mari, prințul George și prințesa Charlotte, la reședința lor din Anmer Hall, unde s-au autoizolat de la sfârșitul lunii martie.
Cu ocazia aniversării regale, Kate Middleton a postat o nouă serie de imagini cu fiul său cel mic. Însăși ducesa de Cambridge a jucat rolul fotografului regal și a reușit să-și surprindă fiul în ipostaze adorabile. Parcă începe să semene tot mai mult cu frații lui, nu-i așa?
Prințul George | Prințesa Charlotte | Prințul Louis
Prințul Louis a fost fotografiat în timpul unui atelier de pictură improvizat acasă, cu mâinile murdare și un zâmbet sincer de copil fericit. Desigur, alegerea așa-zisului decor nu este una întâmplătoare. În această perioadă grea, tot mai mulți copii din Marea Britanie desenează curcubeie, pentru a le reaminti oamenilor greu încercați că trebuie să rămână pozitivi și pentru a omagia eforturile depuse de cadrele medicale din prima linie. Ducesa de Cambridge și prințul Louis s-au alăturat micului manifest, iar rezultatul este cât se poate de clar.
Prințul Louis Arthur Charles este cel mai mic dintre copii ducilor de Cambridge și este cel de-al cincilea succesor la tronul Marii Britanii.
Surse: dailymail.co.uk, harpersbazaar.com.
Surse foto: Instagram