Pentru acei credincioși ce se tem că așa-zisele păcate, oricât de mici, se pot răsfrânge asupra copiilor lor, preotul Constantin Necula vine cu lămuriri. Acesta a spus că orice moștenire păcătoasă dispare în urma Botezului, cu condiția ca cel proaspăt creștinat să crească alături de familia lui.
“Nu, nu e adevărat! Că, dacă mai continuăm să punem asta pe toate bannerele Ortodoxiei noastre, riscăm să pierdem fundamentul botezului! Ontologic, în Iisus Hristos, moartea şi învierea din Botez duc inclusiv la moartea păcatelor părinţilor care se răzbună în noi — cu o singură condiţie: copilul, după cristelniţă, să intre în cealaltă cristelniţă, care este familia lui. Familia pe post de cristelniţă binecuvântată, în care copilul se plimbă pu¬rurea ca într-o apă originară, fără niciun fel de meteahnă de păcat”, a spus părintele.
Așadar, nu se poate vorbi despre o pedeapsă pentru o generație întreagă din cauza păcatelor unei alte generații anterioare, pentru că “Dumnezeu a dat poruncă ca părinţii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina copiilor şi nici copiii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina părinţilor; ci fiecare să fie pedepsit cu moartea pentru păcatul său”, (Deuteronom 24,16).
Surse: doxologia.ro, resurse-ortodoxe.ro.