Olimpiada Școlară a Sportului Școlar (ONSȘ) este organizată în fiecare an școlar și cuprinde campionate școlare sportive și interșcolare adresate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar. Începând cu anul 2022, Cupa Tymbark Junior a devenit ONSȘ Fotbal - Cupa Tymbark Junior. Astfel, proiectul valorifică noi oportunități de dezvoltare pentru îndeplinirea promisiunilor făcute încă de la inițierea sa, de a încuraja copiii din toată țara să facă mișcare, să își pună în valoare potențialul sportiv și să își descopere talentul la fotbal.
Împreună cu Maspex Romania și cu Ministerul Educației am scris istorie în fotbalul românesc juvenil din ultimii ani. Încă de la debutul Cupei Tymbark Junior, din 2016, am reușit să provocăm mii de copii din toată țara să intre în competiție reușind astfel s-o aducem la nivelul de cea mai mare întrecere de fotbal pentru copii, din România. Totodată, Cupa Tymbark Junior a fost și una dintre primele competiții de anvergură națională care a susținut practicarea fotbalului de către fete, iar unele dintre ele sunt astăzi legitimate la echipe de club sau chiar au făcut pasul spre echipa națională, cum este și cazul Adinei Borodi, care la doar 18 ani a debutat la prima reprezentativă – a declarat Răzvan Burleanu, Președinte FRF
Competiţia se adresează atât echipelor de băieţi, cât şi celor de fete şi sunt organizate, începând cu faza pe şcoală, pe localitate, pe județ, zonală şi încheind cu faza naţională. Participă echipele unităților școlare din învățământul preuniversitar, forma de zi, înscriși în registrul matricol al unității școlare pe care o reprezintă.
Suntem foarte bucuroși că putem asigura elevilor din România participarea la competiții sportive de această anvergură. Printr-o astfel de participare acoperim laturi importante ale educației lor precum spiritul de competiție, fair-play-ul pe scurt, contribuim din plin la formarea personalității prin educație fizică și sport aspect care reprezintă una dintre finalitățile importante ale învățământului românesc. - Ionel-Florian Lixandru, Secretar de Stat Ministerul Educației.
Susținerea sportului românesc este deja o tradiție pentru compania noastră, de-a lungul timpului fiind implicați în competiții sportive pentru copii cu scopul educării de la vârste mici și încurajând performanța în sport. Această competiție este cadrul ideal pentru a pune în aplicare unul dintre principiile companiei noastre: acela de a-i încuraja pe copii să practice sportul, să facă mișcare cât mai mult, să își dezvolte aptitudini precum fair-play-ul sau spiritul de echipă, care să le fie de ajutor pe viitor atât pe terenul de fotbal, în competiții, cât și în viață. Împreună cu FRF și cu Ministerul Educației consider că realizăm un parteneriat important pentru educarea și dezvoltarea copiilor din România. Grzegorz Grabowski – CEO Maspex Romania
ONSȘ Fotbal - Cupa Tymbark Junior se desfășoară pe trei categorii de vârstă:
• U8 (clasele 0-II, 6-8 ani, băieți și fete născuți/născute în 2011 și mai mici)
• U10 (clasele III-IV, 9-10 ani, băieți și fete născuți/născute în 2009 și mai mici)
• U12 (clasele V-VI, 11-12 ani, băieți și fete născuți/născute în 2007 și mai mici).
Noi la UEFA acordăm o mare importanță fotbalului în școli. Acesta este motivul pentru care mă și aflu în România. Pentru că ne preocupă și pentru că România are un mare potențial dat fiind interesul extraordinar al elevilor din România pentru fotbal. Le doresc să se afle și anul acesta pe lista scurtă la categoria Participare în cadrul UEFA Grow Awards, așa cum a fost în octombrie 2018. Și, de ce nu, poate chiar să câștige - Les Howie, Grassroots Mentor UEFA
Ambasadorii competiției sunt MIODRAG BELODEDICI, dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni, jucător de bază în Echipa Națională a României în anii ’90, MARIUS NICULAE, fost internațional, campion în România și Portugalia, LUCIAN SĂNMĂRTEAN, ex-tricolor cu două titluri de campion național și ADINA BORODI în prezent jucătoare la naționala României U19, participantă la Cupa Tymbark în ediția 2017.
În octombrie 2018, Cupa Tymbark Junior s-a aflat pe lista scurtă a proiectelor care ar fi putut primi marele premiu la categoria „Participare” în cadrul UEFA Grow Awards.
ÎNSCRIEREA ÎN COMPETIȚIE
Înscrierile se desfășoară în perioada 1 octombrie - 30 noiembrie, iar regulamentul și mai multe detalii privind participarea, inclusiv formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul: Cupa Tymbark – impreunasuntemfotbal.ro
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi:
Anca Ionescu Ioana Vișean
Attitude PR
Communications Specialist
0040 747 501 016 /anca@attitudepr.ro
Ioana Vișean
Maspex Romania
Communications Manager
0040 740 005 074
I.visean@maspex.ro
Despre Maspex Romania
Cu o experienţă de peste 25 de ani pe piaţă şi un portofoliu vast de produse, compania Maspex Romania este unul dintre cei mai cunoscuţi producători din ţară pentru categoriile sucuri, nectaruri şi băuturi răcoritoare, produse instant, snacksuri sărate, apă minerală naturală.
În prezent, Maspex Romania este lider de piaţă în România, pe segmentele JNSD, cappuccino şi ciocolată caldă. Compania deţine branduri cunoscute şi apreciate, precum: sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare – Tymbark, Tedi, Ciao, Figo; apă minerală naturală plată şi carbogazificată – Bucovina; băuturi funcționale – Tiger, DrWitt Plus; apă minerală naturală natural alcalină – Velingrad Alcalia; produse instant – La Festa Cappuccino, Hot Chocolatta, 3in1; dulciuri şi snacksuri sărate – Salatini, Rollini d’Oro; produse făinoase – paste Arnos; ketchup și conserve de roșii, dulceață – Vălenii de Munte.
Piaţa de desfacere pentru Maspex Romania este reprezentată atât de România, cât şi de țările în care sunt exportate produsele: Polonia, Bulgaria, Republica Moldova, Macedonia de Nord, Serbia, Albania, Germania, Spania, Marea Britanie, Germania, Italia, Grecia, Olanda, Belgia, Cipru, Franța, Irlanda.