O mamă refuză să-i spună copilului că este grav bolnav. A trecut deja de trei ori prin suferința pierderii copiilor

O mamă refuză să-i spună copilului că este grav bolnav. A trecut deja de trei ori prin suferința pierderii copiilor

Mariana Voinea

Pierderea unui copil în fața unei boli cu care părintele nu poate lupta este un moment cutremurător. O mamă în vârstă de 41 de ani a trecut de trei ori prin această experiență, de aceea a decis să își încurajeze copilul grav bolnav că se va face bine, când medicii îi mai dădeau doar câteva săptămâni de trăit.

Unele din cele mai grele decizii în viață sunt luate de mamele ai căror copii sunt bolnăviori, iar ele nu au nicio putere să le aline suferința sau să îi însănătoșească. A-ți privi fiul sau fiica cum se stinge sub ochii tăi trebuie să fie cea mai cutremurătoare experiență din viață, iar o femeie în vârstă de 41 de ani a trecut de trei ori prin această situație.

Gheuwan Arja, în vârstă de 41 de ani, și-a pierdut trei copii din cauza afecțiunilor în stadiu terminal, iar acest lucru a determinat-o să își mintă băiețelul de numai 10 ani, diagnosticat cu afecțiune cruntă, că s-a însănătoșit și urmează să aibă o viață fericită și împlinită.

Deși medicii i-au spus să își ia copilul acasă pentru a se stinge în liniște și pentru că tratamentele nu mai dădeau roade, mama l-a asigurat că se întoarce acasă pentru a începe o nouă viață.

De ce un băiețel de 5 ani bolnav de cancer i-a spus mamei lui “îmi pare rău” când i-a murit în brațe

„Cum poți să-i spui copilului tău că iese din spital pentru a-și trăi ultimele clipe din viața alături de familia sa?”

mama cu copil in carucior

Femeia, originară din Sydney își amintește cum sufletul ei agoniza privindu-și fiul zâmbind larg cu ultimele puteri, în timp ce părăsea spitalul după ultima tură de tratament împotriva cancerului. Mămica cinci copii recunoaște că a spus o minciunică nevinovată pentru a nu-i spulbera speranțele băiatului ei, care urma să mai aibă doar câteva săptămâni până la câteva luni de trăit.

Diagnosticat cu limfomul Non Hodgkin, după 6 luni de tratamente chimioterapeutice devastatoare și 18 operații, băiatul a fost trimis acasă pentru a-și trăi ultimele clipe în liniște și pace. Mămica lui susține că minciuna pe care i-a spus o copilului a fost cel mai dificil lucru pe care ar trebui să îl facă în viața ei.

Cum poți să-i spui copilului tău că iese din spital pentru a-și trăi ultimele clipe din viața alături de familia sa?” Așa descria femeia videoclipul ei postat pe Tiktok în care apare băiețelul în scaun cu rotile și care, cu ultimele puteri, apasă clopoțelul de la ieșire din spital, semn că a terminat tratamentul chimioterapeutic.

@gewaarja Doctors “Aren’t You Going To Tell Him” Parent “Nooooo Way” What was I supposed to tell him that the treatment he had done that caused him to have multiple surgeries didn’t work and he has to go home until he passes 😓😓😓 You Say what you have to say to protect your child 💜💙😓 #storytime #fyp ♬ original sound - 🎧

 

Personalul medical o aplaudă atât pe mama care abia și-a putut ține în frâu lacrimile, cât și pe fiul care zâmbea fericit din scaunul lui cu rotile.

Omar, în vârstă de 10 ani, a decedat în luna ianuarie 2022 și nu a știut nicio clipă că este diagnosticat cu cancer sau că i-a fost extirpată o tumoră la nivelul creierului atunci când era doar un copil.
Mama l-a asigurat că medicii îi tratează o infecție la nivelul urechii, doar pentru a nu trece prin aceeași experiență pe care a avut-o cu ceilalți copilași ai ei care au suferit îndelung, și au pierit tot din cauza unor boli terminale.

Când copilul meu a murit, am simțit o durere profundă, în fiecare celulă din corp...

Mămica mai are trei îngerași în ceruri, răpuși de boli incurabile la vârste fragede

mama cu copii

Mămica este de religie musulmană, fiind foarte devotată acesteia și mărturisește că prima ei fiică, Aisha, a fost diagnosticată cu o boală extrem de rară denumită Neiman Pick Type C. Această afecțiune determină acumularea în ficat a colesterolului și a altor grăsimi, precum și în splină sau în plămâni, răspândindu-se ulterior la creier. Din această cauză, fetița a pierit la vârsta de doar 4 ani în 2009.

Dar femeia știa că Allah mai avea un plan pentru ea și a dat naștere celui de-al doilea copilaș, în 2019, pe nume Mohamed, care a fost diagnosticat cu tumoră cerebrală despre care părinții nu au știut nimic. Simptomele băiatului erau asemănătoare unui infarct și atunci când au ajuns la spital, era deja mult prea târziu pentru Mohamed care s-a ridicat la ceruri pentru a fi alături de surioara lui.

Familia a fost din nou devastată atunci când cel de-al treilea copilaș, Omar, a fost diagnosticat cu Limfomul Non Hodgkin în iunie iulie 2021 și și-a pierdut viața în ianuarie următorul an.

femeie musulmana selfie

Arja și soțul ei Fadi, în vârstă de 48 de ani, mai au doi copii, pe Rabieh, în vârstă de 16 ani și pe Luay, în vârstă de 8 ani. Mama a strâns peste 16000 $ pentru a-și duce fiul cel mare la Mecca, pentru a le transmite celorlalți părinți aflați în situații asemănătoare că viața merge mai departe și este frumoasă, indiferent prin câte probleme ar trece.

O poveste de viață cu adevărat cutremurătoare care ar lăsa pe oricine cu traume sau în depresie. Se pare că mama este ajutată de credința pe care o are și de ceilalți doi copii să își ducă viața mai departe și să treacă prin toate dificultățile pe care Allah le are pregătite pentru ea cu demnitate.

Surse foto: tiktok.com

Surse articol: dailymail.co.uk

Articolul urmator
Prin câte greutăți a trecut Gabriela Cristea până a reușit să devină mamă. A făcut cinci fertilizări în vitro
Prin câte greutăți a trecut Gabriela Cristea până a reușit să devină mamă. A făcut cinci fertilizări în vitro

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Copilul nostru este grav bolnav și medicii nu ne pot spune cât mai are de trăit. Pot fi 6 ani sau 6 zile
    Copilul nostru este grav bolnav și medicii nu ne pot spune cât mai are de trăit. Pot fi 6 ani sau 6 zile

    Părinții unei fetițe în vârstă de numai 6 ani trăiesc un coșmar. Medicii nu le pot spune cât mai are fiica lor de trăit, iar starea micuței se deteriorează de la o...

    Și-a indus nașterea pentru a-i da șansa soțului ei grav bolnav să își cunoască fiica
    Și-a indus nașterea pentru a-i da șansa soțului ei grav bolnav să își cunoască fiica

    O femeie și-a indus travaliul cu două săptămâni mai devreme pentru a-i da șansa soțului ei, grav bolnav, să-și întâlnească și să-și îmbrățișeze fiica...

    Trei femei au devenit prietene pe viață după ce au trecut împreună prin emoțiile nașterii premature
    Trei femei au devenit prietene pe viață după ce au trecut împreună prin emoțiile nașterii premature

    Chiar dacă treci prin experiențe dificile, dacă ai prietenii aproape reușești să mergi mai departe mai ușor, știind că ai pe cine să te bazezi și că poți să ai parte de un...

    Când am rămas însărcinată, partenerul meu m-a părăsit. Apoi am aflat că bebelușul meu este grav bolnav
    Când am rămas însărcinată, partenerul meu m-a părăsit. Apoi am aflat că bebelușul meu este grav bolnav

    Lucinda tocmai aflase că este însărcinată în momentul în care iubitul ei a părăsit-o, după trei ani de relație. Trebuia să se obișnuiască cu ideea că va fi o...

    Soțul meu a fost grav bolnav și eu am refuzat să-l ajut
    Soțul meu a fost grav bolnav și eu am refuzat să-l ajut

    Atunci când ești răcită sau bolnavă, foarte rar se întâmplă să stai la pat. Nu pentru că nu ai vrea sau pentru că nu ai simți nevoia să te odihnești, ci pentru...

    A trecut un an de când mi-am luat adio de la propriul copil. M-am simțit atât de singură în suferința mea
    A trecut un an de când mi-am luat adio de la propriul copil. M-am simțit atât de singură în suferința mea

    Să îți strângi la piept bebelușul, să îl vezi că este sănătos, este una dintre cele mai mari bucurii pe care le poate avea o mamă. Din păcate, uneori viața are cu...

    O fetiță de trei ani, plină de vânătăi pe corp, a primit un diagnostic extrem de grav. Mama ei credea că se lovește la joacă
    O fetiță de trei ani, plină de vânătăi pe corp, a primit un diagnostic extrem de grav. Mama ei credea că se lovește la joacă

    Bolile grave dau semne subtile, pe care nu este la îndemână să le sesizezi, în special dacă ești mama unui copil aflat în primii ani de viață. Printr-o asemenea...

    „Nu are autism, dragă, este foarte deștept!". Mama refuză să accepte diagnosticul copilului meu
    „Nu are autism, dragă, este foarte deștept!". Mama refuză să accepte diagnosticul copilului meu

    Pentru un bunic, nepoțelul va fi lumina ochilor, indiferent de ce afecțiune suferă. Iar persoanele mai în vârstă nu sunt atât de familiarizate cu tulburările din...

    © 2024 Qbebe