Incidentul s-a produs în cadrul unui restaurant din San Jose, California, când suspecta, o femeie caucaziană în vârstă de aproximativ 60 de ani, stătea la coadă în fața unei mame și a copilului ei de 1 an, care se afla într-un cărucior, s-a supărat pe mămică din cauză că nu a menținut o distanțare socială adecvată.
„Ancheta preliminară a relevat că suspecta era deranjată de faptul că femeia din spatele său nu menține distanțarea socială corespunzătoare și ca urmare, aceasta și-a îndepărtat masca de față, s-a apropiat de fața copilului și a tușit de 2-3 ori”, a spus sergentul Enrique Garcia într-un comunicat de presă departamentul de poliție din San Jose.
Mama implicată susține că incidentul a fost legat de rasism: „Cred că această femeie poate fi rasistă, deoarece eu și bunica mea suntem hispanici și a început să îmi povestească despre distanțare socială și să mă hărțuiască pe mine și pe fiul meu odată ce am început să vorbesc spaniolă cu bunica mea", a spus Mireya Mora, mama băiatului în vârstă de 1 an.
Mora a declarat că fiul ei a avut o febră ușoară în urma incidentului de tuse, dar că este un mic luptător și speră că nu contracteze coronavirus.
Departamentul de Poliție din San Jose solicită publicului ajutor pentru identificarea femeii suspecte implicate în caz. Autoritățile au descris-o pe suspectă ca fiind o femeie albă în vârstă de 60 de ani, de talie medie, care purta o bandană gri, ochelari, cămașă cu mânecă lungă cu linii verticale gri, pantaloni albi și pantofi de tenis cu model.
Mămica băiețelului a mai adăugat: „A făcut-o intenționat, nu este ca și cum ar fi făcut-o din greșeală. A tușit de câteva ori intenționat pe fața fiului meu ... S-a întâmplat atât de repede că am fost în stare de șoc. S-a apropiat, și-a scos masca și a tușit de trei ori extrem de puternic pe chipul fiului meu”.
Sursa: abc15.com
Surse foto: abc15.com