Nouă ventilatoare de suport respirator de la Spitalul ”Bagdasar-Arseni” au fost reparate de urgență

Nouă ventilatoare de suport respirator de la Spitalul ”Bagdasar-Arseni” au fost reparate de urgență

Irina Olteanu - Redactor Senior

Salvați Copiii România, cu sprijinul Grupului Garanti BBVA România, a alocat de urgență 100.000 de lei, pentru repararea a zece ventilatoare de suport respirator de la Spitalul Clinic de Urgență ”Bagdasar-Arseni” din București.

Este vorba despre ventilatoare care deservesc Secția de Terapie Intensivă a Centrului de Excelență Neurochirurgie  din cadrul Spitalului ”Bagsadar-Arseni”,  iar în momentul de față nouă dintre cele 10 paturi ale secției au disponibil câte un aparat funcțional, vital în contextul pandemiei cauzate de SARS-CoV2.

Pentru repararea celui de-al zecelea aparat de ventilație sunt necesare piese de schimb, deja sosite în portul Constanța, urmând ca acestea să fie preluate și montate în cel mai scurt timp.

monitoare salvati copiii

Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" este cea mai mare Clinică de Neurochirurgie din România (263 paturi), ce abordează întreagă patologie traumatică, tumorală, vasculară, malformativă, craniană, degenerativă și spinală.

Până în prezent, Salvați Copiii România a echipat cu materiale de protecție peste zece unități medicale, printre care și Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava, unde sute de cadre medicale au fost contaminate cu SARS-CoV2 și zeci de pacienți și-au pierdut viața. Totodată, aparatură medicală indispensabilă a fost dusă la Maternitatea Bucur, Spitalul Grigore Alexandrescu și Spitalul Universitar de Urgență din București.

Salvați Copiii România a deschis un fond de urgență pentru sprijinirea imediată a sistemului medical. Astfel, a fost deschis contul special RO43RNCB0071011434790083, unde vor fi centralizate contribuțiile companiilor și ale tuturor celor care pot să sprijine întărirea sistemului medical românesc.

Persoanele fizice care vor sa ajute pot dona aici

Până acum, au fost colectate fonduri totale în valoare de 278.470 Euro, prin solidaritatea în principal a următoarelor companii: Farmaciile Catena, Kaufland România, Oriflame, Garanti BBVA Group,  BCR, Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret" și Asociația Club Sportiv "RO Club Maraton". De asemenea, suma de 65.715  Euro provine din donațiile persoanelor fizice care au vrut să sprijine efortul medicilor. DPD România sprijină eforturile de livrare a echipamentelor.

Articolul urmator
Incendiu la Spitalul de Copii din Galați. Sute de pacienți au fost evacuați, inclusiv mame cu copii
Incendiu la Spitalul de Copii din Galați. Sute de pacienți au fost evacuați, inclusiv mame cu copii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am fost nevoită să mă mut înapoi cu părinții și mi-am dat seama că nu-mi mai suport mama
    Am fost nevoită să mă mut înapoi cu părinții și mi-am dat seama că nu-mi mai suport mama

    Să te muți înapoi cu părinții după ce o bună perioadă de timp ai locuit singur sau partenerul de cuplu, poate fi uneori dificil. O tânără de peste granițe povestește,...

    Ce fel de pacient ai fi la spitalul de nebuni, în funcție de zodia ta
    Ce fel de pacient ai fi la spitalul de nebuni, în funcție de zodia ta

    Cât de nebun ești în funcție de zodie? Ce fel de pacient ai fi la spitalul de nebuni? Ți-am pregătit un material pe care nu ai voie să îl citești decât cu...

    Nu o suport pe mama celui mai bun prieten al copilului meu
    Nu o suport pe mama celui mai bun prieten al copilului meu

    O mămică de peste granițe povestește, pentru site-ul scarymommy.com, că nu se înțelege deloc bine cu mama prietenului cel mai bun al fiului ei. Femeia spune că deși la...

    „Lichidul amniotic e verde, femeie! Ce a fost în mintea ta sa încerci sa naști acasă, în cada?” Am ajuns de urgență la spital când apa din cadă s-a făcut verde
    „Lichidul amniotic e verde, femeie! Ce a fost în mintea ta sa încerci sa naști acasă, în cada?” Am ajuns de urgență la spital când apa din cadă s-a făcut verde

    Mă numesc Adelina, am 26 de ani, lucrez de la domiciliu, țin contabilitatea pentru mai multe firme din județul Brăila. În urmă cu doi ani am devenit mămică și doresc să...

    Nu mai suport grupurile de părinți. Ce să fac?
    Nu mai suport grupurile de părinți. Ce să fac?

    Știm cu toții că grupurile de pe platformele de comunicare sunt în trend. Dacă te afli într-un grup activ, cel mai probabil că telefonul tău bâzâie...

    Nu suport familia soțului meu și nu vreau să-i mai văd niciodată
    Nu suport familia soțului meu și nu vreau să-i mai văd niciodată

    Uneori, relația cu socrii poate deveni tensionată odată ce devii mamă, în special în cazul în care aceștia insistă să se implice tot mai mult în viața ta de...

    „Nu am știut nimic de copiii mei timp de o lună”. Momentul în care o mamă s-a reunit cu copiii ei care au fost trimiși în plasament de urgență
    „Nu am știut nimic de copiii mei timp de o lună”. Momentul în care o mamă s-a reunit cu copiii ei care au fost trimiși în plasament de urgență

    Să fii nevoită să te desparți brusc de copiii tăi fiind acuzată pe nedrept de anumite fapte este una dintre cele mai grele lovituri cu care se poate confrunta o mamă. Printr-o...

    O femeie a fost „invitată" de fostul soț să fie mamă surogat pentru el și noua iubită
    O femeie a fost „invitată" de fostul soț să fie mamă surogat pentru el și noua iubită

    Încurcate sunt căile dragostei, sau mai bine zis ale fostelor și viitoarelor iubiri. O femeie mărturisește că fostul ei soț a rugat-o să fie mamă surogat pentru el și noua lui...

    © 2024 Qbebe