Psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: omul, femeia, terapeutul
Daniela Dumitrescu este psiholog clinician de peste 10 ani, psihoterapeut și formator în metoda ESPERE©, creată și dezvoltată de Jacques Salomé. Acoperă deja în experiența sa de lucru atât problematicile și scenariile vieții de adult, terapia cu copii în situații de risc, cât și atenția și susținerea dedicate seniorilor. Cum spune chiar ea, are deja experiența lucrului cu toate categoriile de vârstă care compun călătoria prin viață, iar la întrebarea cine ești? răspunde cu același zâmbet senin și rocambolesc: "Sunt o persoană care poartă o dizabilitate, în sensul că dimensiunile mele sociale nu corespund normelor general acceptate! Sunt miniognă, dar simpatică! Sunt... și asta este minunat!".
Alături de autoare vor fi pe scenă doi invitați speciali:
Antonia Noël: specialist în comunicare, formator și consultant în comunicare relațională, speaker, autor de cărți terapeutice; a ghidat peste 6000 de oameni pe calea dezvoltării personale. (www.antonianoel.com)
Ștefan Popescu: profesor universitar SNSPA, analist politic.
CONJUGĂ-MĂ LA PREZENT: cartea unui drum interior
"Poate că acest volum este cel mai intim autoportret, confesiunea gândului meu șoptit, pâlpâirea fragedă a lui așa simt. [...] Ce bine este să poți spune despre tine cum ești, să te arăți gol, asumându-ți riscul dezvăluirii, fără teama că ai fi judecat, căci acum ai înțeles că ceea ce tu ești nu depinde de ceea ce alții spun că ești. Practic, regăsești o libertate interioară de care îți era dor, dar pe care nu știi nici de ce și nici cum ai pierdut-o.
Volumul de față este o poveste a devenirii mele, a felului în care mi-am trăit întâmplările existenței, a modului în care s-au așezat și m-au construit oamenii pe care i-am întâlnit, i-am iubit sau i-am îndepărtat, atunci când prezența lor a fost mai dureroasă decât absența. Mulțumesc celor care m-au iubit, mă iubesc și poate mă vor mai iubi pentru că prin sentimentul lor m-am construit, definit, șlefuit. Mulțumesc celor pe care i-am iubit, îi iubesc și poate îi voi mai iubi până la capătul suflării mele pentru că iubirile pe care le port în mine îmi conturează sensul lui a fi." - Daniela Nicoleta Dumitrescu, psiholog
Evenimentul se desfasoară cu intrare liberă, la Clubul Țăranului Român (str. Monetăriei nr. 3).
Cartea va fi disponibilă publicului la eveniment.
Organizator: "Fericiți Cei Ce Comunică", psih. Daniela Nicoleta Dumitrescu