Irina Nicolae, fosta membră a trupei A.S.I.A., a fost nevoită să întrerupă prima sarcină la cinci luni. „Fetița avea inima în dreapta...”

Irina Nicolae, fosta membră a trupei A.S.I.A., a fost nevoită să întrerupă prima sarcină la cinci luni. „Fetița avea inima în dreapta...”

Bianca Geica - Redactor Senior

Puțini știu drama prin care a trecut Irina Nicolae, în urmă cu câțiva ani. Invitată în podcastul lui Cătălin Măruță, fosta componentă a trupei A.S.I.A. și-a deschis sufletul și a povestit, în lacrimi, despre sarcina pe care a pierdut-o înainte să o aducă pe lume pe fiica ei, Scarlett Maria.

Irina Nicolae a întrerupt prima ei sarcină, la recomandarea medicilor

Irina Nicolae are o fetiță de 5 ani pe nume Scarlett Maria, împreună cu omul de afaceri Marius Vizer. Artista în vârstă de 43 de ani a povestit, însă, că înainte să o nască pe cea mică, a fost nevoită să întrerupă o sarcină, la recomandarea medicilor, fiindcă bebelușul avea o malformație la inimă.

„Scarlett nu este primul copil pe care îl am. Este a doua sarcină. Am mai avut o sarcină, tot o fetiță! Au știut prietenii foarte apropiați, și am născut indus, provocat, la cinci luni și o zi, după un travaliu foarte greu pentru că s-au descoperit niște probleme (...) M-am dus la un control în Budapesta, la un medic pe care nu îl cunoșteam. Am fost acolo și mi-a zis doctorul respectiv, eram aproape de 20 de săptămâni: „Irina, știi că aici în Ungaria trebuie să facem controlul de organe, că se face din trimestrul doi” (...) Îmi aduc aminte că luasem pe cineva din casă pentru că eu nu vorbesc maghiară. Doctorul vorbea engleză foarte bine și mi-a zis că sunt doi medici care trebuie să se uite, să nu mă stresez. M-au controlat și mi-au zis că nu e nimic foarte grav, dar mi-au zis să mă vadă și un cardiolog, aveau unul foarte bun. Mi-au făcut o programare, apoi m-am dus a doua zi. Acel medic era o doamnă în vârstă, foarte dură. Mi-a zis: „Să știi că eu nu vorbesc în timpul consultului, am să îți spun la sfârșit. Fetiță, tu să știi că ai o problemă foarte gravă, trebuie să termini această sarcină”.

Eu am rămas mască! Avusesem teste genetice, totul perfect! (…) Au început medicii apoi să vorbească de partea de genetică, eu ziceam că vreau să vorbesc cu medicul meu. Îmi aduc aminte și acum că mi-au dat un raport, nu mi-au dat fotografiile. Mi-au zis clar că trebuie să termin această sarcină, că nu există altă soluție. În două zile mie mi s-a dărâmat tot universul”, a dezvăluit Irina Nicolae.

Aceasta spune că inițial nu a vrut să întrerupă sarcina și împreună cu soțul ei, Mrius Vizer, a mers în Austria, unde un alt medic specialist pentru o a doua părere. Însă și acesta i-a confirmat faptul că bebelușul din burtică are probleme de sănătate.

„Am plecat de urgență la Viena, la doctorul meu, cel mai mare specialist din Viena pe partea de cardiologie pentru că acolo exista problema. Mi-a explicat că avem o mică problemă, că avem cazuri. (…) Cumva am plecat cu speranțe de acolo și cu ideea că o să-mi asum orice risc pentru copilul meu, era fetiță.

Între timp, prietenii soțului meu îmi organizaseră cea mai bună echipă de medici din Ungaria, medici veniți de afară. Aveam un cardiolog și un specialist pe imagistică, o doamnă foarte drăguță, și m-am dus din respect, noi luasem decizia că îmi asum riscul, că practic copilul trebuia să sufere două operații în primul an, imediat după ce se naște. Apoi în jurul vârstei de 14 ani, pentru că inima atunci se mărește”, a mai explicat Irina care, in cele din urma, a intrerupt sarcina la cinci luni si o zi.

„Medicul, când mi-a făcut ecografia, mi-a zis: „Irina, fetița are inima în dreapta. Este fetiță și înseamnă infertilitate”. Sunt cazuri foarte rare și nu îi oferi copilul decât o viață nu se știe cum. Sunt foarte puține cazuri, ca drept dovadă am fost al treilea caz, după ce am făcut analize genetice în New York. Era o modificare genetică. Apoi am vorbit cu cardiologul care mi-a spus că nu era vorba de o singură operație, de două operații, ci era vorba de multiple operații. Mi-a zis că dacă copilul nu avea mai mult de două kilograme, medicul nu se apropia de copil, nu-l opera”, a mai marturisit arista.

Ea a rememorat, de asemenea, ziua în care a mers la maternitate pentru întreruperea de sarcină și perioada în care a stat internată:

„Am stabilit cu ginecologul, care mi-a spus că își dorește să comunicăm, să stau trează. Îmi amintesc că am spus că eu vreau să adorm, că nu vreau să îmi amintesc nimic. Au fost două zile și după aceea i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că am rămas întreagă la minte și pentru că cele două zile de travaliu copilul a ieșit cu picioarele în față și m-au băgat în sala de operație de urgență, mi-am dat seama că sunt un caz grav sau foarte grav după fețele oamenilor și ale medicilor care se aliniaseră toți. Am fost băgată în sala de operație peste altcineva care năștea tocmai pentru că medicul mi-a zis că nu vrea să-mi producă mai multă suferință. (…) M-am trezit după aceea, am stat în spital două zile”.

Câțiva ani mai târziu, Irina a rămas din nou însărcinată și de această dată a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, pe care a botezat-o Scarlett Maria. Artista spune că aceasta știe că are o surioară mai mică în Rai, ba chiar a povestit o întâmplare emoționantă care a avut loc în urmă cu câțiva ani:

„Fetița mea știe că are o surioara acolo, în cer, și un frate, băiatul soțului meu din prima căsătorie, și pentru că am avut întotdeauna senzația, mai ales după ce am născut-o pe Scarlett, că este lângă mine în cameră, pentru că fetița mea se uita tot timpul într-un colț și zâmbea și gângurea. Și mai târziu, când a început să crească, mi-a zis „Mami, de ce îngerii sunt albi și au aripi?” - eu nespunându-i niciodată cum arată îngerii. Și i-am zis: „Ai văzut un înger?”, și a zis „Da, e aici cu mine tot timpul”, a povestit Irina Nicolae.

Surse foto: Instagram

Surse articol: Podcast „Acasă la Măruță”

Articolul urmator
Am fost nevoită să-mi aduc copiii gemeni pe lume, deși știam că nu vor supraviețui. Au murit la scurt timp după naștere
Am fost nevoită să-mi aduc copiii gemeni pe lume, deși știam că nu vor supraviețui. Au murit la scurt timp după naștere

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am fost copil singur la părinți și mi-a revenit mie sarcina de a avea grijă de mama mea. Am detestat faptul că am fost nevoită să fac asta
    Am fost copil singur la părinți și mi-a revenit mie sarcina de a avea grijă de mama mea. Am detestat faptul că am fost nevoită să fac asta

    A fi unicul copil al părinților este o binecuvântare în copilărie și un "blestem" la maturitate. Acest lucru este confirmat de o femeie care dezvăluie provocările prin care...

    O fetiță s-a născut cu picioare  de „sirenă” și nu a primit mari șanse de viață. Cinci ani mai târziu, fetița a mers pentru prima dată
    O fetiță s-a născut cu picioare de „sirenă” și nu a primit mari șanse de viață. Cinci ani mai târziu, fetița a mers pentru prima dată

    Una dintre cele mai grele încercări prin care poate trece un părinte este să afle că va avea un copil fără mari șanse de supraviețuire. Într-o asemenea situație s-a...

    Un băiețel de cinci ani a fost diagnosticat cu amigdalită, când, de fapt, avea o formă avansată de leucemie
    Un băiețel de cinci ani a fost diagnosticat cu amigdalită, când, de fapt, avea o formă avansată de leucemie

    Un băiețel de 5 ani din Glasgow, Scoția, a fost diagnosticat greșit cu amigdalită, deși avea o formă avansată de leucemie. Părinții micuțului avertizează alți părinți să fie...

    „Am avut o primă sarcină dificilă și recunosc că am fost extrem de temătoare și la a doua"
    „Am avut o primă sarcină dificilă și recunosc că am fost extrem de temătoare și la a doua"

    După o primă sarcină cu risc, anxietatea și temerile copleșesc sufletul mamei care își mai dorește un copil. Urmează nouă luni pline de întrebări și neliniște, chiar...

    Fetița mea de 18 luni a fost diagnosticată cu Alzheimer
    Fetița mea de 18 luni a fost diagnosticată cu Alzheimer

    Una dintre cele mai grele încercări prin care poate trece un părinte este aceasta: să afle că al său copil se confruntă cu o boală rară, care nu are leac și care este fatală....

    Fosta mea soție este supărată pe mine că nu i-am spus când fiica noastră de 10 a ani a avut prima menstruație
    Fosta mea soție este supărată pe mine că nu i-am spus când fiica noastră de 10 a ani a avut prima menstruație

    Un bărbat a omis să-i spună fostei sale partenere că fiica lor de 10 ani a avut prima menstruație. Acum, femeia este furioasă.

    Am aflat că inima bebelușului meu nu mai bate la 12 săptămâni de sarcină. Medicul mi-a întrerupt sarcina iar asta mi-a salvat viața și mi-a dat oportunitatea să devin din nou mamă
    Am aflat că inima bebelușului meu nu mai bate la 12 săptămâni de sarcină. Medicul mi-a întrerupt sarcina iar asta mi-a salvat viața și mi-a dat oportunitatea să devin din nou mamă

    O mamă însărcinată a primit o veste caldă, una rece, în urma ecografiei de 12 săptămâni de sarcină. Inimioara bebelușului ei a încetat să mai bată, dar...

    De ce i-am făcut asigurare de viață copilului meu de cinci luni
    De ce i-am făcut asigurare de viață copilului meu de cinci luni

    Asigurarea de sănătate este o opțiune financiară foarte benefică, ce asigură sprijin financiar în cazul în care beneficiarul suferă de anumite afecțiuni și are nevoie de...

    © 2024 Qbebe