Intoxicație cu insecticide. Trei copii decedați în capitală!

Intoxicație cu insecticide. Trei copii decedați în capitală!

Corina Naftanaila

Autoritățile medicale din Chișinău s-au confruntat cu 5 cazuri de intoxicație cu insecticid. Familia infestată a ajuns de urgență la spital, iar cei trei copii au decedat la scurt timp.

intoxicatie cu insecticidO familie din Cantemir, Chișinău, a ajuns la spital cu simptome severe de intoxicație cu insecticide. Conform Serviciului de Asistență Medicală de Urgență, membri familiei aveau stări de greață, vărsături și amețeli duminică, 28 octombrie, când a fost prima dată apelat serviciul de urgență. Cu toate acestea, mama, bunica și cei trei copii de 4, 8 respectiv 11 ani au refuzat spitalizarea. Luni, 29 octombrie, a urmat un alt apel, de această dată starea familiei fiind mai gravă.

Pacienții au fost spitalizați la Secția toxicologie a Spitalului Sfânta Treime și au primit îngrijirile necesare. La scurt timp, fetițele de 4 și 11 ani au decedat și după numai o zi medicii au declarat și moartea celui de-al treilea copil (8 ani).

Aparent, intoxicația a fost provocată de prezența vaporilor de fosfit de aluminiu, substanță pe care familia o folosea în prelucrarea grâului. Cele două femei rămân sub observație medicală, sănătatea lor fiind încă în pericol. 

Surse: ciao.ro, ziarulnational.md.

Articolul urmator
Premieră în Capitală. Prima zi de „Kiss and Ride” la școlile din București. Cum s-a desfășurat și ce spun părinții
Premieră în Capitală. Prima zi de „Kiss and Ride” la școlile din București. Cum s-a desfășurat și ce spun părinții

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Intoxicație alimentară pe piele: cum o recunoști și ce trebuie să faci?
    Intoxicație alimentară pe piele: cum o recunoști și ce trebuie să faci?

    Intoxicația alimentară poate apărea atunci când consumi un aliment sau o băutură care conține bacterii dăunătoare organismului. Aceste microorganisme pot produce toxine ce se...

    Adela Popescu, mama cu trei băieți sau soacra cu trei nurori
    Adela Popescu, mama cu trei băieți sau soacra cu trei nurori

    Îți vine să crezi că au trecut deja 6 ani de când Adela Popescu și Radu Vâlcan au devenit pentru prima oară părinți? Cine și-ar fi imaginat că cei doi nu vor avea...

    Am crezut că părinții mei sunt decedați timp de 38 de ani. Apoi am primit un email care mi-a schimbat viața
    Am crezut că părinții mei sunt decedați timp de 38 de ani. Apoi am primit un email care mi-a schimbat viața

    Chiar dacă un copil adoptat află încă din copilărie că părinții biologici au murit, nu este exclus ca, la un moment dat, să descopere că unul dintre părinți este în...

    Am trei copii şi m-au scos din minți tantrumurile lor, dar tot mă amuz când văd alți copii că fac scandal în public
    Am trei copii şi m-au scos din minți tantrumurile lor, dar tot mă amuz când văd alți copii că fac scandal în public

    Pe premiza „bine că nu face al meu așa”, o mamă își gestionează emoțiile când alți copii fac un tantrum. Iată ce părere are femeia despre empatia în...

    Ce mari și frumoși au crescut copiii Valentinei Pelinel! Cum se descurcă vedeta în rolul de mămică de trei copii
    Ce mari și frumoși au crescut copiii Valentinei Pelinel! Cum se descurcă vedeta în rolul de mămică de trei copii

    Valentina Pelinel a avut o carieră de succes ca model internațional, iar în anul 2018 s-a căsătorit cu omul de afaceri Cristi Borcea. Cuplul a avut primul copil în anul 2016,...

    Povestea incredibilă a mamei care are trei copii de vârste diferite, toți născuți în aceeași zi
    Povestea incredibilă a mamei care are trei copii de vârste diferite, toți născuți în aceeași zi

    O mămică de peste granițe se confruntă cu o adevărată provocare în fiecare an, pe 11 ianuarie, de ziua celor trei copii ai săi care nu, nu sunt tripleți, ci doar născuți...

    Ce familie frumoasă are Antonia! Are trei copii care-i seamănă tot mai mult
    Ce familie frumoasă are Antonia! Are trei copii care-i seamănă tot mai mult

    Antonia și Alex Velea fac parte dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de la noi și formează un cuplu de 10 ani. Sunt părinții a doi băieți, Dominic și Akim, iar Antonia...

    Alexia s-a căsătorit cu doi bărbați și au trei copii împreună: „Ne considerăm o familie”
    Alexia s-a căsătorit cu doi bărbați și au trei copii împreună: „Ne considerăm o familie”

    Alexia Shrout s-a căsătorit cu Doug în urmă cu 15 ani, dar a început să se întâlnească și cu Jacob Shrout-Mchaffie în 2011, iar acum locuiesc cu toții...

    © 2024 Qbebe