O femeie în vârstă de 23 de ani (Louise Porton) și-a ucis cele două fiice (de 3 ani, respectiv de 16 luni) și a fost condamnată la închisoare pe viață de un tribunal din Marea Britanie. Sentința ei s-a dat în data de 2 august. Despre ea s-a aflat că se ocupa cu trimiterea, în mediul online, de fotografii nud, pentru care primea sume în jur de 30 de lire pe bucată.
Judecătorii au vorbit despre crimă cu premeditare în cazul celor doi copii. Femeie a ucis-o mai întâi pe fiica sa cea mare, Lexi, obstrucționându-i căile respiratorii, iar în anuarie 2018 a precizat poliției că și-a găsit copilul mort în pat. O examinare inițială nu a putut descifra cauzele reale ale morții fetiței.Înainte să comită crima, Louise Porton o internase pe Lexi în spital spunându-le tuturor că fetița suferea de convulsii.
Inițial paramedicii au resuscitat-o pe Lexi, dar aceasta a decedat ulterior. În noaptea respectivă, pe internet au fost găsite mesaje ale femeii, care povestea cum medicii i-au spus că oricum copilul ar fi murit.
La 17 zile după ce a ucis-o pe Lexi, Louise Porton a ucis-o pe fiica mai mică, Scarlett. A apelat tot la obstrucționarea căilor respiratorii și a încercat să inducă în eroare anchetatorii cum că ar fi fost vorba despre o moarte din cauze naturale, au precizat judecătorii.
Scarlett a ajuns la spital și a decedat 18 zile mai târziu, în luna februarie a anului 2018, din cauza vătămărilor suferite la nivelul gâtului.
Louise Porton nu a dezvăluit adevăratele motive pentru care și-a ucis copiii, cei care s-au ocupat de caz înțegând că a luat decizia de a proceda așa pentru că fetițele o „încurcau” în desfășurarea activităților ei de zi cu zi. Aceasta posta fotografii nud și îi oferea favoruri sexuale unui fotograf inclusiv când fiica ei, Lexi, ajunsese în spital în stare critică. La un moment dat, ea le-a explicat anchetatorilor că fiica ei a murit după ce „s-a lovit singură la cap cu niște jucării”.
S-a precizat că în telefonul ei au fost descoperite convorbiri cu un bărbat, în timp ce ea râdea, chiar în momentele în care se organizau funeraliile pentru Lexi. Concluzia celor care au investigat cazul este că Louise Porton a acționat cu premeditare în privința uciderii copiilor ei și că, pe parcursul anchetei, nu a putut fi sesizată la ea „nicio urmă de emoție”.
Surse:
www.metro.co.uk, www.7news.com.au, www.telegraph.co.uk
Surse poze:
www.pixabay.com, www.youtube.com