În ultimii ani, experții s-au străduit să demonstreze cât de importantă este o copilărie fericită în evoluția vieții de adult. Așa cum precizează aceștia, o copilărie fericită are la bază amintiri pozitive. Din fericire, se pare că acestea vor fi mai durabile decât acelea negative. Explicația este următoarea: amintirile asociate cu emoțiile plăcute sunt mai bine fixate în memorie, întrucât creierul reține mai multe detalii senzoriale și contextuale din componența acestora.
De asemenea, studii recente (precum unul din 2012) au dezvăluit faptul că un copil ce a fost iubit și bine îngrijit de către mama sa va avea hipocampusul (regiunea creierului responsabilă cu învățarea, memorarea și răspunsul la stres) cu cel puțin 10% mai dezvoltat decât al celor de care mamele nu s-au ocupat prea mult.
Mai mult, cercetătorii au reușit să demonstreze inclusiv că amintirile unei copilării fericite vor fi responsabile, pe parcursul vieții, de un nivel de sociabilitate mai ridicat, de o stimă de sine mai ridicată și de adoptarea unor comportamente sănătoase. În schimb, amintirile unei copilării nefericite pot duce la închidere în sine, la dificultatea de a întemeia relații și la o capacitate mai redusă de a răspunde corespunzător stresului.
Nu în ultimul rând, un studiu din Marea Britanie a arătat că o copilărie fericită are un impact mai mare în viața oamenilor decât alte realizări obținute ulterior, precum bunăstarea materială, finalizarea cu succes a studiilor sau o carieră de succes.
Concluziile acestui studiu, inițiat de Profesor Richard Layard (cunoscut drept unul dintre cei mai reputați „experți în fericire" din Marea Britanie), au avut la bază un grup de 9000 de persoane, născute în anul 1970. Acestea au avut de completat niște chestionare legate de viețile lor, pe durate cuprinse între 5 și 7 ani. Răspunsurile date de cei chestionați au condus către următoarea concluzie: fericirea din copilărie a fost cea care a marcat cel mai mult viața lor de până atunci.
Desigur, așa cum precizează și alți specialiști, nimeni nu poate fi sigur că îi poate asigura copilului său o copilărie care să-i ofere numai amintiri fericite. Ceea ce putem face este să-i ajutăm pe copii să perceapă ca pe o amintire plăcută ceea ce se întâmplă în viața lor în anumite momente și, cel mai important, le putem oferi dragostea noastră. Tocmai această dragoste este cea care va influența cel mai mult fericirea din timpul copilăriei.
Surse:
www.kidspot.com.au
Surse poze:
www.pexels.com;www.pixabay.com