Creșele, grădinițele și unitățile de tip after school nu se mai deschid din 15 iunie

Creșele, grădinițele și unitățile de tip after school nu se mai deschid din 15 iunie

Corina Naftanaila

Începutul de săptămână nu vine cu vești bune pentru părinții din România. Ministrul Educației a anunțat că nu se vor mai deschide creșele, grădinițele și unitățile after school.

Conform Hotărârii de Guvern, publicată vineri în Monitorul Oficial, astăzi, 15 iunie, grădinițele, creșele și unitățile de tip after school ar fi trebuit să-și deschidă porțile. Cu toate acestea, Ministrul Educației a declarat că acestea vor rămâne închise până în momentul în care vor apărea norme de aplicare.

Mâine nu se vor redeschide, ci în momentul în care există norme, există cerere și există decizie la nivelul autorității publice locale. Normele trebuie să fie prezentate de către Ministerul Educației sau de Ministerul Muncii. Îi sfătuiesc pe părinți să aștepte norme din partea Ministerului Sănătății”, a spus Monica Anisie.

fetita-la-gradinita

De asemenea, ministrul a mai precizat că decizia redeschiderii grădinițelor aparțile autorităților locale publice. Inspectoratele școlare vor fi informate de către directorii grădinițelor în legătură cu numărul copiilor înscriși pentru perioada verii.

Ministerul Educației astăzi a transmis inspectoratelor școlare situația în care putem să reîncepem activitatea în grădiniță și, așa cum s-a întâmplat în fiecare an, le-am solicitat să anunțe părinții că pot depune cereri la unitățile de învățământ preșcolar la care au mers până acum copiii. Inspectoratele școlare sunt informate de către directorii grădinițelor de aceste solicitări și, mai departe, inspectoratul școlar transmite autorităților publice locale aceste solicitări. Decizia pentru a redeschide aceste grădinițe de vară aparține autorității publice locale. Pentru că, atenție: în aceste unități de învățământ preșcolar, pe această perioadă a vacanței de vară, se desfășoară numai activități recreative, deci nu se desfășoară activități din curriculum preșcolar”, a completat Ministrul Educației.

Surse: huff.ro, digi24.ro.

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Peste 600 de copii ucraineni refugiați au învățat în școlile și grădinițele din București
Peste 600 de copii ucraineni refugiați au învățat în școlile și grădinițele din București

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Orașele din România cu cele mai scumpe creșe și grădinițe. Câți bani scot părinții din buzunar
    Orașele din România cu cele mai scumpe creșe și grădinițe. Câți bani scot părinții din buzunar

    Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică și de platforma „Clubul Copiilor”, în ultimul deceniu a crescut numărul copiilor care urmează cursurile...

    Ce tip de mamă poți fi, în funcție de luna nașterii
    Ce tip de mamă poți fi, în funcție de luna nașterii

    Fie că ești tot timpul cu ochii pe copilul tău pentru a te asigura că-l disciplinezi, fie că îl urmărești clipă de clipă pentru a-l știi în siguranță, fie că preferi...

    Studiu: un anumit tip de terapie are o rată mare de succes în cazul depresiei postnatale
    Studiu: un anumit tip de terapie are o rată mare de succes în cazul depresiei postnatale

    Depresia postnatală face tot mai multe “victime“ în rândul părinților care nu știu cum să gestioneze amalgamul de emoții, anxietate, bucurie și teamă care...

    Situația avortului în România. Mai multe spitale din România refuză să mai practice avortul la cerere, din motive religioase
    Situația avortului în România. Mai multe spitale din România refuză să mai practice avortul la cerere, din motive religioase

    Avortul este, în continuare, subiectul a numeroase controverse și ridică deseori probleme de ordin moral. Chiar dacă în România avortul este permis, o treime din...

    A divorțat și s-a recăsătorit cu prietenul cel mai bun din copilărie. ”Ne creștem copiii din celelalte căsătorii împreună”
    A divorțat și s-a recăsătorit cu prietenul cel mai bun din copilărie. ”Ne creștem copiii din celelalte căsătorii împreună”

    O femeie care s-a căsătorit cu cel mai bun prieten din copilărie dă sfaturi demne de urmat cuplurilor care se află la a doua căsnicie, cu copii la mijloc. De asemenea, ne...

    „Dragi părinți, lăsați copiii să mai facă și greșeli”, mesajul unei profesoare de liceu pentru părinții din toată lumea
    „Dragi părinți, lăsați copiii să mai facă și greșeli”, mesajul unei profesoare de liceu pentru părinții din toată lumea

    O profesoară de liceu de peste hotare transmite un mesaj clar și răspicat tuturor părinților - să-și lase copiii să facă greșeli. De ce? Citește articolul.

    Cei mai sinceri nativi din zodiac. Nu pot ascunde nimic, niciodată
    Cei mai sinceri nativi din zodiac. Nu pot ascunde nimic, niciodată

    Fie pentru a nu fi criticate, fie pentru a nu fi respinse sau ridiculizate, anumite persoane preferă să nu fie întotdeauna sincere. În schimb, pentru altele tot ceea ce...

    Am aflat cele mai intime gânduri ale soțului meu și mă simt distrusă: „Te iubesc, draga mea, dar asta nu mai e de ajuns”
    Am aflat cele mai intime gânduri ale soțului meu și mă simt distrusă: „Te iubesc, draga mea, dar asta nu mai e de ajuns”

    Sunt într-un mare impas, stare de șoc și de teamă. În week-end, pe când făceam curățenie prin șifonierul soțului meu, am dat de o coală împăturită în...

    © 2024 Qbebe