De ce sarcina are și o parte întunecată- Povestea Alexandrei Kilmurray
Una dintre cele mai importante transformări ale corpului, cu care ne confruntăm atât în timpul sarcinii, cât și după naștere, sunt vergeturile.
Specialiștii spun că apariția acestora este legată de:
Sarcina propriu-zisă
În timpul sarcinii, pielea se va extinde considerabil și va trece prin tot felul de transformări, extinzându-se gradual, în toate zonele corpului. Pielea nu are însă destul răgaz pentru a se adapta așa cum trebuie modificărilor, așa că rețelele de colagen se pot deteriora rapid. Din acest motiv, se vor produce rupturi, ce vor deveni cu atât mai profunde cu cât pielea noastră nu se bucură de o bună elasticitate.
De obicei, vergeturile încep să devină vizibile de îndată ce abdomenul nostru își va mări volumul, dar vor fi mai pregnante odată cu intrarea în cel de-al treilea trimestru de sarcină.
În funcție de culoarea pielii noastre, acestea vor avea un aspect diferit. De pildă, dacă avem o piele mai deschisă la culoare, vergeturile vor avea nuanțe de roz. Cine are pielea mai închisă, va sesiza că ele sunt mult mai deschise la culoare decât restul pielii de pe corp. Ca idee, vergeturile își pot schimba mult aspectul pe parcursul sarcinii.
Transformările hormonale
Nu numai creșterea volumului abdomenului sau a sânilor va determina apariția vergeturile, ci și hormonii placentei.
Cantitatea de hormoni secretată nu este controlabilă și va determina relaxarea întregului corp, implicit și a pielii. De aceea, legăturile dintre structurile de colagen vor slăbi, așa că acestea se pot rupe când pielea se va întinde brusc. Așa vor apărea vergeturile.
Printre cele mai importante demersuri pe care le putem face pentru ca vergeturile să nu devină foarte supărătoare, se numără:
• Să ne hidratăm constant pielea, folosind creme pe bază de colagen, dar și uleiuri precum acela de cocos, de măsline sau de ricin. Acestea vor fi cu atât mai eficiente cu cât le vom încălzi ușor și ne vom face masaj pe zonele afectate, dimineața și seara.
• Să avem grijă să consumăm suficiente lichide, astfel încât pielea să se hidrateze și din interior
• O dietă sănătoasă poate fi și ea de ajutor pentru a preveni și pentru a trata vergeturile. De exemplu, alimente bogate în vitamina E, A sau C sunt numai bune în vederea menținerii unei pieli cât mai sănătoase, atât înainte de naștere, cât și după aceea.
Citește și: Cum scapi de vergeturi cu ajutorul aspirinei
O dovadă în plus că vergeturile sunt una dintre cele mai mari probleme din sarcină este adusă și de mărturia de pe Instagram a unei tinere mame, Alexandra Kilmurray
Ea a postat fotografii cu abdomenul ei, plin de vergeturi, alături de cei doi copii ai săi, intitulându-le „Partea întunecată a maternității și a sarcinii".
Tânăra nu se sfiește să recunoască faptul că i-au trebuit 18 luni pentru a regăsi puterea de a nu plânge, de a se iubi din nou și de a-și accepta corpul așa cum este.
De asemenea, ea insistă asupra idee că nimeni nu ne poate spune exact care este tocmai această „parte întunecată a sarcinii", că nimeni nu ne avertizează asupra multittudinii de transformări fizice și psihice prin care vom trece.
Alexandra spune că a reușit în final să găsească „luminița de la capătul tunelului", să se accepte când se uită în oglindă, fără a se considera mai puțin frumoasă din cauza vergeturilor.
Mesajul ei urmărește să le încurajeze pe viitoarele și pe actualele mame, care trebuie să găsească puterea să treacă peste toate provocările sarcinii și peste cele de după naștere, fie că este vorba despre vergeturi, kilograme în plus, depresie postnatală etc.
Cu alte cuvinte, după cum mărturisește chiar ea, scopul postării fotografiilor este să dezvăluie o imagine reală a ceea ce se întâmplă cu corpul nostru după naștere. Noi suntem însă cele ce trebuie să depășim dificultățile ce reies de aici, să fim optimiste, să ne bucurăm din plin de miracolul de a deveni mame.
Alte probleme ce demonstrează din plin existența „părții întunecate" a sarcinii
Pielea lăsată din zona abdomenului
Studiile din domeniu au demonstrat de mai multe ori faptul că o mare parte dintre femei se plâng, după naștere, de pielea lăsată din regiunea abdomenului.
După ce vom naște, vom începe să pierdem din kilogramele acumulate, iar uterului nostru îi vor lua cam 6-8 săptămâni până când își va recăpăta dimensiunile obișnuite.Cu atât mai mult cu cât abdomenul este zona în care pielea și mușchii s-au extins cel mai mult, cu atât mai mult va fi mai vizibilă pielea lăsată.
Medicii ne avertizează că va dura cel mai mult pentru ca pielea de pe abdomen să înceapă să-și recapete aspectul normal.
Printre măsurile pe care ar trebui să le luăm pentru ca abdomenul nostru să se recupereze cât mai mult după o sarcină se află:
• Slăbirea în mod gradual- Nu va fi o soluție bună să adoptăm o dietă strictă după naștere, cu atât mai mult cu cât alăptăm. Mult mai sănătos va fi să adoptăm diete mai „blânde", care să ne permită o scădere treptată a kilogramelor, lăsându-i astfel un răgaz pielii pentru a-și reface structurile și pentru a-ți îmbunătăți aspectul
• Să avem o activitate fizică desfășurată în mod constant- Orice fel de activități fizice ne vor ajuta să ne recăpătăm tonusul pielii și cel muscular, ceea ce va duce, în timp, la obținerea unui abdomen mai ferm
• O dietă corectă- Vitaminele și proteinele pot contribui și ele la o piele mai fermă și mai frumoasă. Include cât mai mulți nutrienți valoroși în alimentație și nu uita să te hidratezi corect, astfel încât pielea să devină tot mai elastică
• Nu uita de masaj, fie cu creme speciale din comerți, fie cu uleiuri esențiale- De exemplu, poți să-ți procuri niște creme cu vitaminele A,C sau E sau să te ungi pe abdomen cu ulei de lavandă, de migdale sau de mentă. În cazul în care optezi pentru cel cu lavandă sau cu mentă, amestecă-le cu ulei de măsline/de cocos pentru că altfel poți să te confrunți cu iritații.
Citește și: Poți scăpa de pielea lăsată de după sarcină?
Sânii cu aspect lăsat
Și aceștia sunt o dovadă clară pentru „partea întunecată" a sarcinii.
Responsabile pentru aspectul lăsat al sânilor sunt tot transformările de pe parcursul sarcinii. Astfel, pe măsură ce sarcina va evolua, sânii vor deveni mai plini, mai voluminoși, pregătindu-se practic pentru alăptare.
În schimb, după naștere, țesutul mamar va începe să se restrângă, pielea își va pierde elasticitatea, iar sânii vor putea să dobândească neplăcutul aspect de lăsat.
Putem să ameliorăm și această problemă de după naștere dacă vom recurge la:
• Exerciții fizice menite să antreneze mușchii din zona pectorală, iar sânii noștri să se poată ridica din nou
• Efectuarea de masaj, cu uleiuri călduțe, precum acela de cocos sau de măsline- Datorită lor, pielea de pe sâni va deveni mai fermă
• Purtarea unui sutien de calitate, inclusiv pe parcursul perioadelor în care facem exerciții fizice- Acesta ne va susține corespunzător sânii și ne poate ajuta să mai scăpăm de aspectul lăsat
Pierderea părului
Face parte dintre cele mai mari probleme cu care ne confruntăm după naștere și care are drept cauze tot modificările hormonale. Pe măsură ce nivelul estrogenului din corpul nostru devine mai scăzut, părul nostru se va fragiliza și va fi mult mai predispus căderii. Abia după 6-12 luni de la naștere părul își va reveni.
Printre demersurile pe care ar trebui să le facem pentru a avea din nou un păr frumos și sănătos putem include:
• O dietă bogată în vitamine, minerale și proteine
• Efectuarea de masaj regulat al scalpului, cu ajutorul unui ulei intens nutritiv
• Să nu ne uscăm părul în exces (cu foehnul sau cu alte dispozitive destinate styling-ului)
• Să ne pieptănăm încet, folosind un pieptene sau o perie moale
• Să nu ne spălăm cu apă prea fierbinte
• Să nu purtăm cozi împletite sau codițe ce presupun ca părul să fie foarte strâns
Varicele
Când vorbim despre „partea întunecată" a sarcinii, nu putem să nu menționăm și varicele.
Specialiștii spun că sarcina este o perioadă propice formării acestora, în special pe fondul transformărilor hormonale, care pot determina modificări la nivelul peretelui venos din zona membrelor inferioare. Din acest motiv, sângele nu va mai circula așa cum trebuie, venele se vor dilata și vor deveni albăstrui, având un traseu sinuos. Practic, vor apărea varicele.
S-a constatat că aproximativ 70% se confruntă cu acestă problemă, inclusiv în perioada postpartum.
Pe lângă modificările hormonale, factorul genetic și presiunea care se pune asupra venelor pe parcursul sarcinii pot duce la apariția varicelor.
De obicei, varicele se ameliorează în câteva luni de după naștere. Putem să contribuim și noi la acest proces dacă:
• Vom evita să stăm prea mult pe loc, ne vom schimba poziția și vom încerca să ne ținem picioarele întinse
• Vom face mișcare în mod regulat, stimulând circulația sângeui, stfel încât să nu permitem să se formeze noi varice
• Vom purta, cât de des putem, ciorapi de compresie
Hiperpigmentarea pielii
Tot în urma multiplelor transformări hormonale din timpul sarcinii ne putem confrunta și cu o piele mai intens colorată. Aceasta poate deveni, la un moment dat, foarte uscată.
O metodă eficientă de a scăpa de această problemă va fi să aplicăm ulei de măsline sau de cocos pe zonele afectate, seara, înainte de culcare. În plus, și aplicațiile cu gel de aloe vera ne pot fi de mare ajutor.
Pentru ca eforturile noastre să nu fie în zadar, este necesar să avem și mare grijă să utilizăm o cremă cu factor de protecție solară și să evităm expunerea îndelungată la soare.
Voi ați resimțit pe deplin, până acum, și partea întunecată a unei sarcini?
Surse:
www.americanpregnancy.org, www.top10homeremedies.com, www.womansday.com
Surse poze:
www.facebook.com