Exercițiile fizice intense și impactul lor asupra fertilității feminine- studiu
Cercetători danezi și americani au realizat un studiu pentru a vedea care ar putea fi efectele exercițiilor fizice intense asupra fertilității, atât în cazul femeilor cu o greutate normală, cât și al celor supraponderale sau obeze (cu un indice al masei corporale mai mare de 25). În acest scop, au fost implicate în studiu 3638 de femei daneze, cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani, care aveau o relație stabilă cu un partener și care nu urmau niciun tratament destinat combaterii infertilității. De asemenea, au fost preluate, de la femeile implicate, date referitoare la greutate, înălțime, istoric medical, stil de viață. După aceea le-au fost trimise chestionare prin email, la fiecare 2 luni, timp de 12 luni sau până când una dintre femeile respective reușea să rămână însărcinată.
La începutul studiului, femeile au fost întrebate câte ore pe săptămână au dedicat, în medie, exercițiilor fizice (răspunsurile posibile erau: nicio oră pe săptămână, 1 oră pe săptămână, 2 ore pe săptămână, 3-4 ore, 5-6 ore, 7-9 ore sau peste 10 ore pe săptămână). În același timp, li s-au pus întrebări legate de tipul de activități fizice desfășurate, dacă acestea erau moderate sau intense. Printre activitățile fizice moderate au fost incluse: mersul pe jos, mersul pe bicicletă de plăcere, grădinăritul sau golful. În rândul activităților intense s-au regăsit: alergările, gimnastica aerobică, înotul sau ciclismul de viteză.
Avându-se la dispoziție astfel de date, participantele la studiu au fost împărțite pe categorii în funcție de nivelul de intensitate al activităților fizice și de indicele masei corporale (cele cu indicele de peste 25 au fost considerate supraponderale sau obeze). Analizându-le, oamenii de știință au putut formula următoarele concluzii:
- Activitatea fizică moderată a fost asociată cu o ușoară creștere a fertilității, atât pentru femeile cu greutate normală, cât și pentru cele supraponderale sau obeze
- O rată ridicată a exercițiilor fizice intense a fost asociată cu o diminuare a ratei fertilității în cazul femeilor cu o greutate normală, dar nu și în cazul celor supraponderale/obeze
- În cazul femeilor cu un indice al masei corporale mai mare de 25 nu s-a putut vorbi de o legătură între efectuarea de exerciții fizice intense și un interval mai mare pentru a putea rămâne însărcinate
Alte studii care au adus în discuție relația dintre fertilitatea feminină și intensitatea activităților fizice
De exemplu, un studiu a adus în prim-plan efectul exercițiilor fizice intense și prelungite asupra fertilității prin raportarea la ovulația în rândul femeilor cu o greutate normală/mai redusă decât ar fi normal, plecându-se de la ideea potrivit căreia excesul exercițiilor fizice crește riscul de anovulație (una dintre cele mai cunoscute cauze ale infertilității feminine). Printre concluziile acestui studiu s-au numărat:
- Femeile care efectuau zilnic exerciții fizice intense mai mult de 60 de minute aveau risc de anovulație (întreruperea proceselor care ar trebui să conducă la dezvoltarea unui folicul ovarian dominant și la eliberarea unui ovul care ar putea fi fecundat)
- Femeile care efectuat exerciții fizice intense timp de 30-60 de minute pe zi aveau risc redus de anovulație
Explicația celor care au realizat studiul a fost aceasta: excesul exercițiilor fizice afectează modul de funcționare a axei hipotalamus-glanda pituitară- glandele suprarenale (Axa HPA). În aceste condiții, stresul generat de exercițiile fizice va duce la o scădere considerabilă a energiei și la diminuarea nivelului leptinei (hormon care controlează foamea și senzația de sațietate și este produs în țesutul gras, un nivel scăzut al leptinei fiind asociat cu infertilitatea) din organism.
Alt studiu a ținut să atragă atenția asupra următorului fapt: femeile care efectuează exerciții fizice intense mai mult de 457 de minute pe săptămână sunt mai expuse riscului de anovulație și de a avea faza luteală mai scurtă (această fază începe imediat după ovulație, având o durată medie de 14 zile, finalizându-se în prima zi de sângerare menstruală). În urma acestui studiu, analizându-se atât femei care practicau sport în scop recreativ, cât și femei ce practicau sport la nivel de competiție, s-a mai constat și că aproximativ jumătate dintre cele care obișnuiau să aibă activități fizice intense eraut mai expuse anovulației și scurtării fazei luteale, iar 1/3 dintre ele ar fi putut dezvolta amenoree.
Ce să faci dacă efectuezi constant exerciții fizice și te confrunți cu probleme de fertilitate
Într-o asemenea situație, cel mai bine este să iei legătura cu medicul ginecolog și cu un specialist în probleme de fertilitate feminină, care să te îndrume cu privire la activitatea fizică pe care ar trebui să o efectuezi în perioadele în care încerci să rămâi însărcinată. Este esențial să iei legătura cu aceștia mai ales dacă sesizezi probleme precum sunt cele mai de jos:
- Ai perioade în care nu ai menstruație- În cazul în care observi schimbări semnificative în ciclul tău menstrual și știi că în ultimul timp te-ai implicat în activități fizice intense, consultă-te cu medicul ginecolog întrucât este posibil să ți se recomande să renunți la programul tău de exerciții și să te limitezi la activități fizice moderate
- Te simți epuizată- Prea multe exerciții fizice sunt un factor de stres asupra întregului organism. Chiar dacă nu ai ajuns să te confrunți cu amenoree sau cu anovulație, dar ești permanent obosită, ai dureri care nu cedează, ai adesea insomnii și nu mai obții performanțele dorite, este foarte posibil să fie nevoie să mai reduci din activitățile fizice
- Obișnuiești să te implici în activități fizice intense mai mult de 7 ore pe săptămână- Așa cum s-a precizat anterior, excesul de activități fizice nu este recomandat întrucât te poate conduce, în timp, la dificultatea de a concepe. Mult mai recomandat este să mizezi pe activități fizice moderate
- Surse: medicinenet.com, link.springer.com, modernfertility.com, ncbi.nlm.nih.gov, verywellfit.com
- Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com