Eşti o mamă rea. Pleacă! Vreau altă mamă!

Nimic nu este mai ca o palmă peste faţă decât cuvinte rostite de propriul tău copil, legate unul de celălalt, cu subiect şi predicat şi semnul exclamării după: "Eşti o mamă rea!". La mine cuvintele acestea au un efect de parcă tot zaţul de la cafeaua pe care am băut-o toată viaţa mea mi-a fost turnat pe gât şi apoi am fost forţată să mânânc bucăţi uriaşe de cretă stropită cu lămâie din plin. Dacă nu găsiţi cuvântul care să descrie senzaţia, vi-l spun eu. Este unul compus: AMACRU. Adică amar şi acru în acelaşi timp. Extrem de amar şi de acru!

Replica aceasta se întâmplă de câteva luni, cam o dată pe săptămână, atunci când Anya este obosită, sau supărată şi eu insist să facă anumite lucruri care nu prea îi fac plăcere, precum spălatul pe dinţi, pe mâini, schimbatul de haine sau strânsul jucăriilor. Conversaţia îşi are cursul astfel:

"- Mami, de ce tot timpul trebuie să fac lucrurile pe care vrei tu să le fac? Vreau să fac ce vreau eu. 

- Anya, şi eu mi-aş dori să fac ce vreau eu tot timpul. Dar în viaţă trebuie să faci şi lucruri care nu îţi plac, pentru binele tău şi al celor pe care îi iubeşti. 

- Eşti o mamă rea că nu mă laşi să fac ce vreau. Vreau o altă mamă, una care să mă lase mereu să fac ce vreau eu. Aş vrea să pleci, şi să vină altă mamă în locul tău." 

Şi de aici, ca o pastă cleioasă şi lipicioasă, simt o apăsare dureroasă. Pentru că oricât mi-aş dori să trec peste, înţelegând că este doar un acces de furie al copilului, tot simt cum mă umple de neputinţă şi de mâhnire. Aşa că m-am documentat, şi am abordat mai multe metode prin care să scăpăm de acest tic verbal şi comportamental care provoacă suferinţă de ambele părţi. Am abordat trei metode. Numai una dintre ele a funcţionat la Anya. Poate la copiii voştri vor funcţiona celelalte. 

Prima abordare - Trece printr-o etapă ... deci ignoră!

Mulţi specialişti ne spun că crizele de furie şi comportamentele negative trebuie ignorate de părinţi. Copiii trec prin etape de dezvoltare emoţională, aşa cum trec prin etape de dezvoltare fizică. Aşa că asta am făcut timp de mai multe săptămâni la rând: am ignorat. Cu calm, răbdare, înghiţit în sec şi lacrimi în ochi, de fiecare dată când Anya îmi spunea "eşti o mamă rea" treceam peste replica ei şi schimbam subiectul, direcţionând discuţia pe motivele din cauza cărora era furioasă, şi rezolvând problema furiei ei. Din păcate, rezolvam problema furiei ei, dar nu şi pe cea a cuvintelor grele, ca pietrele de moară, care mi se aşezau una peste alta în suflet. Aşa că am mers mai departe şi am abordat altfel situaţia. 

A doua abordare - Discuţii serioase

Împreună cu tatăl ei, care s-a săturat într-o zi să o tot audă repetând "eşti o mamă rea, vreau altă mamă", am confiscat atenţia ei spre o discuţie serioasă, şi i-am explicat că ceea ce spune sunt nişte cuvinte dureroase, care pe mami o afectează. Aşa cum ar afecta-o pe ea dacă noi i-am spune că este un copil rău şi că vrem alt copil. Şi că nu trebuie să adresăm cuvinte sau să facem lucruri altor oameni care nici nouă nu ne-ar conveni. Practic, i-am subliniat şi retuşat din nou empatia, prin celebra zicală românească: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!  A rumegat puţin discuţia noastră şi clipind drăgălaş, ne-a spus cu toată seriozitatea de care este capabil un copil de 4 ani şi jumătate: "Dar voi ştiţi cât mă doare pe mine când trebuie să vă ascult pe voi tot timpul?". Acela a fost momentul când am înţeles că trebuie să trecem la o altă abordare.

A treia abordare - Terapia prin consecinţe

Probabil că voi fi judecată şi criticată pentru această abordare, aşa că înainte de a vă povesti, trebuie să vă spun că a funcţionat. Practic, după discuţiile serioase, am realizat că Anya cu greu va pricepe durerea emoţională a altcuiva, chiar dacă îi este explicată verbal, dacă nu o experimentează chiar ea. Aşa că am decis să o fac să înţeleagă că nu numai faptele, ci şi vorbele au consecinţe care uneori pot fi iremediabile, dureroase şi şocante.

Când mi-a adresat din nou replica "Eşti o mamă rea. Pleacă! Vreau altă mamă care să mă lase să facă ce vreau!", am plecat. De-a dreptul. "Dacă vrei să plec, am să plec. Pentru că prin cuvintele tale asta este ceea ce mi-ai spus. Asta înseamnă cuvintele tale. Vrei o mamă mai bună în locul meu. Deci eu am să plec." Am ieşit pe uşa de la intrare, cu calm, şi am închis-o în urma mea. Eram singure acasă. M-am lipit toată de uşă, cu urechea ca o ventuză ataşată de ea, şi am făcut, până acum cel mai greu lucru ca mamă. A plâns cum nu a plâns niciodată şi a strigat după mine, şocată. Am revenit în casă dupa 45 de secunde. Pentru că le-am numărat în gând. Îmi propusesem să rezist un minut. Evident că nu am avut stăpânirea de sine sa ajung la 60 cu numărătoarea. Tremuram şi eu şi ea.

M-a luat în braţe, strivită de ceea ce a înţeles: "Mami, te iubesc. Nu vreau să pleci niciodată. Eşti mami a mea. Nu o să îţi mai spun niciodată că eşti rea. Nu eşti rea deloc. Am fost eu rea cu tine." Am luat-o în braţe şi i-am explicat că şi cuvintele pot să rănească şi ceea ce spune nu poate fi retras înapoi. Şi, că înainte de a spune ceva, trebuie să se gândească la ceea ce se poate întâmpla când spune acele lucruri. Că nu o voi părăsi niciodată, că nu vreau să fac asta, doar dacă ea mi-o cere. Pentru ca mamele fac orice pentru fericirea copiilor lor, chiar şi lucruri foarte dureroase.

A fost cea mai dură lecţie pe care i-am oferit-o până acum. Dură şi pentru ea şi pentru mine. Însă a meritat, pentru că ne-a legat şi mai mult, pentru că a priceput că mama ei suferă cel mai mult când copilul ei o face să sufere, a înţeles cu adevărat ce înseamnă empatia, dar şi suferinţa pe care o pot provoca nişte amărâte de cuvinte. Poate nu a fost cea mai fericită abordare, pentru că mi-a fost foarte teamă de şocul pe care i l-aş fi putut adânci în dezvoltarea ei emoţională. Poate că am fost şi egoistă, poate şi nesăbuită. Mii de gânduri m-au invadat, de remuşcare şi vinovăţie. Însă ea mi le-a spulberat, şocându-mă la rândul ei cu o simplă replică: "Când o să fiu mare vreau să fiu o mamă ca tine. Să îmi iubesc fetiţa aşa cum mă iubeşti tu pe mine." Şi atunci am înţeles şi eu că lecţia dată de mine a mai învăţat-o ceva: că tot ceea ce fac pentru ea şi cu ea, cu bune sau rele, cu râsete sau plânsete, sunt o dovadă a iubirii mele, sunt pentru binele ei.

Cu drag, 

Gabriela Paladi

Redactor Şef Qbebe